11 iunie 2015
Dimineața la grădiniță
De dimineata, la gradiniță, il asteptam pe Alex sa-si schimbe incaltamintea pentru interior. Copiii de la clasa de alaturi (grupa mica) pleaca la masa. Se incoloneaza frumos cate doi, unul ramane fara pereche. Educatoarea se intoarce nervoasa in clasa de unde scoate smuncind de mana o fetita care plange.
“- Termin-o! Mama ta e la servici si gata! Ce tot te smiorcai atat? Stau toti copiii dupa tine? Nu ti-e rusine sa plangi asa?” – pe un ton putin spus ridicat.
Vazand ca are spectator, si poate ca vazand si figura mea socata, isi schimba tonul.
“- Ei, hai, ca tu esti fetita frumoasa si uite ce urata esti acum ca plangi. De ce ma faci de râs in fata oamenilor?”
Din toamna fetița mea cea mică începe gradinita…….
…
Citește și Cătușele copilăriei
Poti sa o iei pe doamna educatoare deoparte, ca sa nu fie umilita în mod public… si sa-i spui cu un ton împaciuitor si calm … ca e normal sa plângi dupa parinti si ca ar fi mai simplu pt dânsa sa îi sterga lacrimile si sa îi spuna ca o întelege. Se numeste empatie, câstigarea încrederii. Ar lucra mai bine daca ar accepta ca acest sentiment de mare tristete e înglobat în meseria ei, si ca nu se lupta cu armele obisnuite (certuri, ton ridicat, tipete). Am avut noroc, pt baietii mei, nu am avut nevoie sa explic lucrul asta atât de normal, pt ca pur si simplu rolul educatoarei a fost sa îi câstige de partea scolii ca astfel vor colabora toti mai bine, si sa re asigure parintii… sa nu mai fim indiferenti, tematori când vedem o injustie… sunt convinsa ca se poate evolua… cel putin, seara, înainte sa adormim, stim ca am facut ceva pt un pui de om, ca am încerca sa nu lasam injustitia sa se instaleze, chiar daca nu am câstigat de data asta, si poate nici mâine, dar ceva ceva se mai misca printre niste suflete împietrite si blazate.