Copiii noștri chiar ne iubesc necondiționaț!

Una dintre formulările care m-a durut tare între 5 și 25 de ani a fost: “Tu ești mai mare, lasă de la tine!”
Mi-am promis că eu nu o să le zic niciodată asta copiilor mei și mă țin de promisiune.
Și totuși fac diferențe, chiar dacă nu le zic! Doar pentru că Marele Blond este înțelept și logic și constructiv și matur în cea mai mare parte a timpului, mă trezesc că mă port cu el ca și cu un copil mult mai mare. Parcă aș vrea să rezolve el toate conflictele frățești, cer de multe ori să nu răspundă cu aceeași monedă mai repede decât i-aș cere lui Fasolică ăsta de 3,2 ani, îl rog să facă lucruri mai repede decât l-aș ruga pe fratele lui și uneori conectarea dinspre mine către el scade simțitor doar pentru că mă gândesc că unul e încă atât de doritor de îmbrățișări și giu-giu-giu, iar bunul meu Matei e într-o altă etapă.
Și vin și gândurile cu “Gata, nu mă mai iubește, gata a crescut atât de mare, gata, of, mâine pleacă la facultate…”
Și parcă suflețelul ăsta de 6.3 ani simte și știe toate gândurile mele și se retrage la câte o masă și meșterește el ceva.
Și apoi eu găsesc (nu îmi arată de fiecare dată) câte un bilețel pe care scrie:
MAMI
sau
MAMA
sau
MĂMICA DRĂGUȚA
sau
MĂMIC
Și atât! 🙂

Și în 2 secunde timpul meu îngheață și mă opresc și mă gândesc că uite cum am făcut diferențe, uite cum am cerut mai mult/prea mult de la el, uite cum am putut să mă gândesc, silly me, că nu mă mai iubește! 🙂
Copiii noștri CHIAR ne iubesc necondiționat (o vreme!).
Ar fi așa bine să reușim să îi însoțim și să îi păstrăm așa cum sunt ei – frumoși, buni, perfecți, luminoși, conectați, rebeli, drepți, curioși, fricoși, nesiguri, dornici de protecție, cu un car de iubire pe fiecare kilogram de corpușor cât mai mult în viața asta!
Cu iubire,

Maria, ma-na.ro

Credit foto: Fotografii de familie.