5 ore de “Wheels of the Bus”

Astăzi am vrut să iau o mică pauză de la toate treburile din lista de to do și m-am dus de dimineață la Seminarul Uraniei Cremene, 18 Tehnici Fundamentale de Parenting pentru Copii Echilibrati si Parinti Impliniti”. 

M-am bucurat că știu deja tot ce ne-a zis acolo, semn că sunt cumva pe drumul de părinte împlinit, deși mai am mult de lucru și deși de la a ști/ citi la a pune în practică e cale lungă. Încă mi-e greu să scap de unele automatisme, încă sunt suprinsă de ceea ce îmi iese pe gură uneori, așa că ma ajuta astfel de zile în care mai trag linie și mă mai gândesc la ce fac bine, la ce fac mai puțin bine la cum fac mai bine.

Mi-a plăcut la seminar, m-am relaxat, e bine gândit, bine structurat, asezonat cu umor din când în când,  foarte util pentru părinții la început de drum. Mă bucur că sunt sălile pline și că noi toți învățăm să fim mai buni cu noi înșine și cu cei din jur.

Pe drum, la întoarcere, am luat un uber pentru că aveam de ajuns repede în altă parte și cu mintea activată pe istoricul meu de mamă din ultimii 4 ani ascultam muzica de la radio. Un cântec care pe vremuri îmi plăcea mult și pe care nu l-am ascultat de o veșnicie. Și mi se părea cumva ciudat că nu e Itsy Bitsy Spider, Bobiță și Buburuză, cântecul cu bradul, cu omul de zăpadă, cu trenulețul muzical pe repeat.

De vreo 3 ani de zile ascultăm pe drumurile lungi spre bunici sau în vacanțe numai cântece/ povești pentru copii. La un moment dat am ascultat The Wheels of the Bus vreo 5 ore. Ne-am oprit doar pentru că am ajuns la destinație și ne-am dat jos din mașină. Îmi vâjâia capul ca niște roți de autobuz care se învârteau pe o autostradă cu 400 km/h.

Mult timp nici nu m-am gândit că aș putea visa să ascult și altceva în mașina. Abia când aveam norocul să adoarmă amândoi copiii în același timp (rar), subtil, pe furiș, eu și tati schimbam muzica și uneori regretam cu toată ființa pentru că paznicul muzicii, Maria, se trezea, se criza că am schimbat Bobiță și Buburuză și apoi voia să caut nu știu ce episod  prin toată lista și între timp îl trezea și pe frate-su.

Lucrurile s-au complicat când a crescut și Mihai, a început să vorbească și a început să își exprime și el preferințele. Mono sau bi-silabic, ce-i drept, și ne era dificil să ne dăm seama ce vrea, dar nu era deloc dificil să știm ce nu vrea după onomatopeele pe care le scotea.

Așa am ajuns într-un război al preferințelor cu nu vaaaaaaaaaaauu biți, nu vaaaaaaaauuu Bobiță (Mihai) și Ba eu vreaaaaaaaau Bobiță etc (Maria).

Și când credeam că nu mai am pe unde scoate cămașa și combinația Nu-urilor îmi bubuia în cap, copiii începeau să se plesnească, eu nu mai știam ce să aleg, să pun, să le placa amândurora, sau pe rînd, fiecăruia, ei bine, când nu mai înțelegeam nimic din țipetele lor, atunci am pus un cântec de pe cd-ul cu rock al lui tati. Și le-am spus copiilor că sigur, pun și ce vrea unul și ce vrea celălalt, însă noi suntem o familie și vom asculta câte un cântec preferat al fiecăruia din noi. Acum e cântecul lui tati, apoi o să aleg și eu unul care îmi place și apoi vom alege câte unul din preferatele lor.

S-a întâmplat o minune. Am ajuns ca în decursul câtorva luni copiii să aibă cântece preferate de pe cd-urile cu rock. Le explicam instrumentele muzicale care se aud și imitam cântatul la tobe sau la chitară.

Cum ei sunt mari fani ai bătutului la tobe și văd tobe în orice, i-am cucerit.

Ascultăm în continuare multe cântece pentru copii și uneori sunt singură în mașină, încep cântecele pentru copii de la ultima călătorie cu ei și le ascult și fredonez tot drumul de una singură.

Însă ce voiam să subliniez e că a fost nevoie de o criză, de o luptă între ei, între nevoile lor, pentru a-mi da seama că este bine să verbalizez și nevoile noastre, ale părinților și că în felul ăsta suntem parteneri și în alegerea cântecelor din mașină. De teama drumurilor lungi și obositoare pentru copii, (obositoare în mintea noastră, pentru că ei ne-au tot demonstrat că rezistă foarte bine și le place), ajunsesem într-o mică tiranie muzicală  cu old macdonald et co și a fost bine să ne trezim puțin la realitate.

Și cu această ocazie, in final, îi reamintesc lui tati ca ne-a promis că pregătește cd-uri noi, să ne culturalizăm muzical pe drumurile lungi care urmează. Gusturile se formează :), nu sunt date :).

Citeste si Eu vreau primaaaa!