
Despre alăptare, cu dragoste
Despre alăptare am vorbit prima dată la cursul Lamaze (mulţumim Irina!). A fost o şedinţă întreagă (parcă) despre alăptare, dar din care nu am rămas cu prea multe pentru ca (aşa consideram noi) – momentul cel mai important era momentul naşterii (nu ne dădeam seama că naşterea durează câteva ore şi apoi trece, dar că alăptarea ar putea dura mult mai mult după aceea).
Despre începuturile alăptării îmi aduc aminte destul de puţine lucruri, îmi aduc aminte că prima dată când a supt Emma a fost când a venit moaşa cu ea de la neonatologie si a pus-o la sân, iar Emma nu a aşteptat nimic, ci pur şi simplu a început să sugă. Nu a durat foarte mult şi apoi (parcă) a adormit.
Am venit cu ea acasă abia după şase zile, iar din perioada din spital nu îmi aduc aminte decât că era foarte cald în salon şi că Emma se trezea să sugă destul de des pentru ca era cald, dar că adormea la fel de repede înapoi. Tot din spital îmi mai aduc aminte vizita unui consultant de alăptare care lucra voluntar şi care venise să ne explice celor care eram în salon cum este cu alăptarea şi care sunt problemele care pot apărea şi cum putem trece peste ele. A ajuns lângă noi şi ne-a explicat cum că se pot bloca canale şi că este posibil să apară şi dureri, dar că durerile nu trebuie să fie în timpul suptului – dacă doare în timpul suptului înseamnă că nu este corectă poziţia/ataşarea copilului şi atunci trebuie să dăm la o parte copilul şi să îl punem la loc (ceea ce suna destul de simplu, dar nu era prea plăcut pentru că pe sân apăruse deja o răgadă care se rupea de fiecare dată când începea suptul). Apoi ne-a explicat cum se face masaj la sân pentru a-l detensiona dacă e plin de lapte şi pentru a ajuta copilul să se ataşeze la sân.
În ziua în care trebuia să mergem cu toţii acasă, Emma a făcut o ultimă doză din medicaţia pe care a fost nevoită să o primească după naştere (asta este altă poveste) dar presupunerea noastră este că atunci când asistentele au luat-o pentru ultima doză, i-au dat şi nişte lapte praf, pentru că după ce am plecat din spital Emma a dormit cam 4-5 ore (mult mai mult decât dormea de obicei în timpul zilei). Și a apărut prima problemă majoră din timpul alăptării (sau cel puţin aşa îmi amintesc eu) – sânii s-au întărit foarte mult şi s-a strâns lapte în ei (cred că auzisem şi înainte, dar nu reţinusem, că primele săptămâni de alăptare sunt cele mai dificile pentru că organismul trebuie să regleze producţia de lapte şi din această cauză produce mai mult lapte decât este necesar). Când s-a trezit, Emma a vrut să sugă dar nu putea să prindă sânul în gură pentru că era prea tare – ea plângea pentru că nu reuşea să sugă şi i se făcea din ce în ce mai foame, noi plângeam de plânsul ei şi de durere şi ne blocasem. Au urmat mai multe încercări de a prinde sânul (Emma se enerva că nu reuşea şi începea să plângă, lucru care nu o ajuta apoi să se ataşeze). Am rezolvat problema după ce ne-am adus aminte de masajul de care ne zisese consultantul în alăptare. Am ajuns să masez eu sânii pentru că jumătatea mea îi masa prea încet (mie mi se părea că îi mângâie, în loc să îi maseze), dar partea bună a fost că Emma a reuşit să sugă şi sânii s-au detensionat.
Totul decurgea bine în timpul zilei, dar noaptea mi s-a părut că a fost cel mai dificil în primele săptămâni. Am făcut un carneţel în care notam orele la care a supt şi cât de mult stătea la sân (am aflat apoi că nu este relevant cât stă la sân, asta dacă nu lasă sânul după 10-15 secunde – atunci pot fi alte cauze şi probleme). Iniţial, în acest carneţel ne-am gândit să notâm pentru că reţinusem noi că trebuie să sugă de cam 8 ori pe zi (de aici şi mitul că un copil mic suge la trei ore, dar de fapt pot să fie 2 sau chiar 5 ore uneori) şi am zis că să nu rămână copilul nemâncat. După câteva zile ne-am dat seamă că Emma nu murea de foame şi motivul pentru care făcusem carneţelul nu îşi mai avea rostul, dar carneţelul acela ne-a ajutat să ne dăm seama că noaptea Emma se trezea cam la aceeaşi oră. Noaptea era cel mai dificil pentru că sugea seara pe la ora 10 şi apoi nu se mai trezea până pe la ora 3, iar în cele cinci ore care treceau sânii se întăreau şi în fiecare noapte treceam printr-un fel de calvar – Emma plângea pentru că se trezea înfometată şi nu putea să prindă sânul, iar noi plângeam pentru că nu ştiam ce să facem. În primele nopţi am apelat la pompa pentru sân (cu care trăgeam cam 10-15 ml de lapte, ca să detensionăm, pentru ca apoi să poată suge Emma) – problema era că sânul producea din ce în ce mai mult lapte noapte şi era şi mai greu. Aşa am ajuns să punem ceasul să sune cu jumătate de oră înainte să se trezească Emma pentru următoarele: eu băgam două prosoape ude în cuptorul cu microunde pentru câteva zeci de secunde (suficient cât să se încălzească), apoi le puneam pe sânii tari şi când începeau să se răcească masam sânii (a fost varianta care a funcţionat pentru noi). După câteva nopţi sânii s-au obişnuit şi nu a mai trebuit să trecem prin toate acestea.
