Poveștile cu Matei: despre generozitate, despre curaj și despre prietenie
Ieri am avut o oră liberă și am zis s-o petrec pentru sufletul meu, unde altundeva decât la Târgul Gaudeamus, care tocmai și-a deschis porțile.
Am făcut slalom printre standurile editurilor și am plecat cu o recoltă bogată pentru că Maria îmi spusese acum vreo două seri că de ce nu mai avem cărți noi pentru că se săturase de cele existente. Și nu avem puține. Concluzia, dependență de cărți.
Am scanat rapid oferta și am găsit o carte cu fantome. Are de ceva vreme o pasiune pentru fantome, vrăjitoare, monștri și tot ce ar putea să o sperie, explicându-mi că ea nu se sperie de aceste creaturi, dar punându-mi tot felul de întrebări despre ele. Recunosc că eu n-am nicio pasiune în zona asta așa că momentan singurul lucru făcut în direcția aceasta e să îi mai caut câte o carte frumoasă cu fantome, dragoni, vrăjitoare. Dar așa se face că o fantomă m-a făcut să-l cunosc pe Matei, un iepuraș foarte simpatic, cu o familie frumoasă, care, prin aventurile sale, ilustrează niște lecții despre curaj, despre generozitate și despre prietenie.
Am plecat de la târg cu toate cele 3 cărți din setul cu Matei și am fost plăcut impresionată de faptul că atunci când așteptam să plătesc, un domn angajat al Editurii Nemira, mi-a zis că toate cele 3 cărți luate de mine aveau o ofertă de pachet, mai ieftină. Nu o văzusem. Au costat toate 3 cu ofeta de pachet 39 de lei și se pare că au fost o investiție bună. Maria nu a vrut desene animate, ci cartea cu fantoma, le-am citit toată seara pe toate trei de mai multe ori cu amândoi copiii (4,4 ani și 2.8 ani), iar Mihai ne-a vizitat de la 6 jumătate dimineața și mi-a băgat sub nas cărțile să i le citesc de câteva ori. Preferata lui e cartea cu Matei și Edi, prietenul său.
Cărțile sunt scrise de Brigitte Weninger și ilustrate de Eve Tharlet, una dintre ilustratoarele care îmi plac foarte mult. Puteți găsi aici o galerie a tuturor cărților ilustrate de ea. Sunt minunate.
Începutul poveștii mi-a afișat un zâmbet mare pe față. Părinții plecau singuri în oraș (O tempora!) așa că cei cinci iepurași rămâneau singuri acasă, în grija lui Dan, fratele mai mare, considerat a fi acum suficient de mare pentru a face asta. Mama este îngrijorată, pune tot felul de întrebări sau oferă ultimele sfaturi prețioase (o să puteți să vă duceți singuri la culcare?, sigur n-o să vă fie frică?, tineți minte, să nu primiți pe nimeni în casă) și Matei, unul din iepurii mijlocii, o liniștește spunându-i că totul o să fie bine.
Tatăl îl cam încarcă pe Dan, fratele mai mare cu toată responsabilitatea (Dan e destul de mare acum ca să aibă grijă de casă. E un băiat foarte responsabil), Maria fiind extrem de interesată de rolul fratelui mai mare după acest paragraf. Rămași singuri, iepursașii descoperă ce bine se distrează singuri acasă, după care merg la culcare.
Însă Ana se sperie de o fantomă pe care o vede pe geam. Și aici am tot discutat cu Maria dacă era cu adevărat o fantomă sau umbra copacilor de afară sau ce altceva ar putea să fie.
Iepurașii sunt speriați, se aud tot felul de sunete ciudate, spre deliciul micilor cititori încântați de ele, Dan crede că ar putea fi doar vântul, dar toți iepurașii stau îmbrățișați pe întuneric, fără să știe ce să facă.
Matei are însă o idee care deblochează situația. Îmi place mult această pagină în care Matei refuză să cadă pradă fricii și caută soluții. Îmi place nu doar pentru lecția de curaj pe care o predă Matei, ci mai ales pentru lecția de a ieși din inerție, de a face mai degrabă decât de a sta în expectativă, de a-și lua soarta în propriile mâini. E una din lecțiile pe care încerc să i le prezint copiilor, aceea de a căuta soluții pentru problemele care se pot ivi. Și uneori, e o lecție pe care mi-o reamintesc și mie când par că am uitat asta. Soluția e de a construi niște monștri iepuri similari cu sperietorile de ciori pe care să le pună la fereastră pentru a speria fantoma.
Îmi place mult cum iepurașii lucrează împreună să fabrice acești monștri, fantoma fiind o “oportunitate” pentru un proiect frățesc. Vă las să descoperiți finalul, povestea e haioasă și mi-a amintit de nopțile din copilărie când eram la mămaia și auzeam o bufniță ce îmi dădea fiori.
