Nu-mi doresc un copil cuminte!
Sunt recunoscatoare pentru puiul meu de om care de 1 an si 8 luni ne umple viata si timpul si la propriu si la figurat. In timp ce scriu aceste randuri el doarme la mine in pat (evident!) si rade de zor prin somn (cine stie ce-si aduce aminte!!!). Zambesc si eu! Are un ras colorat si din toata inima exact ca taica-sau! Zici ca e un clinchet de clopotel si oricat ai fi de obosit, suparat, nervos, nedormit, nu ai cum sa nu te binedispui.
Revin…imi dau seama ca nu e cel mai cuminte copil din lume raportat la standardele cuminteniei oamenilor din jur (chiar așa oare ce înseamnă cuminte?): inca mai plange noaptea (cateodata si din ce in ce mai rar), inca nu mananca singur (decat anumite alimente si daca are el chef), inca ne solicita sa ne jucam cu el, inca nu adoarme singur etc. Dar stiti ceva? E perfect asa cum este!
Mi-aduc aminte ca avea vreo saptamana si vreo cateva zile cand a venit pediatra la noi acasa sa-l vada si i-am zis ca nu-mi doresc un copil cuminte. S-a uitat foarte ciudat la mine. O fi zis ca mi se trage de la vreo depresie post-partum (de care din fericire nu am avut parte). N-am mai stat sa-i explic ei ce si cum dar o sa o fac aici.
Nu-mi doresc un copil care sa faca ce vreau eu pentru ca asa vreau eu. Vreau sa treaca prin filtrul propriei gandiri ceea ce i se spune, vreau sa inteleaga de ce nu are voie sau nu e bine sa faca aia sau ailalta, Vreau sa fie curios (si este), vreau sa fie inteligent, sa exploreze lumea si sa se simta suficient de bine si de confortabil cu noi ca parinti incat sa se exprime mereu asa cum simte indiferent daca asta inseamna sa planga din senin fara vreun motiv aparent.
Cand mai aud comentarii de genul Vai!Dar tu nu ai voie sa plangi! mi se ridica parul pe ceafa. Dar de ce sa nu aiba voie? Doar pentru ca e baiat? Fiindca e deja prea mare pentru plans? Dar unde scrie cine are dreptul sa planga si pana la ce varsta?
Inteleg ca nu intra in tiparul de cumintenie dar copiii astia cuminti sunt viitorii adulti frustrati, incapabili sa-si exprime sentimentele si emotiile, iar eu nu-mi doresc asta pentru copilul meu.
In definitiv ce ne dorim pentru copiii nostri?
Sa ajunga sa fie adulti independenti, responsabili, capabili sa ia decizii, fericiti si stapani pe viata lor. Si oare daca le spunem noi ce si cum sa faca vor dobandi aceste calitati?!? Nici societatea nu mai are nevoie de indivizi cuminti ci dimpotriva : are nevoie de rebeli, de vizionari, de oameni capabili sa gandeasca out of the box, de oameni capabili sa rezolve probleme din ce in ce mai complexe pentru ca lumea in care traim e din ce in ce mai complexa odata cu globalizarea si abundenta de informatii care ne bombardeaza zi de zi.
Asa ca copilul meu e perfect asa cum este. Da, nu sta locului decat atunci cand doarme dar asta pentru ca e curios, e sensibil, e empatic, e din cale-afara de inteligent ( ei hai ca aici m-am umflat si eu un pic in pene…dar e inteligent) iar eu invat de la el zi de zi. Invat mai ales lucruri despre mine. Eu il invat despre lume si el ma invata despre mine, despre dragoste pura si neconditionata, despre frumusetea naturii.
Cand a fost ultima data cand pur si simplu v-ati oprit din tumultul vietii cotidiene ca sa contemplati un gandacel care incearca sa-si croiasca drum prin iarba? Sau cand a fost ultima data cand cineva s-a uitat la voi ca si cum ati fi cele mai frumoase femei de pe Pamant chiar daca erati in pijamale, ciufulite, nespalate pe fata si cu cearcane de-un cot sub ochi? Exact!
Ei bine mogaldeata mea de om m-a facut sa vad lucrurile in alta lumina, mai vesela, mai optimista si m-a determinat sa imi setez altfel prioritatile in viata. Pentru asta si pentru multe altele ii multumesc lui Dumnezeu ca l-a trimis in viata mea. Daca ar fi fost altfel decat este, mai putin sensibil, mai cuminte, probabil ca nu as fi invatat lectiile pe care aveam nevoie sa le invat.
Asa ca, pe final, va indemn sa nu va doriti copii cuminti ci sanatosi, inteligenti si curiosi.
Ema, Hai sa citim in limba engleza
Citește și Nu ești ca soră-ta! sau Jumătatea mai mare
Sursa foto- aici
One Comment