În fiecare noapte treceam prin următoarea conversaţie:
- Am reuşit şi în noaptea asta, suge bine Emma acum (spuneam eu).
- Mâine te duci şi cumperi lapte praf, că m-am săturat să trecem prin toate astea în fiecare noapte. Nu mă mai interesează alăptarea, nu mai vreau. Este prea mult! (venea replica jumătăţii mele)
- Mâine este o altă zi, acum totul este bine, Emma suge, rana de pe sân a început să se vindece. Hotărâm mâine ce o sa facem în legătură cu laptele praf. (era aproape în fiecare noapte continuarea mea)
- Nu vreau să hotărâm mâine, eu hotărăsc în noaptea asta şi mâine cumpărăm lapte praf! (primeam răspuns)
Din fericire, nu am ajuns să cumpărăm lapte praf în niciuna dintre zile (probabil că dacă l-am fi avut în casă nu am fi continuat cu alăptarea). 🙂
Cam asta a fost partea dificilă dar au fost mult mai multe părţi plăcute, bucuria că am reuşit, când Emma se ataşa şi noi de atunci îi spunem „leoaică tânăra, iubirea” noastra. Şi intuiţia aceea, aparent inexplicabilă, că asta este ceea ce trebuie să facem noi, asta e hrana pe care noi putem să o oferim copilului nostru.
Fotografie din perioada alaptarii in tandem
După o lună de la naşterea Emmei, eu a trebuit să mă întorc la muncă, Andreea a rămas acasă cu Emma şi îmi mai aduc aminte de un moment-cheie: cam pe la o lună şi jumătate, Emma a început brusc să se trezească de mai multe ori pe noapte şi să ceară să sugă continuu… noi am crezut că rămâne Andreea fără lapte. Am ajuns a doua zi la muncă cu ochii cârpiţi de oboseală şi mă duc glonţ la un coleg care avea un copil mai mare cu un an decât Emma şi îi spun că întreb dacă Andreea mai are lapte suficient, că Emma nu se mai saturată, ar suge continuu, iar el îmi spune: “Este puseu de creştere! Nu îţi fă griji şi mai ales, nu îi da lapte praf!” După câteva zile a trecut puseul şi de atunci nu au mai fost mari probleme. Andreea spune că acela a fost momentul în care ea a reuşit să se relaxeze total în privinţa alăpării şi nimic nu i s-a mai părut greu şi dificil, până la alăptarea în tandem – altă povesteJ.
Din tot ce am citit, concluzia a fost mereu aceeaşi: alăptarea este cel mai sănătos lucru cu care îşi poate începe viaţa un om, aşa că am luat decizia ca în fiecare lună să pun deoparte 300 de lei (cam atât costă laptele praf pe lună) şi în fiecare an am mers undeva de 3600 de lei – cadou pentru soţia mea care a alăptat exclusiv şi căreia îi place mult să călătorească.
Au trecut de atunci patru ani şi ceva, Emma între timp nu mai este alăptată (a supt până la trei ani), dar Iris încă mai suge (are acum doi ani şi jumătate), asta după ce au supt în tandem mai mult de un an.
Concluzia mea este că mama alăptează, dar nu este singură şi are nevoie de ajutorul tatălui ca să treacă peste momentele dificile.
P.S. Nota mamei: Iar eu, ca mamă, în completarea a ceea ce v-a povestit minunatul meu soţ, pot spune că el a fost cel mai important şi mai puternic sprijin al meu, întotdeauna, în faţa oricui. Datorită susţinerii lui puternice, am reuşit împreună şi continuăm să ne creştem copiii aşa cum credem noi, cum considerăm noi că e potrivit pentru familia noastră. A! Iar nopţile acelea grele mi s-au şters total din minte, am rămas doar cu expresia „leoaică tânără, iubirea” şi cu fetiţa :).
Florin
Citește și Am decis sa nu alaptez!
Trimite-ne si povestea ta despre alaptarea copilului sau despre decizia de a nu alapta pe crestemoameni@gmail.com
Leave a Reply