“Căcaților!”

Seara soțul le-a citit din povestea aia cu Baba Cloanța Cotoroanța, care verifica degetul fratelui printre zăbrele să vadă dacă s-a îngrășat și fratele îi împingea un băț. Cum se cheamă?
Eu am trecut prin cameră cu treabă și i-am spus că nu cred că e potrivită, că lui Ștefan (3.5 ani) îi poate fi teamă.
“Nu, nu, că e cu happy end.”
A doua zi, nu știu cum, dar soțul a scos ceva gen: “să fii mai dolofan”. Ei, până aici i-a fost! După ce a zis “Să nu spui ca doamna aia!”, Ștefan a trântit ușa și a plecat. S-a întors după câteva secunde cât să strige “Căcaților!” și a mai trântit-o o dată.
Pe vremea mea, pfuai (!), îți luai două perechi de palme, așa, prin ușa care urma să se închidă și “Ce-ai zis, derbedeule?!” ar fi răsunat între palma unu și palma doi.
Pe vremea mea! 🙂

Soțul nu a citit Larry Cohen și al lui Playfull Parenting și nu știa de acolo că un așa cuvânt nasol înseamnă, de fapt “Alo, ce mi-ai citit tu aseară mi-a provocat frică și acum, că ai zis dolofan, mi-am adus aminte și m-a apucat o frică și mai mare și, sub panică, am scos și eu cuvântul ăsta pe care îl aud din când în când și despre care știu că nu e de folosit!”
Dar a știut din el, din instinctul care îl ghidează foarte fain în rolul de tată de 6 ani și un pic.
Nu au urmat nici urlete adulte, nici palme, nici pedepse. A urmat doar “Ce s-a întâmplat, Ștefan?”
Și cum dacă întrebi sincer primești și răspuns la fel, a zis și Prunculache: “Nu îmi place, nu vreau să îmi spui ca doamna aia!”
De multe ori mă gândesc că generația asta nouă știe să exprime sentimente, nevoi, trăiri la 3 ani, așa cum noi am învățat abia la 25+. DACĂ o lăsăm!
Maria, ma-na.ro

Credit foto: Fotografii de familie

L.E.: Ca urmare a unui comentariu, am realizat că se poate înțelege că aici nu există limite. NOPE! Nu e cazul. Există limite de siguranță (fizică și morală), sociale, de nevoi care sunt încălcate etc. O să scriu la un moment dat și despre tantrumurile bune (și nu sunt ironică aici!) care le urmează. Așadar, Matei și Ștefan știu că folosim cuvinte, nu palme, că încercăm să nu țipăm, (noi oamenii), că e nevoie să folosească vorbe cumsecade și tot așa. Dar când folosesc un cuvând din ăsta “INTERZIS” (ca și cum aș claxona eu când îmi e frică la volan) încercăm prima dată să aflăm “Ce s-a întâmplat?”.