La 5 ani e greu sa intelegi de ce un lucru pe care aproape toata lumea il face in jurul tau e asa de gresit
Ca sunt nocive pentru mintea copilului atat televizorul cat si calculatorul sau tableta am tot auzit-o. Dar exact in ce consta caracterul nociv pentru creierul in formare nu iti explica nimeni. Aproape toate articolele pe tema tehnologiei alaturata copiilor trateaza problema superficial legand-o de obezitate, violenta, comportament antisocial. Superficialitatea acestei abordari te face si pe tine, ca parinte sa cauti solutii superficiale care iti dau sentimentul ca, daca ai limitat timpul si ai controlat calitatea efectele negative au disparut.
In ultima vreme mi-au „cazut” sub ochi cateva emisiuni, prelegeri, articole care mi-au atras atentia ca, de fapt, situatia nu este atat de simpla precum pare la inceput. Departe de a ma considera experta in psihologia/ neurologia copilului am desprins din aceste materiale urmatoarele aspecte:
- Expunerea prelungita la media (prin tot ce e reprezentata ea- calculator, televizor, filme, jocuri, tableta, telefon inteligent etc) si lipsa de interactiune cu mediul uman in perioada de crestere (0-3 ani) are efecte dramatice si ireversibile asupra creierului uman deoarece in aceasta perioada creierul copilului isi tripleaza dimensiunile, iar cresterea se datoreaza realizarii sinapselor (legaturile intre neuroni) si nu datorita modificarii numarului de neuroni. Tot in aceasta perioada se realizeaza legaturile intre cele doua emisfere ale creierului. Lipsa acestor legaturi, care se realizeaza numai in perioada acestei copilarii precoce, duce, in timp, la afectarea memoriei, a limbajului, la probleme emotionale, etc
- Expunerea medie si minima la tehnologie nu este lipsita de pericole. Chiar daca durata este limitata si continutul este „sigur” modul de realizare sau de transmitere a informatiei este unul nociv pentru creier.
- Jocurile, filmele sau desenele animate sunt filmate cu multe cadre/secunda. Asta inseamna foarte multa informatie/secunda, informatie pe care creierul nu o poate procesa intr-un timp atat de scurt. In aceasta situatie, creierul se obisnuieste sa inregistreze informatia fara a o intelege, model pe care copilul il va prelua si in viata de zi cu zi.
- Filmele, desenele pentru copii sunt realizate in culori vii, intr-o continua miscare cu cadre care apar brusc in fata copilului. Asta produce la nivelul creierului un fel de excitatie pe care copilul nu o regaseste si in viata de zi cu zi. Rezulta ca viata reala i se va parea copilului foarte plictisitoare in comparatie cu fictiunea din desene. Intr-unul din materialele urmarite este prezentat cazul unei emisiuni celebre pentru copii, Baby Einstein (eu nu o stiu) unde, desi in aparenta continutul este unul educativ, (se prezinta o ferma de animale) modul in care este prezentat (cu imaginea unor animale care apar brusc in fata etc) creaza asteptari false privind realitatea. In vizita la o ferma reala copilului i se va parea foarte plictisitor ca acea oaie va paste linistita la o anumita distanta si ca nu este mulsa, tunsa, nu naste miei in intervalul de 5 minute cat o priveste el.
- Agitatia creata de personajele de desene animate (alearga, rezolva probleme intr-o viteza maxima, totul este concentrat in 10-15 min cat dureaza episodul) se transmite catre copil, acesta avand asteptari nerealiste fata de propria persoana. Si el trebuie sa rezolve toate problemele in aceeasi viteza ca si personajele din desene si orice activitate care ii solicita atentia pentru o perioada mai mare este respinsa sau lasata neterminata. Acesta este inceputul pentru celebrul ADHD.
- Adresarea personala presupune pe langa cuvinte si intonatii, mimica, limbajul corpului. Limbajul televizorului este lipsit de toate aceste mici detalii, adresarea este rece si impersonala.
Rezumatul tuturor acestor materiale pe care le-am parcurs este ca efectele se vad in timp si poate ca noua, ca parinti, ne este dificil sa facem legatura intre cele cateva ore petrecute in copilarie in fata televizorului si incapacitatea adolescentului de a-si exprima emotiile, superficialitatea cu care trateaza temele, agitatia din timpul orelor sau cu plictiseala care caracterizeaza acum o intreaga generatie.
