Fratele meu mi-a influentat modul de gandire, modul de a ma comporta, preferintele muzicale…totul.

Pana sa am propriul copil si sa mai citesc niste carti pe aceasta tema, nu mi-am pus niciodata problema oare ce sentimente l-or fi incercat pe fratele meu cand m-au adus parintii acasa. Trebuie sa-i fi parut o fiinta tare ciudata: o chestie mica si plangacioasa, care nu stia sa foloseasca toaleta (ca sa nu zic mai rau), care nu vorbea, mai mult dormea decat statea treaza si in plus ii rapea din timpul petrecut cu MAMA. E drept ca fratele meu e mai mare cu 7 ani si jumatate deci probabil intelegea destul de bine situatia dar chiar si asa cred ca nimic nu te pregateste pentru ceea ce urmeaza sa se intample o data cu aparitia unei surori sau unui frate mai mic.

Bineinteles ca parintii mi-au spus povestea induiosatoare a momentului in care fratele meu, in clasa a doua la vremea aceea (pentru ca a fost dat la scoala mai devreme), a aflat ca s-a nascut sora-sa si a plecat fericit de la scoala invartind de zor geanta de scoala si spunand tuturor ca are o sora si a scapat mama de spalat si calcat rufe. Dragutul de el! Asta pricepuse el din toata tarasenia! Doar pentru context voi spune ca am stat impreuna cu familia la tara pana pe la 5 ani, nu era apa curenta, daramite apa calda si de aici problema cu spalatul si calcatul! In fine…de unde era sa stie frate-meu ca mama urma sa spele si sa calce si mai mult din pricina mea: scutece, haine, carpe si alte alea.

Pe de alta parte eu m-am nascut avand un frate si nu stiam cum e fara el. Mi se parea firesc sa primim cate doua ciocolate, cate doua pungi cu bomboane sau ce stiu eu ce altceva. Si daca primeam una singura mi se parea firesc sa o impart cu el. Ca de multe ori (fiind pofticioasa la dulciuri) o imparteam „frateste” (dar in sens invers: adica luam eu jumatatea „mai mare”) asta e alta poveste. Era un frate mai mare si iubitor chiar nu-mi aduc aminte sa fi protestat vreodata. De fapt nu am avut prea multe conflicte sau cel putin nu-mi aduc eu aminte de ele.

Am crescut alaturi de el si clar mi-a influentat modul de gandire, modul de a ma comporta, preferintele muzicale…totul. Apropo de preferinte muzicale chiar mi-aduc aminte ca am trecut si eu (desi mai mica) prin etapele prin care a trecut el. Astfel incat la un moment dat cand cei de la Proiect K1 (deveniti apoi K1, simplu) au scos pe piata niste remix-uri ale unor melodii celebre de la Phoenix eu deja le stiam iar colegii mei au ramas oarecum impresionati de cunostintele mele in materie. Apoi prima data cand am ascultat Vama Veche a fost tot de la frate-meu. Eram deja prin liceu iar el la facultate. De fapt cred ca asta a fost cea mai urata parte a faptului ca e o diferenta asa de mare de varsta intre noi: cand el era clasa a douasprezecea eu eram clasa a patra! Si nu pot spune ca am comunicat foarte mult pana cand am ajuns eu prin liceu. Era prea mare diferenta de mentalitate, de experienta de viata, de orice. Evident cu timpul discrepantele acestea s-au atenuat iar acum aproape ca nu mai exista.

In ceea ce-l priveste, sunt convinsa ca l-am mai si enervat, i-am stricat carti, mi-am bagat nasul in lucrurile lui personale, am dat vina pe el in fata parintilor pentru ce stiu eu ce nazbatie am facut, dar el nu s-a manifestat niciodata violent fata de mine ci dimpotriva. M-am simtit protejata! Am avut si am noroc: am un frate mai mare care ma iubeste. Pe de alta parte si eu il iubesc si am incercat mereu sa ii urmez exemplul, sa-l copiez in multe. Mi-am dorit ca el sa fie mandru de mine si cand la un moment dat mi-a declarat chestia asta fara urme de echivoc mi-a crescut inima…eram vrednica de respectul fratelui meu! Eram in sfarsit un om mare!

Asta da realizare!!!

Voi ce relatie aveti cu fratii vostri?

Ema, Hai sa citim in limba engleza

Vă provocam să vă gândiți la modul în care relația voastră cu fratele/ sora v-a influențat cursul vieții și personalitatea. Sau să vă gândiți la modul în care ca părinte abordați relația cu copiii voștri.

Așteptam poveștile voastre despre dragoste și/sau rivalitate frățească fie că sunteți părinți, fie că sunteți copii mici, mari sau foarte mari. Poveștile pot fi scrise și sub forma unor scrisori către frate/ soră sau către părinți/ copii, având rol terapeutic. Este o invitație la privit în oglindă, la meditație cu privire la cine suntem, cum suntem și de ce suntem așa cum suntem.

Detalii despre provocare aici

Din seria poveștilor vindecătoare cu frați, citește și Se poate să îți înmulțești iubirea! Nu să o împarți în procente inegale

Sursa foto: Poze despre fericire