
Vacanța medicală – prilej de bucurii în familie și meditații
Din pricina deja „faimosului” streptococ beta hemolitic de grup A, toată familia am fost consemnați la domiciliu, sub tratament cu antibiotice. Este o boală serioasă și le recomand tuturor părinților să fie responsabili, să le facă celor mici, dar și lor, examenul de exsudat faringian. Se transmite foarte repede, se comportă atipic pentru fiecare pacient și firește este importantă izolarea de colectivitate. Noi am avut o simptomatologie oarecum ușoară, cu mici dureri în gât și cam atât. Dar este important tratamentul și chiar se mai recomandă repetarea examenului de exsudat după 10 zile de la finalizarea tratamentului cu antibiotice.
Noi ne-am bucurat de timpul petrecut împreună. Am reluat obiceiurile noastre de pe vremea când eu stăteam acasă. Am dormit mai mult, ne-am jucat mai mult, am citit mult, împreună. Și deși copila mea a stat acasă, și-a făcut temele zilnic.
A primit o provocare de la unchiul ei, care i-a promis că dacă ea citește 10 cărți (romane sau colecții de povești) el îi cumpără telefonul pe care ea și-l dorește. Și am ales împreună 10 titluri, de fapt sunt doar 9 deoarece cartea lui Jules Verne – 20.000 de lege sub mări – are 470 de pagini și cu acordul unchiului, am socotit-o ca fiind 2 cărți. Înțelegerea între noi două a fost că, vom citi împreună, adică fiecare câteva pagini, timp de o oră în fiecare zi. Uneori mai citim și seara, la culcare, dar atunci numai eu.
Deja am terminat primul titlu – Marele Uriaș Prietenos, de Roald Dahl. Îi place foarte mult acest autor. A mai citit de el: Charlie și Fabrica de Ciocolată (apoi am văzut și filmul cu Johnny Depp), Charlie și marele ascensor de sticlă și Matilda.
Următoarea carte pe lista celor 10 este – Mary Poppins, de P. L. Travers. Eu am propus cartea și Miruna a fost de acord. Și iată argumentul: am văzut în week-end filmul – Sunetul Muzicii – și i-a plăcut foarte mult (eu nu mă satur să îl văd). I-am spus că actrița din rolul principal, adică Julie Andrews, a jucat în rolul lui Mary Poppins. Pentru ea a fost motiv suficient de puternic să începem cartea. Îmi amintesc că și eu am avut același argument când am început să citesc romanul Moromeții. După ce am văzut filmul, pe tot parcursul lecturii și de atunci încolo, pentru mine Ilie Moromete are imaginea lui Victor Rebengiuc.
„Vacanța medicală” mi-a oferit prilej de meditație și analiză față de o anumită atitudine a copilei mele, care a început să mă preocupe serios. Între teme, citit, joaca împreună, jocul pe telefonul meu și diverse alte activități de interior, copilul meu se plictisește. Când sunt mai mult de 10 minute de timp „mort”, îmi spune că s-a plictisit și mă întreabă pe un ton cam îngrijorat și acum ea ce mai face, pentru că este plictisită?
Din pricina carantinei nu am putut merge afară și mă gândesc că și asta a contribuit la starea ei. Pe de altă parte și când mergem afară nu se bucură prea mult și nu pot să spun că e copilul mulțumit, de fiecare dată. Excepție sunt vacanțele la bunici. Atunci stă numai afară, de dimineață și până seara și uneori chiar târziu, în zilele de vară.
Asta m-a făcut să mă gândesc la motivele care fac diferența atât de puternic. Aici, nu are prea mulți parteneri de joacă. Copiii vin în parc însoțiți fie de părinți, de bunici sau de bone, oricum de adulți. Sunt supravegheați permanent, au tot soiul de interdicții și intruziuni în jocul lor. Sunt acompaniați de adulți când merg la școală și când vin de la școală. Și noi procedăm la fel.
În provincie, la părinții și socrii mei, obiceiurile sunt diferite. Au fost așa și cât am fost eu copil și se păstrează și acum, poate cu mici excepții. Eu din primul an de școală am mers singură la cursuri, făceam o gașcă cu vecinii de pe scară și plecam în grup. La joacă, afară nu am fost niciodată însoțită de mama sau orice alt adult. Joaca Mirunei, la bunici are loc în acest tipar. Are “gașca ei de la bloc”, pe care îi cunoaște de când erau mici și au obiceiurile lor de joacă. Acolo copilul meu nu face nazuri la mâncare și nu doarme la prânz, pentru că “trebuie să coboare la scară”, unde este așteaptă la jocuri. Acolo, ziua începe cu întrebarea cine este afară și se numește o zi bună dacă a stat mult la joacă, afară.
Gândindu-mă la toate astea, mi-am adus aminte de o carte foarte interesată, pe care o recomand cu toată căldura. Se numește – Liber să înveți, de Peter Gray, apărută la editura Herald, în colecția Alter Ego. Cartea este un soi de omagiu adus jocului, în toate formele și tipologiile, ca instrument esențial în procesul de învățare. Sunt foarte multe idei interesante , ca de exemplu:
- autorul a observat că noua generație de copii nu se mai joacă liber, adică fără intervenția sau sub supravegherea adulților. O parte dintre motive, țin de dorința justificată a părinților să își știe copiii în siguranță. Timpul și timpurile au demonstrat că lumea nu mai este un loc sigur pentru copii și părinții se comportă în consecință;
- un alt aspect interesant din carte este analiza, pe care o face autorul comparând cultura parentală din societatea contemporană, bazată pe multe reguli și norme, cu cea din societățile triburilor de culegători – vânători, în care domină libertatea copilului de a explora cu toate consecințele specifice de la greșeli, accidente, la cunoaștere și învățare;
- un argument puternic al autorului este fundamentat pe ideea că sistemul de învățământ contemporan nu ajută, ci din contră este un obstacol în dezvoltarea emoțională și educațională a copiilor. Și își susține ideea supând că școala nu încurajează și nici nu susține creativitatea copiilor, că există o presiune mult prea mare pentru performanță și asta dăunează învățării unor lucruri noi sau că școala inhibă gândirea critică a copiilor.
