Gigi și Vivi- două surori nedespărțite

Introducere- cum a aparut ideea povestii:

Atunci când se naște un frate mai mic, cel mare parcă nu mai e atât de simpatic precum noul născut. Cel mare ba trece prin crize de furie, ba e gelos, nu mai are degețelele cât un pai de chibrit și capul cât un măr gustos. Așa că avalanșe de drăgălășenie se îndreaptă cu precădere către copilul nou născut. 

În schimb cel mic pare să fie roz bombon cu picățele, perfecțiunea întruchipată, nici gura nu-i miroase, iar plânsetele lui par muzică pentru urechile părinților care nu mai știu ce să-i mai facă să se liniștească.

 

Cam asa a fost si la noi cand s-a nascut Mihai. Primeam tot felul de vizite sau ne intalneam cu oameni care nu-l vazusera pe Mihai si automat el primea mai multa atentie decat Maria.

 

Ajunsesem chiar sa atentionez oamenii de inainte de a se intalni sa nu se exatazieze prea tare la vederea lui Mihai, ci sa-i trateze pe amandoi copiii cu aceeasi atentie, eventual chiar un strop mai multa la Maria (mai ales ca Mihai bebelus mai mult dormea decat constientiza ce e in jurul lui).

Povestea celor două girafe surori atinge mai multe aspecte ale temei rivalitatea între frați, cu care m-am confruntat și eu ca mamă, de când am doi copii.

Prima temă este aceea că fiecare copil e diferit și că rolul nostru, al părinților, este să ne raportăm diferit la fiecare, așa cum are el nevoie. Comparațiile între frați sunt nocive.

A doua temă se referă la faptul că atunci când apare cel de-al doilea copil, primul intră într-un oarecare con de umbră. Simpla alăptare care crează o conectare între mama și nou născut poate pune, în același timp, o distanță între mamă și puiul mai mare.

Un al treilea aspect e legat de reacțiile celor din jur. Vizitatorii noii familii sunt entuziasmați de apariția noului membru și aproape că uită de existența puiului mai mare.  

Am surprins in poveste dorința puiului mai mare de a fi la fel ca cel mic și nevoia sa de acceptare și de tratament egal. Dialogul în care girafa Gigi se crede și ea bebeluș, redă, adaptate,  cuvintele Mariei: Ba și eu sunt bebeluș! Ba nu sunt fetiță mare! Ba și eu sunt un băiețel mic! Ba Mihai nu este bebeluș, el este fetită mare etc!

Așa că aceasta este o poveste terapeutică pentru frați, dar nu numai. Adesea apar în jurul nostru personaje ca Vivi.

 

Gigi și Vivi- două surori nedespărțite

Gigi era o girafă ca toate girafele. Locuia în savană, în Africa, împreună cu părinții săi. Își petrecea cam toată ziua mâncând frunze de toate felurile. Preferatele ei erau frunzele și florile de salcâm. În unele zile mânca și 30 de kilograme de frunze. Gigi nu prea dormea decât 2-3 ore pe zi, așa că deseori se plictisea. Își dorea foarte mult să aibă și ea o soră cu care să se joace. Așa cum vedea la alte animale în savană. Uneori, girafa Gigi se furișa chiar până în zona unde știa că se află leii cei fioroși despre care mama sa o învățase că trebuie să se ferească. Îi plăcea să privească puii de leu cum se joacă împreună, cum fac tumbe și se hârjonesc, cum se îmbrățișează și cum adorm unul pe burta celuilalt. …

-O soră sau un frate aș vrea și eu, mămico. Să aibă gâtul lung, așa ca mine. Să pot vorbi cu ea sau cu el fără să mă aplec ca să mă audă. Și să jucăm jocuri de girafe. Să mă ascund prin tufișuri stufoase și ea sau el să mă găsească.

Gigi a avut ceva timp de așteptat până ca mama sa să îi facă o surioară. I-a observat burta mamei crescând timp de 15 luni și s-a tot gândit cum o să se joace ea cu surioara sau frățiorul ei.

O să o învăț cum să își bage capul prin tufele înflorite ca să arate ca și cum ar avea o perucă din flori, își zicea Gigi. Sau o să ne facem cercei din frunze.

Într-una din zile mama sa se pregătea să nască, așa că a chemat-o pe Gigi să îi fie aproape în acel moment foarte important. Gigi a putut să vadă cum apare un pui de girafă pe lume. Mama ei stătea în picioare și, deodată, a căzut din burta ei puiul cel mic de girafă. Surioara ei.

