Ca două picături de apă … sau nu!

De multe ori am auzit „ sunt frati, dar ce diferiti sunt” sau „ cum poate fi unul asa de cuminte si celalalt asa de obraznic, doar sunt nascuti si crescuti la fel de aceeasi mama” sau si mai rau „poarta-te frumos, nu vezi fratele tau ce cuminte e?”

Baiatul meu, a fost de la nastere un copil foarte linistit. In salonul in care stateau nou nascutii era singurul baiat intre multe fete si toate mamicile ma felicitau pentru puiul linistit pe care il am.  La externare i-au facut vaccinul, a inceput sa planga foarte tare, m-au sfatuit asistentele de acolo sa-l calmez cu putin lapte, s-a inecat cu el, a plans si mai tare si de atunci nu s-a mai oprit pana acum cand are 5 ani si 6 luni. Fiind primul copil, si dupa cum imi propusesem si singurul, mi-am dorit sa-l cresc ca la carte. Exceptand incapatanarea (mostenita de la mama), nemultumirea continua, somnul extrem de putin si episoadele de plans din orice, a crescut facand totul ca la carte. A inceput sa mearga la 7 luni, am renuntat la scutece la 1 an, a acceptat alimentele noi fara prea mult efort, a inceput sa vorbeasca extrem de repede, la 2 ani stia literele, la 2 jumate citea pe litere la 3 ani citea fluent.

Initial l-am considerat obraznic, mai apoi am inteles ca de fapt e foarte curios, curiozitate care vine la pachet cu multa energie. Storsi de orice urma de vlaga, cand am aflat ca sunt insarcinata din nou ne-am privit intai cu panica unul pe celalalt. Oare mai suntem in stare sa o luam de la capat si sa ne dublam consumul de energie? Si s-a nascut fata, un copil minunat care, cat timp a stat la maternitate a plans in fiecare noapte. Eram atat de obosita incat nu ma simteam in stare sa plec acasa si sa le fac fata ambilor copii. Ajunsa acasa, in cateva zile, ne-am intrat in ritm si am descoperit ca, din punct de vedere al odihnei am copilul ideal, de la doua luni nu a mai mancat noaptea, ziua dormea foarte mult iar in perioadele de veghe era vesela si cu chef de vorba.

Doar ca la 7 luni statea cu greu in fundulet, a inceput sa mearga foarte greu, a vorbit tarziu, iar de scutec ne chinuim sa scapam abia acum la 2 ani si 5 luni. Pe toate le-a facut foarte greu si cu mult efort din partea noastra….Dar greu in comparatie cu ce? Cu graficele de crestere sau cu etapele de crestere descrise in carti care spuneau ca se dezvolta absolut normal? Nu, greu in comparatie cu fratele ei care facuse toate lucrurile astea natural, fara a implica mult efort din partea noastra.

Este imposibil sa nu faci comparatie intre copii atunci cand ai mai multi si sa nu constati ca intr-o anumita situatie balanta se inclina in favoarea unuia sau a celuilalt. Problema este sa nu le comunici si lor aceste comparatii si sa tii in minte faptul ca tabloul general e mai vast si ca fiecare dintre ei este unic, cu propriul său ritm de dezvoltare.

Citește și Nu ești ca soră-ta! sau Jumătatea mai mare

Sursa foto: Poze despre fericire