Mami, aș vrea să fiu un pluș!

Ora de culcare, ora la care se consumă emoțiile strânse peste zi. Frământările zilei.

Ca în fiecare seara, Maria (4,4 ani) doarme cu mine, dar astă seară insistă că vrea cu tati. Îi explic că tati îl culcă pe Mihai și nu poate veni, ea insistă că vrea cu tati.

• Mami, de ce murim? Când murim și cum murim?

Avusesem o discuție decentă și calmă despre moarte după ce am citit o carte pentru copii pe această temă: Adio, bursuc!

Înțelesese ce era de înțeles și chiar privea moartea de o manieră pozitivă, exact așa cum transmitea cartea.

Însă acum aceleași întrebări erau dramatice.

• Mami, de ce plușurile nu mor?
• Pentru că nu au viață!
• Mami, aș vrea să nu mă fi născut niciodată!
• De ce?
• Pentru că nu vreau să trăiesc și să mor! Nu vreau să mor niciodată! Nu vreau să mori nici tu niciodată! Nici tati!

Dacă până acum înțelesese ideea că moartea e naturală și se întâmplă la un momentdat, acum ea striga despre frica de moarte.

• Mami, aș vrea să fiu un pluș!
• Aha…
• Mami, pisicile mor?
• Tu ce crezi?
• Nu știu!
• Mami, când murim nu mai putem mânca nimic?

Tac, pentru că nu știu ce să răspund, nu știu de unde acest bombardament cu moartea…

Ea continua….

• Nimic? Nimic? Nimic? Nimic?
• Ai vrea să mănânci ceva și când murim?
• Da, aș vrea!

Continuă pe aceeași temă, a trecut deja o oră de când mă întreabă despre moarte. Dau într-o extremă în care îi spun că de fapt n-o să murim niciodată, niciunii, doar să termin odată cu discuțiile astea, pare să fie mai liniștită. însă  începe o criză de furie, că ea vrea lumina aprinsă, că nu vrea să doarmă. Îi explic că somnul este sănătos și că are nevoie de odihnă.

• Nu vreau să dorm pentru că mi-e frică să nu visez moartea. Și pe Mihai și pe tati mergând pe marginea unei prăpăstii și pe tati căzând în prăpastie ca tatăl lui Arlo.

Și așa mi-am amintit că astăzi e ziua în care nu știu ce firmă s-a gândit că ar fi o afacere bună să proiecteze pe un ecran la grădiniță un film de o oră jumătate copiilor de 3, 4, 5 ani, contra sumei de 10 lei. Aparent, activitate educațională extra-curriculară.  Vreo 180- 200 de copii adunați într-o sală de festivități să se uite la un film în care un pui de dinozaur vede cum tatăl său cade într-o prăpastie, în mijlocul unei furtuni și moare. Dar nah, filmul este prezentat ca fiind despre prietenia dintre un om și un dinozaur. Ce poate fi mai frumos….

• Ți-a plăcut filmul, Maria?
• Nu mi-a plăcut!
• Au fost toți copiii la film?
• Cei care au murdărit masa nu mergeau la film. Eu aș fi vrut să murdăresc masa și să nu merg la film. Dar eu am fost. De ce a murit tatăl lui Arlo? Unde s-a dus când a murit? L-a durut? Și de ce nu a mai venit niciodată? Era un brahiosaurus sau un diplodocus? Vreau cu taaaaaati!

Consider că subiecte atât de sensibile precum moartea trebuie abordate cu delicatețe, în prezența părinților sau a unui psiholog, atunci când copilul are nevoia de a fi abordate. Nu la grămadă, la film, la 3-4-5 ani de zile. Fiecare copil e diferit și poate fi extrem de afectat de lucruri care pentru altul nu înseamnă nimic. Mi-aș dori să existe o consultare a părinților înainte de a introduce astfel de activități în grădinițe. Altfel e un film foarte frumos și bine realizat pe care pot să îl vadă copiii acasă cu părinții, în măsura în care aceștia pot oferi pe loc explicațiile necesare și copilul este pregătit pentru el, din punct de vedere emoțional.

De asemenea, rog psihologii care cunosc acest film să îmi scrie în ce măsură este potrivit pentru a fi activitate la grădiniță.