Cum mama girafă e înaltă cam cât 3 oameni înalți puși unul peste celălalt, puiul de girafă a căzut de la înălțime direct pe pământ.

Gigi s-a dus repede lângă surioara ei și a început să o lingă pe față ocrotitor. Se speriase de la căzătura puternică și era îngrijorată să nu fi pățit ceva.

În timp ce o lingea pe Vivi, pentru că așa au numit-o pe  surioara ei, a observat că pielea sa este roz bombon cu pete roz închis. Cum se mai spune, roz bombon cu picățele.

• Cred că așa arătăm noi, girafele, imediat după naștere, își spuse Gigi în gândul său, așa că nu a dat importanță acestui detaliu.

În curând, animalele din savană au aflat despre apariția unui nou pui de girafă și au venit, rând pe rând, să o vadă pe Vivi.

Au venit în vizită unchi, mătuși, verișori girafe, câteva zebre și antilope….

Cum ajungeau și o vedeau pe Vivi toți se minunau de coloritul ei nemaivăzut:

• Vai, dar ce roz frumos!
• Dar ce mică și drăgălașă e!
• Vai, ce bebeluș girafă simpatic!
• Dar ce frumoasa și colorată e!
• Ce piele fină și ochi blânzi!
• Ce obrăjori grăsuni!

Toată lumea o complimenta pe Vivi și se minunau de culoarea pielii ei.

• Trebuie că e un semn divin.
• Poate va ajunge înțeleapta savanei! spuneau ei.

În tot acest timp, toată lumea uitase de Gigi. Parcă nici nu o vedeau, deși era mereu chiar lângă Vivi.

– Oare eu sunt invizibila? se gândea Gigi. Oare eu nu mai sunt simpatică și drăgălașă? Oare pe mine nu mă mai iubește nimeni?

• Dar și eu sunt bebeluș! striga uneori Gigi către mătușile sale! încercând să le atragă atenția asupra sa.
• Ba nu, tu ești girafă mare! Nu mai ești bebeluș de mult timp!
• Ba da! Eu sunt bebeluș! Vivi e girafă mare! Vivi nu e bebeluș! Ba și eu sunt roz bombon cu picățele!

Cei din jur nu înțelegeau însă ce vrea Gigi să le transmită. Îi spuneau mereu că ea e girafă mare și râdeau de ea când se credea roz bombon cu picățele. Mătușa Anette chiar o duse pe Gigi la primul ochi de apă mai mărișor să se vadă în oglinda apei. Să vadă că ea e o girafă ca toate girafele: cu pete maro și dungi galbene. Gigi se uita în oglinda apei și continua să spună că și ea este roz bombon cu picățele.

Mama girafă era obosită după nașterea lui Vivi. Dormea mai deloc, căuta de mâncare și nu observa că draga ei Gigi era în fiecare zi mai tristă.

Într-o zi, Gigi a hotărât să plece prin savană să caute vopsea roz. Auzise că numai oamenii au vopsea de toate culorile și se hotărî să caute niște oameni. Porni la drum cu o oarecare teamă. Nu mai văzuse niciodată un om și nu știa cum arată. În plus, știa că oamenii nu înțeleg limba girafelor așa că dacă va avea noroc să întâlnească un om  nu știa cum îl face ea să înțeleagă că are nevoie tocmai de vopsea roz. Deși temătoare, Gigi nu se descurajă:

O să fiu și eu roz bombon cu picățele și atunci toată familia o să mă iubească din nou, își spunea Gigi.

Pe drum s-a întâlnit cu o maimuță!

-Bună ziua! Eu sunt girafa Gigi! Tu ești cumva un om?

– Nu sunt om, sunt o maimuță! Dar de ce cauți un om?

– Am nevoie de niște vopsea roz pentru a-mi schimba înfățișarea.

– Vopsea roz? Cine a mai auzit de o girafă roz?

-Ei bine. Sora mea, Vivi, este roz. Și eu vreau să fiu la fel ca ea.

– Păi de ce să fii ca ea? Fiecare ființă e frumoasă în felul ei! Mie așa mi-a zis mama.

-Nu înțelegi, maimuțo! Eu trebuie neaparat să fiu roz ca Vivi.

-Nu am vopsea. Dar te voi însoți în călătoria ta. Știu să vorbesc prin semne. Și dacă întâlnim un om te ajut eu să îi cerem vopseaua roz.

Așă că Gigi a pornit la drum cu prietena ei, maimuța, prin savană. Împreună au ajuns la un adăpost unde erau câțiva oameni. Aceștia s-au mirat foarte tare când au văzut o girafă și o maimuță venind spre ei, de parcă ar fi vrut să le vorbească!

