Pierdut prietena din copilarie! Ofer recompensa!
Anunt important! Ofer recompensa! Pierdut cea mai buna prietena!
Se numeste Daniela. Este frumoasa, are un simt estetic bine dezvoltat, este copilaroasa si incapatanata, este nehotarata si imprevizibila precum marea.
Ne cunoastem din clasa a patra, cand am ” fraudat ” impartirea in banci tocmai ca sa ne nimerim colege si sa impartim acelasi pupitru.
Am trecut prin multe intamplari: ne-am certat din cauza unui baiat, ne-am asigurat alibi in fata parintilor, ne-am “instrainat ” cand am fost implicate in relatii ” serioase “, ne-am sfatuit, ne-am ajutat, ne-am criticat si ne-am complimentat, am avut perioade in care nu ne-am vorbit, dar intotdeauna ne-am imbratisat din nou, mai strans si mai puternic intr-o prietenie frumoasa.
Am povestit despre cum vom imbatrani impreuna, ne vom distra cu copiii nostri prin parc (si ei tot cei mai buni prieteni) si am privit, amuzate, batranele ce se plimbau agale, incercand sa le ghicim povestea vietii.
Apoi, ceva ciudat s-a intamplat: viata!
Eu m-am dedicat (prea) in intregime relatiei minunate in care ma aflu. Ba mai mult, m-am dedicat si carierei pe care atat de mult mi-am dorit-o. Putinul timp liber ramas l-am investit cu zgarcenie in prietenia noastra.
– Rezista! mi-am zis increzatoare. Ne leaga 20 de ani de intamplari si amintiri frumoase! Nu o fi cu suparare daca nu ma vad nici azi cu ea.
Daniela m-a asteptat, o perioada a insistat sa palavragim vrute si nevrute ca in adolescenta. Apoi conversatiile telefonice s-au rarit si iesirile la cafea au devenit trimestriale.
Eu am devenit mama. Ea a ales sa faca ceea ce ii place cel mai mult: sa calatoreasca. Si a plecat din tara.
S-a bucurat cand mi-am nascut minunea si a inteles, in tacere, ca nu mai am timp decat pentru doua poze si trei fraze transmise online.
Conversatiile telefonice despre relatiile care o dezamageau sau calatoriile care, uneori, o oboseau erau intrerupte brusc cu un:
– Fata, tre’ sa inchid, ca s-a trezit copila! Te pup!
Daca in urma acestui apel reusesc sa imi regasesc prietena din copilarie, promit:
1. Sa vorbim saptamanal. Macar cate 15 minute. Sa fiu eu cea care spune primul “salut, fata, ce mai zici?! “.
2. Sa o ascult activ. Sa o intreb ce se mai intampla in viata ei. Sa ma abtin de la critici cu privire la comportamentul ei copilaros si alegerile ei discutabile.
3. Sa ii trimit si alte poze in afara celor cu copila mea.
4. Sa ii povestesc si despre proiectele mele si nu doar despre cum merge diversificarea si cum a desenat fetita prima ei dunga cu creta pe asfalt.
5. Sa ii spun des cat e de frumoasa, isteata, amuzanta si curajoasa. Sa aiba incredere in ea si sa se iubeasca mult.
Citesc aceste randuri si ma gandesc:
Am pierdut si eu o bucatica din mine o data cu pierderea Danielei. Sper sa ne regasim ca sa ma regasesc!
Andreea
Fotografie- Copyright D’Alex Photography
One Comment