Hai să râdem de Andrei!
-Mami, doamna ne-a zis la grădiniță să facem ceva foarte nepoliticos!
– Ce, puiule?
– Ne-a zis: Hai să râdem de Andrei!
-Păi de ce a zis asta?
-Andrei făcea numai năzdrăvănii și doamna era foarte nervoasă!
– Dar ce făcea Andrei?
-Țipa, urla, plângea, arunca cu jucăriile, sărea, arunca cu mingea, deranja toți copiii, și pe mine mă deranja!
– Și voi ce ați făcut când v-a zis doamna să rădeți?
-Am râs! Și eu am râs!
-Și nu ți-a părut rău?
-Ba da! Mi-a fost milă de Andrei!
-Păi de ce nu l-ai consolat și nu l-ai ajutat să se liniștească?
-Am uitat! Dar de ce doamna ne-a zis să râdem?
-Cred că doamna a greșit! Cum mai greșesc și eu și tu, câteodată. Voi erați foarte mulți! Ea e una singură. Sunt sigură că îi este foarte greu cu voi și că nu mai știa ce să mai facă pentru a-l liniști pe Andrei. Cred că s-a gândit că face o glumă și poate începe și Andrei să râdă și uită de plânsete. Dar n-a găsit gluma potrivită. Ai dreptate! N-a fost frumos să râdeți de Andrei. Cred că el nu s-a simțit deloc bine.
-Da! Nu s-a simțit bine!
-Mai ții minte când am mai vorbit că atunci când un copil e furios și face ce a făcut Andrei înseamnă că ceva îl supără foarte tare? Că are nevoie de ceva?
-Da!
– Și ce ar fi bine să facem când cineva e așa de furios cum era Andrei?
-Îi spunem să respire adânc și îl consolăm. Îl mângâiem! Încercăm să-l ajutăm.
-Exact! Nu râdem de el. Ție ți-ar fi plăcut să râdă toți copiii de tine dacă erai furioasă, supărată și plângeai?
-Nuuuuuu!
-Uite, eu cred că ar fi fost foarte frumos dacă atunci când doamna v-a zis să râdeți de Andrei tu i-ai fi spus doamnei că așa ceva nu e frumos, nu e politicos și nu o să îl ajute pe Andrei. Și că mai bine ați merge cu toții să îl îmbrățișați pe Andrei!
– Data viitoare așa o să îi zic doamnei!
-Bine! Dar să nu uiți!
Andrei e un copil la o grădiniță civilizată din România, iar doamna e o educatoare minunată, veselă, jucăușă, cu drag de copii, cu drag de meserie, cu un zâmbet larg și cald pe față, cu cele mai bune intenții, cu peste 20 de copii zilnic în clasă, singură cu ei 10 ore pe zi. Acea educatoare pe care toți copiii și părinții o iubesc.
Sunt sigură că doamna știe că a îndemna colegii unui copil să râdă de el nu este deloc în regulă. Nu îl ajută nici pe copilul care e în crize de furie, nu îi ajută nici pe colegii săi care pierd astfel lecția empatiei.
La grădiniță, fișele desenate perfect, colajele și cântecele frumoase memorate și cântate cu drag sunt doar niște instrumente, niște rânduri din programa de bifat, aprobată de minister. Adevăratele lecții pe care le învață copiii sunt cele care apar într-o zi oarecare, în care Andrei e supărat. O zi în care Andrei trântește, lovește tot ce întâlnește în cale și urlă să se audă până la mama acasă. În acea zi copiii pot învăța fie lecția empatiei, a sprijinului, a înțelegerii, a prieteniei, a cooperării, fie lecția rușinii, a disprețului, a nepăsării, a izolării, a turmei. Fișele, colajele și cântecele de pe ordinea de zi pot aștepta sigur până a doua zi, sau până a treia zi. Aceste situații sunt de fapt oportunități de creștere pentru copiii noștri și pentru crizele sale Andrei ar fi trebuit să primească mulțumiri, dacă situația ar fi fost transformată în oportunitate de învățare. Pentru că da, ar fi bine să creștem oameni… nu doar cu creier, ci și cu inimă!
