Copiii cu parul de aur

De fiecare dată luna lui august îmi provoacă un mix de sentimente. O emoție puternică combinată cu o teamă de eșec. Zâmbesc și imediat am lacrimi în ochi. Și mă gândesc la toate scenariile posibile, caut soluții și mă încurajez singură.
Așa trebuie să fie. Are rolul lui în viața noastră. . .
Nu rețin data calendaristică, știu doar că era vineri și mă simțeam rău. Cu 2 săptămâni înainte fusesem la un control, la care eram cumva asigurată că nu e sarcină. Eram așa liniștită cu acest gând. Dar, în continuare nu eram în cea mai bună formă și am zis să îmi fac un test.
Când am văzut două liniuțe timpul s-a oprit în loc. Am început să tremur și să plâng ascunsă în baie. Nu doream ca Teodora să mă vadă în acea stare. O avalanșă de reproșuri îmi făceam- „Ești o proastă ! De ce nu ai fost atentă? Nu te vei descurca cu doi copii! Va fi „imposibil de greu”!
Și plângeam, plângeam și atât de mult îmi doream să îmi fie cineva alături să mă îmbrățișeze și să mă asigure că voi fi o mamă bună și pentru doi copii. Și ca va exista întotdeauna o soluție. Pentru orice va urma!
Apoi am început să râd. Tocmai socotisem luna când se va naște. Martie. E luna mea. Cu multe evenimente frumoase. Este și ziua mea de naștere și mă gândeam  ce frumos ar fi să se nască în zodia Pești. Cei mai romantici și iubăreți sunt peștii.
Și râdeam și plângeam. Eram amorțită și am spus că e nevoie să îmi revin. Poate totuși e o alarmă falsă. Când deodată iar mă blochez-„ Cum îi spun lui Radu și ce reacție va avea?”
Și mă apucă râsul pentru că de multe ori îi spusesem că nici o formă de protecție nu e sigură și ar trebui să fim mai precauți. Dar nu mă credea și era atât de sigur încât nu căutam variante să îi înlătur veridicitatea informațiilor deținute de el.
Le-am scris celor două prietene cu care vorbeam zi de zi și cumnatei care mă prinsese într-un moment de slăbiciune, la care răspunsul la întrebarea „Ce ai pățit?” era „ sunt însărcinată”.
Apoi am tăcut multă vreme. Am ascuns această sarcină de propria mamă, de managerii care mă sunau și mă întrebau când revin la birou, de cunoștințe, de oricine. Pentru că simțeam compasiune din partea unora, alții îmi aduceau reproșuri. Pe putini i-am simțit bucurându-se.
„Dar tu te-ai bucurat când ai aflat că ești gravidă pentru a doua oară la o distanță de 18 luni de la prima naștere? ”
Ca să nu mai judec reacția celor din jur încercam să îmi răspund la această întrebare.
Când mi-am făcut testul de sarcină, îmi doream din tot sufletul să fie o greșeală. Când am ajuns la medic pentru a doua oară speram să îmi spună același lucru. Când deodată doamna doctor îmi pune să ascult bătăile inimii. Pruncul din mine avea deja 7 săptămâni și era puternic. Avea deja muguri de membre superioare și inferioare și avea cea mai frumoasă inimă. Când, deodată, zâmbesc, îmi curg lacrimile  și simt o ușurare și o liniște.
Voi avea încă un copil și voi fi puternică așa cum îi bate și lui inima. Voi lua de la el puterea de a trăi viața așa cum mi-a fost scrisă. Nu voi mai caută explicații, ci mă voi lăsa purtată de ei, de copii mei.
Aceste gânduri le auzeam zilnic. Uneori luptau cu pesimismul soțului, cu negativismul mamei mele, și cu disperarea mea în momentele când credeam că nu voi reuși.
În prezent Victor are 1 an și 5 luni și Teodora 3 ani și 8 luni. Astăzi sunt liniștită. Sunt fericită. Sunt bucuroasă că am doi copii. În sfârșit am acceptat această idee. Că pot fi mamă bună și pentru doi, nu doar pentru unul. În sfârșit mă simt suficient de puternică și capabilă de a rezolva orice situație conflictuală dintre frați, dintre părinte -copil și dintre soț și soție. În sfârșit mă consider o femeie frumoasă care poate să aibă un timp doar al ei, fără să consider că îi abandonez atunci când rămân și 3 ore fără mine.
Despre această neașteptată surpriză, pot spune că a fost o victorie pentru toți.
Tatăl e cel mai mândru când numele îi răsună cu bucurie la simpla interacțiune;
Teodora încă învață să trăiască cu el,  dar când o văd că îi ia apărarea în public atunci când se află într-un impas, sunt convinsă că vor avea o relație frumoasă.
Bunicii sunt cei mai bucuroși când casa le este plină de râsete, înlăturând monotonia instalată.

Îmi este greu să explic în cuvinte ce înseamnă pentru mine. Amândoi sunt parte din mine și mă învață cum să mă bucur de orice zi.
Victor îmi arată că sunt plină de căldură atunci când se cuibărește în brațele mele, îmi arată că sunt optimistă, atunci când își regăsește liniștea lângă mine, îmi arată că sunt baza lui și am puterea de a-i accepta plânsul și de a-l asigura ca sunt lângă el oricând.
Teodora îmi spune că sunt frumoasă, îmi spune că mă iubește. Îmi arată înțelepciunea de care să mă agăț atunci când mă văd fără soluții și simt că voi avea un limbaj necorespunzător. Îmi arată empatie și să o iau drept model în relația noastră. Îmi arată că sunt cea mai bună mamă și atunci când țipă că nu îi place de mine și să mă retrag.
Astăzi mă uit la ei. Sunt superbi.
Sunt copiii mei au părul de aur care m -au învățat să iubesc.
Sunt copiii care mi-au arătat cum să trăiesc.
Sunt copiii care m-au învățat să iert.
Sunt copiii care m-au învățat să accept orice cale îmi este oferită, pentru că am curajul de a o  descoperi și de a o înfrumuseța zi de zi!

Corina

Citeste si Ghioceii negri și inima de orez