In cazul nostru particular, noi i-am permis lui Alex accesul la calculator/ tableta de la o varsta foarte mica deoarece apetitul lui pentru informatie a fost foarte mare de la inceput si ni s-a parut ok la momentul respectiv, ca in locul zecilor de jucarii, fise de lucru, caiete de lucru (el e un copil care de la 3 ani cere sa i se dea teme, pe modelul vazut la verisorii mai mari) sa instalam cateva aplicatii pentru scriere si matematica, de exemplu. Ni s-a parut ok sa urmareasca la calculator filmulete si cantecele in engleza din care si-a dezvoltat un foarte bogat vocabular in aceasta limba cu o pronuntie pe care noi, deoarece nu suntem mari vorbitori de limba engleza, nu i-am fi putut-o transmite. Ni s-a parut ok ca atunci cand ne punea intrebari la care nu stiam raspunsul sa-i spunem” Alex hai sa cautam in google sa vedem care e raspunsul corect” si l-am invatat sa caute in mai multe surse. Ca si desene animate el urmarea si mai urmareste inca genul stiintific in care i se explica cum se formeaza vantul, cum functioneaza becul, ce se intampla cand amesteci culorile, etc.
Indiscutabil utilizarea tehnologiei, in cazul nostru , a adus foarte multe beneficii si ne-a ajutat in acumularea de informatii. Dar ma intreb acum, prin prisma materialelor studiate cu ce pret? Oare toate acele comportamente neplacute pe care le observ la copilul meu au legatura cu utilizarea precoce a tehnologiei sau provin din felul lui de a fi? Agitatia permanenta, lipsa de rabdare, lipsa de implicare in proiecte ce solicita un timp mai lung sunt efectele peste timp ale utilizarii tehnologiei de mic? As fi putut sa obtin acelasi nivel de informatii si prin metode conventionale? Sunt intrebari la care nu voi sti niciodata raspunsul.
La cel de-al doilea copil am schimbat metoda. Nu are pic de acces la calculator sau tableta (de fapt calculatorul a devenit un fel de piesa de muzeu si este extrem de rar deschis, tableta incercam noi ca adulti sa o utilizam foarte putin in prezenta copiilor), iar pentru televizor nu manifesta, cel putin deocamdata, nici cel mai mic interes. Ne-am dotat cu tot felul de jucarii si fise de lucru care imita acele aplicatii de pe calculator ( de fapt cred ca sensul e invers – aplicatiile imita realitatea). Am in Alex un ajutor de nadejde, pentru ca el, in sinea lui, e un pedagog, iar varsta il transforma intr-un pedagog perfect pentru copii mai mici. E clar ca Stefi e un copil mult mai rabdator decat Alex si mult mai cooperant si nu stiu sa spun daca acest calm este doar rodul firii ei sau si a lipsei de stimuli care sa ii hiperexcite creierul.
Alta problema legata de accesul copilului la noua tehnologie il constituie mediul extern familiei. Oricat de mult te straduiesti sa-i oferi copilului o educatie corecta el vine in contact cu colegii de gradinita, rude, prieteni, vecini ai caror parinti nu dau aceeasi importanta educatiei ca si tine. Din pacate acestia reprezinta in momentul de fata majoritatea. Imi simt uneori copilul frustrat, neintegrat, cu un oarecare handicap fata de colegii de gradinita care discuta despre personaje celebre de desene animate despre care el nu are nici cel mai mic habar sau despre ultimele nivele deblocate la nu stiu ce joc. Gradinita e parte din lumea lui, „serviciul lui” zilnic. Gandestete-te ca adult, cum te-ai simti daca ai fi nevoit sa mergi zilnic la un loc de munca unde nu te regasesti, cu colegi cu care nu ai nici un subiect de discutie in comun. Ca adult probabil ca schimbi locul de munca, ca si copil nu ai acest noroc. E putin probabil ca pana la o anumita varsta sa poti sa iti alegi prietenii pe criterii de interese comune. Prietenii in copilaria mica sunt intr-un fel impusi de factori externi care nu au legatura cu preferintele tale – prietenia parintilor, apartenenta la aceeasi clasa, etc. Si atunci ce poti face tu ca si copil? Te adaptezi. Cand vezi ca povestile tale despre spatiul cosmic sau despre cum se formeaza vantul, despre dinozauri sau despre faptul ca tu ai descoperit ca inmultirea cu 2 inseamna sa numeri din doi in doi nu au nici o trecere in fata „marilor mase” te lipesti de o bisericuta, deschizi bine urechile si inveti. Inveti despre Spiderman si toti adversarii lui, despre Ben Ten, despre Angry birds, retii ca a aparut si CD-ul 2 la joc si daca ai memorie buna reusesti sa reproduci toate aceste informatii in alt grup pozand in cel care le stie pe toate desi, tu nu ai vazut in viata ta un desen animat cu aceste personaje. Si reusesti sa faci asta cu brio pana intr-o zi cand, in fata standului cu cereale izbucnesti intr-un plans isteric cand vezi ca a aparut si CD-ul 3 la Angry birds.
De ce?