Această scrisoare a fost transmisă de o cititoare anonimă- mama colegei lui Andrei- cu drag de copii și de educatoare.
Vă rog să publicați în comentarii sugestii de jocuri/ abordări non-violente pentru crizele de furie ale copiilor la grădiniță. Ce ați fi făcut dacă erați doamna educatoare a lui Andrei?
Citește și Animalele nu citesc cărți de parenting
Foarte frumos ! Țin minte că atunci când eram eu la grădiniță, educatoarea se supăra foarte tare când nu mai putea să-i liniștească pe copii. Desigur, zbiera, îi certa, dar avea în ea factorul acela, iubirea, care o făcea să-i mângâie pe copii. Deși, în timp, zbieretele au devenit din în ce mai multe.
Cum spuneați, a condamna pe cineva nu-i o soluție. Pentru că asta a cam făcut doamna educatoare… l-a condamnat pe copil. Cred că ar fi fost mult mai bine să-l ia în brațe, sau cel puțin să meargă lângă el, să-l mângâie, să-l facă mai întâi să se liniștească, apoi să înceapă o discuție simplă cu el. Să afle ce l-a supărat, de ce se înfurie, ce simte când face asta, ce a simțit când ea a venit la el și l-a mângâiat, ce crede că ar trebui să facă altă dată când se supără, ce crede el că ar putea face ca și lucrurile care-l supără să n-o mai facă. O spun așa, ca părere subiectivă, pentru că și eu simțeam tot așa când eram mică ^_^. Și, pe de altă parte, ar trebui să nu îl izoleze pe copil de lucrurile care-l supără. Să încerce, de exemplu, dacă e un coleg care îl supără, să-l facă să se împace cu el, să-i facă să se joace împreună, să-ncerce să-i supravegheze discret atunci când o fac și să vadă cum evoluează prietenia lor. Sau, dacă este vorba despre altceva, ceva ce chiar trebuie eliminat din viața copilului, atunci trebuie s-o facă. Să îl izoleze pe copil de lucrurile care nu-i fac bine. 🙂
Mulțumim pentru articolul acesta ! Să vă dăruiască Dumnezeu sănătate ca să continuați cu site-ul acesta ! 🙂
Dupa cum se numeste si site-ul, crestem oameni, dupa acelasi criteriu trebuie sa mergem atat ca parinte cat si educator.Ma aflu in ambele ipostaze si in fata unei astfel de situatii de fiecare data am reactionat diferit, sau mai bine spus, am actionat diferit.
Copilul trebuie ajutat sa se linisteasca, spalat fata cu apa si in acelasi timp sa i se vorbeasca calm, imbratisat impotriva vointei lui,
in momentul in care se linisteste trebuie discutata problema si stabilita cauza.
Noi ii invatam pe copii sa isi gestioneze emotiile si sentimentele.Acestia pot reactiona violent si intr-un moment de bucurie.
Este de datoria noastra sa unim colectivul si daca un copil e problema, ceilalti sa nu il jigneasca sau sa rada de el, in nici un caz ci sa il invete zilnic si treptat cum sa se comporte prin propriul exemplu.
Situatia relatata aici ma intristeaza, stiu ca se practica apelul la rusine, dar e total irelevant.
Trebuie subliniate aspectele pozitive si comportamentele corecte.
Cele negative nu se repeta verbal ci se discuta o singura data, iar cele pozitive se aduc mereu in discutie.
“Furiosupărăt” a fost băieţelul meu, Matei, de aproape 9 ani când a ieşit într-o zi de la şcoală de la ora de germană, deoarece profesoara nu l-a lăsat să-l ajute şi să-l liniştească pe băieţelul supărat, care şi-a aruncat penarul pe jos! Justificarea profesoarei a fost că nu trebuie să reacţionăm şi să-l ajutăm dacă nu se comportă civilizat şi că toţi ar trebui să îl ignore pe băieţelul care deranjează, până acesta se potoleşte.
