
Cand incepe educatia?
Sambata am iesit la plimbare. Am zis sa profitam de prima zi cu adevarat placuta din punct de vedere meteorologic, dupa o saptamana ploioasa si cu vreme rece. Ne plimbam fericiti prin parc. Noi si inca o mie de familii care luasera cu asalt bancile, locurile de joaca si tonetele cu floricele si cartofi spiralati.
Le vad. Ea, mama, cu parul superb, pesemne proaspat coafat, un castaniu cu reflexii aramii, bucle frumos dezmierdate de vant, pantaloni negri, din piele, ochelari mari, negri, ce ii acopereau aproape toata fata, buze rosii si o geanta tare misto. Fetita, la vreo 4 ani, blonduta, cu o impletitura ruseasca si un trening foarte fashion. Se plimbau, fara a se tine de mana.
Eu oftam a invidie si le admiram din treningul meu manjit cu banana, mar si struguri, cu care copila mea tocmai se delectase.
Imi refac coada in care parul meu sta prins, se pare ca de acum pana in vecii vecilor, si continui sa sper ca poate, intr-o buna zi, si suvitele mele vor fi mangaiate de soare.
Nu termin bine de comentat ca in revistele de can can si le intalnim din nou. De data aceasta, pe o banca. Ea, mama, butona telefonul. Fetita manca o gogoasa. Ii scapa punga in care era infasurata. Ups. Ii scapa si servetelul de hartie. Pe jos. Ups. Ori fetita asta are degetele super alunecoase, ori e foarte neindemanatica, ori vantul bate mai tare decat am crezut, caz in care trebuie sa scot caciula pentru copila ;).
– Nu, mami, gunoaiele nu se lasa pe jos. Se ridica si se arunca la cos, pentru a ne bucura cu totii de un parc curat! ii zic copilei mele, suficient de raspicat pentru a ma face auzita si de catre cuplul fashionistas.
Ea, mama, ridica privirea pe deasupra ochelarilor mari si negri.
– Prinţi! Alea acolo se lasa?!
Prinţi se ridica, speranta mea intr-o lume mai buna palpaie a incredere, ocoleste punga si servetelul si… alearga spre fantana in jurul careia incepe sa se zbenguie.
Hmm. Probabil ca o fi perceput remarca mamei ca pe un indemn si nu o intrebare menita sa duca la ridicarea gunoaielor.
Nu-i nimic. Am incredere ca mama va fi eroul salvator.
Si aceasta se ridica, inima imi tresalta a optimism, ocoleste si ea gunoiul si… pleaca strigand la Prinţi ca sa porneasca spre casa.
Intamplarea mi-a adus aminte de o anectoda povestita recent de o prietena care, la randul ei, traise un episod din serialul maraton ” Bunul simt- incotro?”:
“Un tata se duce la doctorul pediatru pentru consultul periodic al bebelusului sau in varsta de 6 luni. Medicul il felicita. Copilasul este perfect sanatos si se dezvolta normal, chiar un pic peste standarde. Incantat si dorind sa continue treaba buna cu copilul sau precoce, tatal intreaba:
– Dle Doctor, cand ma sfatuiti sa incep si educatia? Care este varsta potrivita?
Doctorul il priveste mirat:
– Nu ati inceput-o pana acum. E cam tarziu!”
Concluzia in urma unor momente precum cel de mai sus o trage fiecare dintre noi, caci cred ca suntem cu totii martori, zilnic, la astfel de scene in care bunul simt pare un erou din basmele copilarie.
Concluzia mea este ca lumea “mai buna” pe care o vrem pentru copiii nostri nu se intampla pur si simplu. Ea se cladeste, de noi, de ei, de toti, impreuna!
Andreea
Sursa foto- aici
De aceeasi autoare citeste si L-as fi iubit mai mult daca am fi purtat acelasi nume?
Leave a Reply