Povestea preferată a lui Mihai din această serie este despre Matei și prietenul lui, Edi, care se joacă la un pârâu. Matei a construit o bărcuță, în timp ce Edi a construit un baraj, astfel încât bărcuța să nu fie luată de apă, la vale. Barajul cedează, bărcuța lui Matei este luată de apă și acesta se înfurie pe prietenul său pe care îl consideră responsabil pentru pierderea bărcuței, cea mai grozavă barcă pe care o construise vreodată.
Neștiind cum să răspundă furiei lui Matei, criticii și acuzelor sale, Edi intră în defensivă și îi minimizează munca: Nu era decât o bărcuță amărâtă! Aș putea să fac una și cu ochii închiși.
Conflictul escaladează și cei doi prieteni ajung să se tragă de urechi, să se lupte, până când aterizează amândoi în pârâul rece și ceea ce urmează este predictibil pentru această vârstă la care dezvoltarea emoțională a copiilor este insuficientă: De azi nu mai ești prietenul meu! Nu vreau să te mai văd! Niciodată! îi spune Matei lui Edi. Matei pleacă acasă și se joacă apoi cu iepurașul de pluș, dar i se face dor de prietenul lui.
Îmi place mult și atitudinea împăciuitoare a mamei, care pledează cauza prieteniei celor doi și nu întreține conflictul. Fac mențiunea asta pentru că am văzut părinți care atunci când copiii se ceartă din tot felul de lucruri minore, din dorința de a empatiza cu propriul copil ajung să ducă conflictul la un alt nivel, așa că este un model pozitiv, o abordare constructivă în această carte, din care părinții au de învățat.
Revenind la pârâu, încearcă să facă un baraj așa cum făcuse Edi, însă nu reușește. În același timp, Edi încerca să facă bărcuțe ca ale sale însă nu reușea nici el. Cei doi prieteni redescoperă bucuria jocului împreună și aceea de a învăța unul de la celălalt, se ajută reciproc și prietenia lor revine la momentul zero, anterior conflictului.
În timp ce citeam, mi se derulau vrând-nevrând scene similare, din copilărie, suferința din momentul în care aveam vreun conflict cu vreo prietenă. Mi se pare o carte extraordinară prin simplitatea ei, neapărat de avut în casă, utilă și pentru abordarea relațiilor între frați. E bună de citit în momente de conectare foarte bună cu copiii, astfel încât aceștia să analizeze profund faptele și să învețe din ele ce este de învățat. Aseară am citit povestea fără întreruperi, de câteva ori, însă îmi propun să o citesc pe îndelete cu fiecare copil în parte și să explic conflictul, dialogurile dureroase ale celor doi prieteni din perspectiva comunicării non-violente.
Pentru cei care luna decembrie pregătesc o întreagă listă de cărți despre Crăciun și ceea ce înseamnă el, această carte nu ar trebui să lipsească. Este despre generozitate, despre a dărui celor din jur din puținul sau multul nostru, despre blândețe, prietenie, empatie, bunătate, ajutor.
Tatăl iepure le-a povestit puilor despre Moș Crăciun și despre ceea ce îi place acestuia să facem noi: să fim buni, să ne ajutăm unii pe alții, să împărțim lucrurile cu cei din jur, să fim atenți și iubitori.
Rămas acasă, Matei observă cum niște păsări micuțe nu găseau mâncare prin zăpadă, sau cum caprele nu găseau iarbă sub zăpadă, cum porcii mistreți nu găseau nimic de mâncare sau cum veverițelor le era greu să-și găsească proviziile ascunse. Amintindu-și cum tatăl său le explicase despre cât de bine și frumos este să îi ajute pe ceilalți, Matei golește cămara și dăruiește toate proviziile familiilor animalelor din pădure.
Întorși acasă, părinții și frații lui Matei sunt speriați de faptul că au rămas fără mâncare, însă atunci când Matei le explică inocent că el înțelesese că e bine să îi ajutăm și să îi iubim pe ceilalți, tatăl a liniștit întreaga familie spunând că vor găsi soluții și nu vor muri de foame, că important este să ne iubim și să ne ajutăm reciproc. Am primit din poveste senzația că tatăl era la fel de panicat ca toți ceilalți, că habar nu avea unde vor găsi mâncare, însă atât de bună, corectă, caldă și plină de iubire a fost intervenția sa, încât a transmis întregii familii mesajul de care avea nevoie. Lucrurile se așează, prietenii din pădure ajutați de Matei îi aduc rând pe rând fructe de pădure, ciuperci, un snop mic de grâu, în dar de Crăciun, așa că familia de iepurași are din nou ce mânca pentru a trece iarna. Este o frumoasă poveste despre prietenie și despre familie și o recomand cu mult drag.
Am observat că există mai multe povești din această serie și abia aștept să fie traduse mai multe și să le citim împreună.
Citește și Animalele nu citesc cărți de parenting
Leave a Reply