L-am întrebat pe Matei de ce a vrut să-l liniştească pe băieţel şi mi-a replicat foarte cinstit că “mami dacă îl ajutam se încheia rapid toată problema şi ne puteam continua lecţia!”
Am uitat să precizez că noi avem 3 băieţi, iar Matei este frăţiorul cel mare pentru cei doi gemeni ai lui de patru ani şi jumătate, care sunt la vârsta “dacă nu faci ca mine ţip” 🙂 Matei ştie că cea mai scurtă şi corectă rezolvare a unei probleme explozive este să reacţionezi cu calm şi inţelegere, să-şi ceri scuze dacă ai greşit sau să oferi o îmbrăţişare. La noi tot timpul a funcţionat!
Atâta timp cât unele educatoare (nu toate!) după 5 ore de stat cu puştii, nu se gândesc decât cum să spargă uşa la plecare (dacă se poate chiar mai devreme, lăsând copiii cu îngrijtoarele), atâta timp cât orele de şedinţă săptămânale cu părinţii se fac doar pe hârtie, atâta timp cât lucrurile de bază de genul spălatului pe mâini după folosirea toaletei sau pauza de apă nu se impun la grădi, consider că vorbim în van!
Mulțumim pentru articolul şi sănătate!
ATENTIE!!!!!!!Pentru toate mamele care sunt foarte pricepute la criticat : de cate ori dragelor ati avut in grija 25-30 de copii? sunt mame care nu se descurca cu un singur copil acasa asa ca lasati-o mai moale cu gurita pentru ca si noi educatoarele aflam o multime de detalii din viata dvs. de familie chiar de la copiii dvs. care nu va fac cinste. Si unele sunt ” delicioase” de-a dreptul! Asa ca mai usor cu piatra !
Stimata doamna, acest comentariu nu va face dvs. cinste! Nu spune nimeni ca e ușor sa te ocupi de 20 de copii în același timp, dar aceasta e meseria dvs. și ar trebui sa o faceți așa cum trebuie! Felul dvs. de a va exprima nu este potrivit pentru o persoana care are menirea de a educa preșcolari.
Din pacate, e vorba in primul rand de limite omenesti, de o sarcina imposibil de dus in conditii optime de catre educator. Orice om, si educatoarele nu fac exceptie, se va comporta abuziv atunci cand este abuzat. Educatoarea, singura timp de 10 ore cu atatia copii, este supusa unui “abuz”. Si atunci va fi la randul ei abuziva. De aici incepe toata problema. De la faptul ca femeii respective i se incalca flagrant limitele. Pe de alta parte, de la Minister i se cere sa indeplineasca programa, in baza acestui criteriu va fi considerata o educatoare performanta sau nu, va fi recunoscuta profesional sau nu. Evident ca inspre asta va merge si interesul ei. Asadar, educatoarea e doar un capat al unui sir de decizii proaste, prin care se manifesta abuzul fata de copiii nostri, nicidecum singura responsabila…Faptul ca educatoarea reuseste, in conditiile date, sa fie ok cu copiii in cea mai mare parte a timpului, spune multe lucruri bune despre ea…
Nu sunt impotriva educarii/informarii educatorilor in privinta metodelor optime de crestere a copiilor, ci doar doresc sa atrag atentia ca metodele optime necesita conditii optime si ca problema trebuie adresata mult mai la varf. Facand o paralela, daca unui asigurator i s-ar cere sa solutioneze 30 de dosare pe zi, cand putinta omeneasca ar fi sa solutioneze doar 10-15 dosare in 8 ore, nici nu mai conteaza competentele omului, evident ca daca le va face pe toate 30 le va face prost, macar pe cateva dintre ele…