-Ce frumoasă este girafa! Ce înaltă și grațioasă! Ce culori minunate are. Ca o ciocolată combinată cu miere! spuneau oamenii în timp ce se uitau la Gigi.

Dar Gigi nu înțelegea!

Maimuța a încercat să le explice prin semne ce problemă are Gigi, dar nu a reușit. A găsit pe masă o foaie de hârtie și niște creioane de colorat și a început să deseneze. Pe Gigi așa cum era ea. Și alături o girafă roz bombon cu picățele. A trasat o săgeată de la o girafă la alta, să înțeleagă oamenii că ele au nevoie de vopsea roz pentru transformarea lui Gigi.

Oamenii au înțeles într-un târziu, dar li s-a părut foarte ciudat că o girafă atât de frumoasă voia să se facă roz. Au scos un borcan de vopsea roz și au început să-i picteze copitele.

Lui Gigi nu i se părea o culoare prea frumoasă și se gândea deja cu părere de rău că își va pierde petele ei de culoarea ciocolatei.

Când terminseră de pictat a patra copită, la adăpost a mai venit o girafă mare. Era chiar tatăl lui Gigi, foarte îngrijorat că nu o mai găsise pe Gigi de dimineață.

-Vai, Gigi, zise tatăl în timp ce o îmbrățisă pe fiica sa dragă! Ne-am făcut atâtea griji. Ne temeam să nu te fi întâlnit cu un leu. Haide să mergem acasă, te rog.

Tatăl observase copitele roz ale lui Gigi și imediat își dădu seama ce se întâmplă. Înțelegea acum foarte clar faptul că Gigi suferea și se simțea dată la o parte de când apăruse sora sa, Vivi, care pe deasupra era și roz bombon cu picățele.

Însă tatăl zâmbi, gândindu-se la surpriza care o aștepta pe Gigi acasă.

Vivi, surioara sa, observase că toată lumea îi dădea doar ei atenție și aproape toți uitaseră de Gigi. Ba chiar, lui Vivi nu-i plăcea deloc atâta atenție. Care mai de care venea să pună mâna pe pielea ei, o trăgeau de obraji, o lingeau să vadă dacă culoarea ei roz se ia la atingerea cu limba și câte și mai câte.

În plus și Vivi își dorea mult să se joace cu sora ei, Gigi. Dar Gigi se retrăsese în ea și nu era prea prietenoasă cu Vivi.

Când ajunse acasă, Gigi dădu cu ochii de Vivi.

Și ea plecase în aceeași dimineață de acasă împreună cu mama ei să caute niște oameni care să îi picteze pielea exact ca a surioarei sale, Gigi: cu pete de ciocolată și dungi de miere.

Când o văzu pe Vivi lui Gigi îi dădură lacrimile. Acum erau amândouă la fel. Bine că nu se vopsise ea roz!

-Vai, Vivi! Nici nu știi cât îți mulțumesc pentru că ai făcut asta!

– Nu ai de ce să îmi mulțumești, dragă Gigi! Ești sora mea și te iubesc! 

-Și eu te iubesc, Vivi! Dacă ai ști cât de mult mi-am dorit o soră cu care să mă joc!

Gigi și Vivi au fost din acea zi cele mai bune prietene și surori nedespărțite. Arătau exact la fel pe dinafară, deși pe dinăuntru erau foarte diferite. La fel de mare era însă dragostea lor pentru familia lor frumoasă!

Dupa cateva ploi, vopseaua de pe corpul lui Vivi s-a spalat pentru ca nu era una permanenta. Vivi a redevenit roz bombon cu picatele, insa deja toate animalele din savana înțeleseseră mesajul lui Vivi si o priveau de parcă arata la fel ca orice alta girafă. Iar Gigi era bucuroasa ca avea o sora dragastoasa cu care sa se joace, indiferent ce culoare avea pielea ei.

Sfarsit!

P.S. Povestea aceasta e inspirata de un tablou cu o girafă din camera Anei (stie ea care Ana). Asa ca Ana e invitata sa ilustreze povestea, daca ii face placere.

Vor urma și alte povești din această serie, așa că dacă știți copii talentați care vor să ilustreze povești, aștept un mesaj pe crestemoameni@gmail.com

Orice sugestie de imbunatatire a povestii e binevenita. De asemenea, orice indiciu, informatie pretioasa legata de publicarea viitoarei carti este binevenita.

Multumim!

Sursa foto- aici

Citește și Frățiorii albină