Pentru cala 5 ani e greu sa intelegi de ce un lucru pe care aproape toata lumea il face in jurul tau e asa de gresit. Si pentru ca stimulii externi sunt foarte puternici…Spiderman pe toate tricourile, Ben Ten pe toate ghiozdanele, Cars pe penare, Ana si Elsa pe farfurii si pahare, Winnie, Dora, Hello Kitty, oriunde te intorci ii vezi. E o adevarata industrie pentru copii care nu are nici o legatura cu copiii. Si in fata plansului lui isteric increderea ta ca parinte ca faci ceea ce trebuie se clatina.
Pe langa tine trec parinti care iti judeca copilul si il considera razgaiat si neintelegator pentru ca plange pentru o punga de cereale, dar tu stii in sufletul tau ca plansul lui e ceva mai profund, e strigatul lui de ajutor, e felul lui de a-ti spune „nu pot sa ma duc iar la gradi si sa fiu din nou marginalizat pentru ca nu stiu ce e pe CD-ul 3”. In momente din acestea, uneori, cedezi. Stii ca nu e bine, stii ca nu corespunde principiilor tale, dar cedezi si cumperi acel nenorocit de CD, spunand printre dinti niste cuvinte nu foarte dragute la adresa celor care au inceput prostirea in masa a populatiei globului lovind incet si sistematic in cea mai vulnerabila parte a noastra….copiii.
Mai jos sunt linkuri catre materialele citate:
https://www.youtube.com/watch?v=f3YtOgM6DEE&feature=share
https://www.youtube.com/watch?v=mE098QXHPvs&feature=share
Gabriela
Citeste si Țăranul român, țăranul american și toddler-ul despre filmele muzicale pentru copii de pe youtube.
Sursa foto- aici
Oooooohhhh, ce la tanc a picat textul asta, al tau!!! Traiesc exact aceleasi “dileme” si de multe ori mai scap si vorbe faine la adresa celora de care spui tu si nu, nu doar printre dinti. Baietelul meu a avut acces la televizor dupa 2 ani si si atunci la chestii alese de noi. Evident, de indata ce a inceput gradinita, a inceput si distractia. Si vrea si el ce au toti si eu simt ca ma sui pe pereti cand vad atata kitsch in jur si atatea jucarii si chinezarii – “pe care mami, le au toti, pe mine nici macar nu ma vor la joaca daca nu le am si eu!!!” Si atunci inghit si spumeg si sper din tot sufletul ca 90% din timpul petrecut acasa si inconjurat de oameni cu aceleasi interese ca si noi sa-si lase amprenta asupra sufletului lui….
Da! Este marea dilemă a existenței mele!! Și încep să fiu ”radicală” și să cred că singura soluție rămasă, cu adevărat benefică, este sistemul alternativ de învățământ, mai precis Montessori.(nu mai explic de ce acesta;e ușor de găsit informații..) Pentru că părinții care se gândesc și aplică această soluție,cred,sunt ei însăși adepții unui alt stil de viață și, implicit, a unor altor tipuri de stimuli la care să-și expună copiii! Cu alte cuvinte, ar fi o comunitate cu aceleași interese, sau ”cine se aseamănă se adună,cine nu, se scade!”
Da, e o solutie si asta. Dar ce faci cand nu poti opta pentru scolarizare alternativa?
Încă nu știu foarte clar ce e de făcut,și eu sunt în căutări insistente de soluții…Faptul că nu locuiesc în București,nici măcar prin apropriere și nici măcar în niciunul dintre foarte puținele orașe în care activează acest sistem, mă derutează.. Mă gândesc serios la niște fonduri….sau, puțin mai simplu, la a ne reuni câțiva părinți, a crea o minigrădiniță(pt. început) și a coopta un educator Montessori.Dar nu am aflat încă, dacă și în ce condiții e viabilă această cooptare….Personal,sunt foarte pornită să fac CEVA. Influența mediului este foarte mare asupra copilului și,oricât de mult efort aș depune acasă, să-i implementez cele mai sănătoase principii de viață,această influență,din păcate,nu o pot controla într-un sistem de învățământ putred și nociv din temelii, ca să nu mai spun de mulții alți părinți care-și ”educă” copiii în ”dorul lelii”,copii care ar trebui să fie colegii copilului meu…
E complicat,cu toate acestea sunt convinsă că o soluție există.
Cred ca important e sa știm de ce facem anumite lucruri, sa ne străduim sa le facem cât mai bine. Noi sunt
modele pentru copiii noștri si ei trebuie sa vadă in noi, ca părinți, ca suntem capabili sa punem niște limite pe care-și noi le respectam. Asta oferă copilului un sentiment de siguranță chiar dacă la început nu accepta prea ușor acele limite. Oricum, cred ca trebuie lăsată deoparte comoditatea chiar dacă asta presupune un efort mult mai mare din partea noastră a părinților. Ușor de zis, greu de făcut. Mulțumim pentru articol! Cred ca este folositor si accesibil.
