Hai să râdem de Andrei!

-Mami, doamna ne-a zis la grădiniță să facem ceva foarte nepoliticos!

– Ce, puiule?

– Ne-a zis: Hai să râdem de Andrei!

-Păi de ce a zis asta?

-Andrei făcea numai năzdrăvănii și doamna era foarte nervoasă!

– Dar ce făcea Andrei?

-Țipa, urla, plângea, arunca cu jucăriile, sărea, arunca cu mingea, deranja toți copiii, și pe mine mă deranja!

– Și voi ce ați făcut când v-a zis doamna să rădeți?

-Am râs! Și eu am râs!

-Și nu ți-a părut rău?

-Ba da! Mi-a fost milă de Andrei!

-Păi de ce nu l-ai consolat și nu l-ai ajutat să se liniștească?

-Am uitat! Dar de ce doamna ne-a zis să râdem?

-Cred că doamna a greșit! Cum mai greșesc și eu și tu, câteodată. Voi erați foarte mulți! Ea e una singură. Sunt sigură că îi este foarte greu cu voi și că nu mai știa ce să mai facă pentru a-l liniști pe Andrei. Cred că s-a gândit că face o glumă și poate începe și Andrei să râdă și uită de plânsete. Dar n-a găsit gluma potrivită. Ai dreptate! N-a fost frumos să râdeți de Andrei. Cred că el nu s-a simțit deloc bine.

-Da! Nu s-a simțit bine!

-Mai ții minte când am mai vorbit că atunci când un copil e furios și face ce a făcut Andrei înseamnă că ceva îl supără foarte tare? Că are nevoie de ceva?

-Da!

– Și ce ar fi bine să facem când cineva e așa de furios cum era Andrei?

-Îi spunem să respire adânc și îl consolăm. Îl mângâiem! Încercăm să-l ajutăm.

-Exact! Nu râdem de el. Ție ți-ar fi plăcut să râdă toți copiii de tine dacă erai furioasă, supărată și plângeai?

-Nuuuuuu!

-Uite, eu cred că ar fi fost foarte frumos dacă atunci când doamna v-a zis să râdeți de Andrei tu i-ai fi spus doamnei că așa ceva nu e frumos, nu e politicos și nu o să îl ajute pe Andrei. Și că mai bine ați merge cu toții să îl îmbrățișați pe Andrei!

– Data viitoare așa o să îi zic doamnei!

-Bine! Dar să nu uiți!

Andrei e un copil la o grădiniță civilizată din România, iar doamna e o educatoare minunată, veselă, jucăușă, cu drag de copii, cu drag de meserie, cu un zâmbet larg și cald pe față, cu cele mai bune intenții, cu peste 20 de copii zilnic în clasă, singură cu ei 10 ore pe zi. Acea educatoare pe care toți copiii și părinții o iubesc.

Sunt sigură că doamna știe că a îndemna colegii unui copil să râdă de el nu este deloc în regulă. Nu îl ajută nici pe copilul care e în crize de furie, nu îi ajută nici pe colegii săi care pierd astfel lecția empatiei.

La grădiniță, fișele desenate perfect, colajele și cântecele frumoase memorate și cântate cu drag sunt doar niște instrumente, niște rânduri din programa de bifat, aprobată de minister. Adevăratele lecții pe care le învață copiii sunt cele care apar într-o zi oarecare, în care Andrei e supărat. O zi în care Andrei trântește, lovește tot ce întâlnește în cale și urlă să se audă până la mama acasă. În acea zi copiii pot învăța fie lecția empatiei, a sprijinului, a înțelegerii, a prieteniei, a cooperării,  fie lecția rușinii, a disprețului, a nepăsării, a izolării, a turmei. Fișele, colajele și cântecele de pe ordinea de zi pot aștepta sigur până a doua zi, sau până a treia zi. Aceste situații sunt de fapt oportunități de creștere pentru copiii noștri și pentru crizele sale Andrei ar fi trebuit să primească mulțumiri, dacă situația ar fi fost transformată în oportunitate de învățare. Pentru că da, ar fi bine să creștem oameni…  nu doar cu creier, ci și cu inimă!

Această scrisoare a fost transmisă de o cititoare anonimă- mama colegei lui Andrei- cu drag de copii și de educatoare.

Vă rog să publicați în comentarii sugestii de jocuri/ abordări non-violente pentru crizele de furie ale copiilor la grădiniță. Ce ați fi făcut dacă erați doamna educatoare a lui Andrei?

Citește și Animalele nu citesc cărți de parenting