Tu ce crezi? Exista Dumnezeu? Este el responsabil pentru actiunile tale?
Tu crezi ca exista Dumnezeu?
Aceasta a fost intrebarea venita la trei zile dupa dilema cu sensul vietii. Nu m-a intrebat daca eu cred in Dumnezeu sau daca exista Dumnezeu. M-a intrebat daca eu cred ca exista Dumnezeu.
Tot in masina eram. Se pare ca masina este locul unde au loc discutiile cele mai intense, sau cum spunem noi, oamenii mari, cele despre nemurirea sufletului. Spatiul mic, nu avem unde sa fugim, masina merge, gura la fel, si se incearca diverse raspunsuri.
Ca sa fac un brief astfel incat sa isi dea lumea seama despre ce balmajesc eu aici spun ca: cred ca Dumnezeu nu are nicio legatura cu Biserica, sau mai exact spus cu BOR al nostru. Dar nu vreau sa intru in polemici despre biserica acum.
Copiii intreaba…Si mi-am dat seama din felul in care este formulata intrebarea ca noi le oferim copiilor adevarul absolut. Toate raspunsurile sunt la noi. Au incredere in ce spunem noi. Asa ca indiferent de ce raspuns ar da unul sau altul la intrebarea cu pricina important este sa fie autentic. Adica sa si crezi ce spui.
La fel ca in discutia precedenta am incercat sa aflu cum de a venit aceasta intrebare. Fisa a picat repede. O zi de sambata, Vladimir a fost intr-o vizita cu bunica lui la tara. A stat cateva ore. Suficient sa auda expresii de genul:”daca nu faci, te vede Dumnezeu”/ „daca nu faci asta, te bate Dumnezeu”/ „las’ ca Dumnezeu e sus si vede”/ „sa te rogi la Dumnezeu sa te ajute”.
Asa ca acest Dumnezeu a devenit intr-un fel responsabil pentru toate esecurile si realizarile oamenilor. Daca te impiedici…asa a vrut Dumnezeu nu ai fost tu neatent. Daca reusesti la un examen este pentru ca te-a ajutat Dumnezeu, nu pentru ca ai invatat. Si uite asa din copilarie se induc lipsa de asumare (nu tu esti responsabil, ci asa a fost voia Domnului) si lipsa de incredere in propria persoana.
Si atunci…care e raspunsul la intrebarea noastra? Omul vrea sa stie daca eu cred ca exista Dumnezeu. Asa ca am de trecut un pod foarte sensibil intre cum am fost educata si ce vreau sa transmit mai departe. Daca atunci cand eram mica seara imi spuneam rugaciunea pentru ca asa m-a invatat bunica mea ca se face ca sa ne ajute Dumnezeu…acum am forta si cred in inteligenta din mine ca pot face un anumit lucru. Daca ma duceam la biserica pentru ca imi spunea bunica mea ca asa se face si e bine sa mergi…acum intru intr-o biserica daca simt, ma ocup mai mult de partea mea interioara. Si uite asa am revenit la discutia despre libertatea din sensul vietii. Ca fiecare om este responsabil pentru alegerile sale si ele determina ce se intampla in viitorul lui. Ca nu e nimic scris in stele ci totul sta in puterea noastra. Ca daca un copil se impiedica pe scari este pentru ca a pus piciorul gresit sau nu a fost atent si nu pentru ca „l-a batut Dumnezeu”.
Lasand la o parte polemicile si discutiile despre existenta sau nu a unui Dumnezeu (ca pana la urma fiecare om are o credinta si crede in ceva…se ancoreaza de ceva in momente cheie…se concentreaza pe ceva in momente de cumpana pentru a putea merge mai departe…sau se resemneaza ca Dumnezeu stie ce o fi mai departe) este foarte important ce transmitem mai departe copiilor…ca sa nu avem surprize cand vor creste mai mari.
Bianca
Leave a Reply