Noi nu avem televizor. Copiii au avut acces la televizor doar la bunici si acolo cu limitare 15 minunte, 30 de minute ( dupa 3 ani) si asta pentru ca au fost incurajati de bunici … da, e greu sa te lupti cu ideile celorlalti despre educatie, idei pe care vor sa ti le impuna si tie. Daca mergeam in vizita si spunem ca nu au voie la televizor, asta pana la 3 ani cel putin, ma priveau si vorbeau de parca as fi o mama exagerata. Acum la 5 ani au voie limitat si ocazional si stiu ca e un privilegiu nu un drept. La calculator vad din cand in cand un desen animat, la care ne uitam impreuna si il mai si comentam. Pe internet caut doar eu ce am nevoie pentru ei. Nu umbla pe calculator si nici pe telefon, iar tableta nu avem. In rest avem carti dupa filmele disney si filmele transformate in mp3 pe care le asculta la casetofon, urmarind pe carte momentele din filmul respectiv. Asculta o poveste si o zi intreaga, timp in care se uita pe cartea cu povestea, se joaca, inventeaza povesti, povestesc dupa imaginile din carti. Asa au invatat replicile, personajele, scenele, momentele importante ale povestii. Vad o data filmul si apoi il rememoreaza intr-un ritm mai lent dupa carti si dupa povestea audio.
Si, da, avem si momente de liniste in casa, cand nu merge casetofonul.
Cat despre colegii de gradinita ce sa zic … aici e buba cu adevarat. Noi nu am avut astfel de probleme dar cred ca parintii ar trebui sa fie foarte atenti cu incurajarea acestui tip de …. idolatrie (ma refer la personajele din desene animate). Iar a exclude din grup inca de la gradinita pentru ca nu se uita la aceleasi desene si nu poarta aceleasi haine mi se pare … cat se poate de grav. Deja asta imi miroase a gasca, a hartuire, a inchistare a copilului respins, a frustrari… a abuzuri, iar parintii nu ar trebui nici sa incurajeze si nici sa accepte un astfel de comportament. Educatoarea ar trebui sa descurajeze asa ceva.
Alisa, simt nevoia sa clarific un aspect pentru ca nu vreau sa fiu inteleasa gresit. Alex nu este hartuit la gradi, nu este exclus in mod violent sau abuzat de colegii lui. Selectia se face in mod natural, firesc si non violent in functie de preferinte. Asta se intampla si in lumea “celor mari”. Nu il respinge nimeni pentru ca are tricou unicolor sau pentru ca povesteste despre cum ia nastere o stea, dar nici nu obtine aceeasi reactie de “WOW” pe care o obtine un tricou cu monstrii sau o poveste despre roboti. Iti trebuie un mare grad de impacare cu sine ca sa nu-ti cauti validarea ta ca persoana in reactiile celorlati. E foarte reconfortant sentimentul de apartenenta la un grup, chiar si pentru un adult. Pentru Alex conteaza parerea celor din jur si faptul ca nu se regaseste printre colegi este o sursa de frustrari. Eu pot doar sa sper, ca mama, ca voi reusi sa am puterea si inteligenta sa-l ajut sa se accepte, cu bune si cu rele. De fapt, cred ca asta e dorinta fiecarui parinte pentru copilul sau, indiferent de firea lui sau gradul de inteligenta.
pana pe la 3 ani nici al meu copil nu stia personaje, nu ii dadeam la desene si destul de putin la calculator. era hipnotizat de publicitate daca era televizorul deschis. incet incet insa, din pacate, drogul asta care ne mananca si noua mintile, numit tehnologie, s-a insinuat perfid si la noi in casa si viata.
nu il las nici acum, la cei 7 ani ai lui, la televizor la desene,decat f putin. dar daca il scap, daca plec, daca pur si simplu ma iau cu treburi sau ma odihnesc, nu se dezlipeste de tv desi stie ca dupa aceea eagitat, nervos, irascibil. dar regula este ca daca s a uitat intr o zi mai mult numai are voie urmatoarele zile.
eu tin minte ca am avut o vreme , cativa buni, in care nu ma uitam la tv delocc. habar nu aveam ce era pe acolo. auzeam in jur prietenii discutand despre diverse personaje de pe sticla si eu eram pe langa. dar nu pot spune ca ma simteam ciudat, exclusa. pe cand la copii… ei cauta validarea grupului …
nici interzicearea nu i buna.
e destul de greu de gestionat in ziua de azi. chiar daca la modul declarativ un copil spune ca intelege ca nu e bine, lamodul pracctic tot nu va putea renunta.