Jocul liber, în viziunea lui Peter Gray îi ajută pe copiii să se cunoască pe sine, să își rezolve unele probleme, să își controleze impulsurile, să vadă lucrurile din perspectiva celuilalt, să dialogheze până ajung la un consens și să fie uniți, egali, ca o echipă. Este o viziune. Vă recomand toate cărțile editurii Herald din colecția Parentaj.
Andra
Citește și Trei creiere, trei moduri de joacă diferite
Fotografie- Copyright D’Alex Photography
Andra, crezi ca e ok sa primeasca premiu pentru citit? In copilaria mea, daca imi dadea cineva un premiu pentru citit m-as fi simtit jignita, chiar suparata. Primeam un fel de premiu…alte carti. Dar niciodata in viata nu am zis ca ma plictisesc. Nu-mi ajungeau zilele pentru citit alte si alte carti. Poate ar trebui sa ii luati telefonul acum inainte de a citi cartile si sa ii ziceti ca telefonul e pentru nevoia de a o suna, de a suna ea cand are nevoie, iar de citit poate citi ce , cat si cand vrea. Eventual poti sa o atragi povestindu-i despre cartile tale preferate din copilarie …poate va fi interesata ea sa le citeasca.
Multumesc pentru comentariu. Vreau sa fac cateva precizari. Miruna citeste de 2-3 ani. Mai intai cu povesti, fireste si acum un an a inceput sa citeasca si romane. Pentru noi este o activitate pe care o facem impreuna, care ne bucura pe amandoua. Eu nu o premiez pentru citit, eu o incurajez si o motivez sa citeasca, prin alte metode. Provocarea a venit de la unchiul ei si ea a acceptat. Rolul meu a fost sa o ajut sa aleaga cartile. Bonusul este ca citim impreuna.
Cat despre telefon, cel pe care il va primi, daca duce la bun sfarsit provocarea nu este primul. Acum un an a primit primul telefon si acum 2 ani prima tableta. Oricum si telefonul si tableta le foloseste pentru a se juca si atat.
Incerc sa ma adaptez la context, pastrand un echilibru.
Cred ca intr-un fel nu m-am facut inteleasa. Eu cred ca orice unchi, matusa, bunic ar trebui sa se consulte cu parintii cu privire la astfel de provocari. Pentru ca desi tu nu o premiezi pentru citit, unchiul o face, iar tu accepti si girezi cumva ca e ok sa primeasca un premiu daca citeste 10 carti.
Nu inteleg care este problema cu premiul?! Poate ne explici? Adica la scoala copiii cei mai buni sunt premiati, la concursuri scolare de asemenea, in sport si orice alta activitate, munca si rezultatele deosebite sunt premiate. Dar noi nuuu…n-avem voie sa ne premiem copiii pt. o nimic? M-am saturat sa citesc peste tot ineptia asta cu …nu-ti premia copilul ca se invata… E exact aceeasi faza ca atunci cand sunt bebei si toata lumea iti spune sa nu-i iei in brate ca se invata. Adica nu te supara dar 10 carti este muult…chiar si pt unii adulti…asa ca bravo ei si isi merita premiul!!
Problema cu premiu ???
care ar fi ?
Niciuna in mod absolut
si una fundamentala in cadrul structurilor scolare fondate pe valori stric opuse naturii umane profunde ; care la origine ar fi partajul, generozitatea, intr ajutorul si dezvoltarea armonioasa si libera a diverselor aptitudini inividuale.
Insa, ceea ce sistemul actual, validat in mod inconstient de marea majoritate a umanitati, volorizeaza este competitia, legea celui mai puternic si elitismul;
Pentru ca astfel se obtine pe scara cea mai larga perenizarea structurilor hierahice piramidale si bazate pe mecanisme de FRICA.
Acum , ca fiecare dintre noi ca parinti nutrim mindrie in fata performantelor de orice natura produse de odraselele noastre, e in legea firii.
Sa-i motivam prin recomense pentru asta, revine la act de dresaj, denaturind astfel placerea instinctiva pe care copilul o resimte implinind sau gustind din orice ce tip de experienta sau descoperire.
Ceea ce sistemul scolar global omite sau ignora ( cu buna stiinta ) este faptul ca orice individ nascut pe acesta planeta a fost inzestrat genetic intr-o anume directie si are in posesia lui o reala aptitudine de-a fi « cel mai bun in domeniul lui ».
Mitul patului lui Procust http://ro.wikipedia.org/wiki/Patul_lui_Procust insa tinde sa faca din noi indivizi produsi in banda, usor de dominat, de indoctrinat si de manipulat.
…din punctul meu de vedere …..
Cred ca ar trebui sa desfiintam si Olimpiadele, concursurile si tot dar absolut tot ce se soldeaza cu un premiu la final… Geeezzz!!!!