Vacanța medicală – prilej de bucurii în familie și meditații

Din pricina deja „faimosului” streptococ beta hemolitic de grup A, toată familia am fost consemnați la domiciliu, sub tratament cu antibiotice. Este o boală serioasă și le recomand tuturor părinților să fie responsabili, să le facă celor mici, dar și lor, examenul de exsudat faringian. Se transmite foarte repede, se comportă atipic pentru fiecare pacient și firește este importantă izolarea de colectivitate. Noi am avut o simptomatologie oarecum ușoară, cu mici dureri în gât și cam atât. Dar este important tratamentul și chiar se mai recomandă repetarea examenului de exsudat după 10 zile de la finalizarea tratamentului cu antibiotice.

Noi ne-am bucurat de timpul petrecut împreună. Am reluat obiceiurile noastre de pe vremea când eu stăteam acasă. Am dormit mai mult, ne-am jucat mai mult, am citit mult, împreună. Și deși copila mea a stat acasă, și-a făcut temele zilnic.

A primit o provocare de la unchiul ei, care i-a promis că dacă ea citește 10 cărți (romane sau colecții de povești) el îi cumpără telefonul pe care ea și-l dorește. Și am ales împreună 10 titluri, de fapt sunt doar 9 deoarece cartea lui Jules Verne – 20.000 de lege sub mări – are 470 de pagini și cu acordul unchiului, am socotit-o ca fiind 2 cărți. Înțelegerea între noi două a fost că, vom citi împreună, adică fiecare câteva pagini, timp de o oră în fiecare zi. Uneori mai citim și seara, la culcare, dar atunci numai eu.

Deja am terminat primul titlu – Marele Uriaș Prietenos, de Roald Dahl. Îi place foarte mult acest autor. A mai citit de el: Charlie și Fabrica de Ciocolată (apoi am văzut și filmul cu Johnny Depp), Charlie și marele ascensor de sticlă și Matilda.

Următoarea carte pe lista celor 10 este – Mary Poppins, de P. L. Travers. Eu am propus cartea și Miruna a fost de acord. Și iată argumentul: am văzut în week-end filmul – Sunetul Muzicii – și i-a plăcut foarte mult (eu nu mă satur să îl văd). I-am spus că actrița din rolul principal, adică Julie Andrews, a jucat în rolul lui Mary Poppins. Pentru ea a fost motiv suficient de puternic să începem cartea. Îmi amintesc că și eu am avut același argument când am început să citesc romanul Moromeții. După ce am văzut filmul, pe tot parcursul lecturii și de atunci încolo, pentru mine Ilie Moromete are imaginea lui Victor Rebengiuc.

„Vacanța medicală” mi-a oferit prilej de meditație și analiză față de o anumită atitudine a copilei mele, care a început să mă preocupe serios. Între teme, citit, joaca împreună, jocul pe telefonul meu și diverse alte activități de interior, copilul meu se plictisește. Când sunt mai mult de 10 minute de timp „mort”, îmi spune că s-a plictisit și mă întreabă pe un ton cam îngrijorat și acum ea ce mai face, pentru că este plictisită?

Din pricina carantinei nu am putut merge afară și mă gândesc că și asta a contribuit la starea ei. Pe de altă parte și când mergem afară nu se bucură prea mult și nu pot să spun că e copilul mulțumit, de fiecare dată. Excepție sunt vacanțele la bunici. Atunci stă numai afară, de dimineață și până seara și uneori chiar târziu, în zilele de vară.

Asta m-a făcut să mă gândesc la motivele care fac diferența atât de puternic. Aici, nu are prea mulți parteneri de joacă. Copiii vin în parc însoțiți fie de părinți, de bunici sau de bone, oricum de adulți. Sunt supravegheați permanent, au tot soiul de interdicții și intruziuni în jocul lor. Sunt acompaniați de adulți când merg la școală și când vin de la școală. Și noi procedăm la fel.

În provincie, la părinții și socrii mei, obiceiurile sunt diferite. Au fost așa și cât am fost eu copil și se păstrează și acum, poate cu mici excepții. Eu din primul an de școală am mers singură la cursuri, făceam o gașcă cu vecinii de pe scară și plecam în grup. La joacă, afară nu am fost niciodată însoțită de mama sau orice alt adult. Joaca Mirunei, la bunici are loc în acest tipar. Are “gașca ei de la bloc”, pe care îi cunoaște de când erau mici și au obiceiurile lor de joacă. Acolo copilul meu nu face nazuri la mâncare și nu doarme la prânz, pentru că “trebuie să coboare la scară”, unde este așteaptă la jocuri. Acolo, ziua începe cu întrebarea cine este afară și se numește o zi bună dacă a stat mult la joacă, afară.

Gândindu-mă la toate astea, mi-am adus aminte de o carte foarte interesată, pe care o recomand cu toată căldura. Se numește – Liber să înveți, de Peter Gray, apărută la editura Herald, în colecția Alter Ego. Cartea este un soi de omagiu adus jocului, în toate formele și tipologiile, ca instrument esențial în procesul de învățare. Sunt foarte multe idei interesante , ca de exemplu:

• autorul a observat că noua generație de copii nu se mai joacă liber, adică fără intervenția sau sub supravegherea adulților. O parte dintre motive, țin de dorința justificată a părinților să își știe copiii în siguranță. Timpul și timpurile au demonstrat că lumea nu mai este un loc sigur pentru copii și părinții se comportă în consecință;
• un alt aspect interesant din carte este analiza, pe care o face autorul comparând cultura parentală din societatea contemporană, bazată pe multe reguli și norme, cu cea din societățile triburilor de culegători – vânători, în care domină libertatea copilului de a explora cu toate consecințele specifice de la greșeli, accidente, la cunoaștere și învățare;
• un argument puternic al autorului este fundamentat pe ideea că sistemul de învățământ contemporan nu ajută, ci din contră este un obstacol în dezvoltarea emoțională și educațională a copiilor. Și își susține ideea supând că școala nu încurajează și nici nu susține creativitatea copiilor, că există o presiune mult prea mare pentru performanță și asta dăunează învățării unor lucruri noi sau că școala inhibă gândirea critică a copiilor.

Jocul liber, în viziunea lui Peter Gray îi ajută pe copiii să se cunoască pe sine, să își rezolve unele probleme, să își controleze impulsurile, să vadă lucrurile din perspectiva celuilalt, să dialogheze până ajung la un consens și să fie uniți, egali, ca o echipă. Este o viziune. Vă recomand toate cărțile editurii Herald din colecția Parentaj.

Andra

Citește și Trei creiere, trei moduri de joacă diferite

Fotografie- Copyright D’Alex Photography