
Despre joacă și inteligențele multiple
În toamna anului trecut, prietenii de la Kleine Schule au organizat un curs de formare în Psihopedagogia copiilor cu abilități înalte la care am participat și eu în calitate de traineră la cursul de storytelling pentru copiii de 6-8 ani.
Cursul în sine e o comoară, ar trebui să scriu un articol doar despre el. Este recomandat oricărui profesor cu dorință de învățare și creștere personală, care vrea să își înțeleagă și să se conecteze cu toți copiii din clasă.
Printre altele, am avut și câteva ore cu doamna Crenguța Lăcrămioara Oprea, profesoara mea de la Ped-Arte, câteva ore despre strategii didactice pentru stimularea inteligențelor multiple.
Puteți face și voi testul aici. Recomand să îl faceți inclusiv cu copiii voștri. E o oportunitate bună de cunoaștere de sine.
Acela a fost momentul când mi-am pus pe hârtie inteligențele și m-am gândit conștient la ele. Cele mai mari scoruri erau la inteligențele inter, intra-personală și la cea muzicală.
Stau mult cu mine, dar și cu alții și imi place în ambele ipostaze și când stau cu mine scriu, iar când stau cu alții îmi vine să cânt. Prietenii pot confirma :).
Așa că am început să pun cântece pe hârtie, cum îmi veneau spontan, la duș, pe stradă, prin parc și au ieșit câteva, cu mesaje inspirate din interacțiunea mea cu copiii.
Joacă-te cu mine e un cântec inspirat de cel mai frecvent rostite cuvinte din gura fetiței mele. A fost un moment de conștientizare în care am știut că oferta mea de joacă nu se întâlnește cu cererea copiilor. Și că ei au nevoie de mai multă prezență din partea mea. Mai multă prezență jucăușă.
Nu înseamnă însă că dacă am scris și am cântat cântecul am rezolvat și problema. Mereu apar tot felul de lucruri de făcut care mă deturnează de la joacă, însă cântecul mă face pe mine să-mi amintesc ce e mai important și pe ei să mă tragă de mânecă atunci când au nevoie de mine, cântându-mi propriile cuvinte. Nu știu cum e la voi, dar la noi în casă e HIT :).
Ilustrație- Andreea Chioriniță.
Leave a Reply