Am citit pe blog povestea emotionanta a Oanei despre provocarile alaptarii si emotiile ei.   Am fost si eu in situatia ei – viitoare mama bombardata de peste tot cu informatii despre nasterea naturala, alaptare exclusiva la san, de imaginea mamei perfecte care reuseste, in ciuda piedicilor sau oboselii, sa-i asigure copilului ei lichidul miraculos care este laptele matern, careia nu i-a spus nimeni ca trebuie sa gaseasca in toate echilibrul. Si ca echilibrul unei mame e diferit de cel al altei mame. 

L-am nascut pe Alex prin cezariana din motive de sanatate si mi-am promis ca asta va fi singurul rabat pe care il voi face. In rest totul va fi facut ca la carte. Am avut foarte mult lapte dar din motive anatomice (mamelon retractat) nu am reusit sa il hranesc la san cu tot efortul depus in maternitate, cu toate artificiile tehnice. Pur si simplu nu reusea sa prinda sanul si sa suga. Mi-au spus si asistentele din spital si medicul ginecolog, chiar si mama mea, ca cel mai usor este renunt, ca alaptarea nu e usoara dar ca beneficiile pentru copil sunt inmiite fata de efortul meu, ca e pacat de laptele pe care il am.  Atunci, pentru ca lapte aveam din belsug, am ales sa mulg laptele cu pompa si sa i-l dau la biberon si am facut asta timp de 4 luni. Pot spune cu mana pe inima ca au fost cele mai urate 4 luni din viata mea de mama desi ar fi trebuit sa fie cele mai frumoase. In loc sa ma bucur de copilul meu, sa-i admir manutele si chipul senin cand dormea, sa ma bucur de ganguritul lui cand era treaz eu nu reuseam sa vad mai departe de pompa de muls si de picaturile de lapte care se strangeau atat de greu. A fost o perioada plina de frustrari in care izbucneam in plans cand se trezea pentru ca eu nu reusisem sa strang tot laptele de care avea nevoie la o masa, in care nu imi permiteam luxul sa plec de acasa pentru ca la intoarcere nu aveam timp sa strang biberonul de lapte, in care tati il hranea dupa baita in timp ce eu pompam in continuare ca sa completez. La un moment dat am facut mastita, am facut temperatura 40 si am ajuns la urgente. Cat timp am luat antibiotice am muls si am aruncat laptele, apoi am continuat in ritmul nebun in care intrasem. Cum sa nu ii ofer copilului laptele miraculos pe care il aveam cand atatea mame si-ar dori sa alapteze si nu au cu ce? E cel mai sanatos aliment pentru copii, copilul meu merita ce e mai bun, nu conteaza epuizarea mea, ca doar nu am facut copilul ca sa-mi fie usor….Trebuie sa ma sacrific pentru el.

Sa nu uit de frustrarea pe care o resimteam atunci cand incalzeam 150 ml de lapte si el nu manca decat 50 ml iar restul trebuia aruncat…..laptele meu pentru care muncisem o ora.

Bilantul la sfarsitul celor 4 luni? Ce a castigat copilul meu si ce a pierdut? A castigat 4 luni de alimentatie cu lapte de san. A pierdut o mama calma si iubitoare care sa-l alinte si sa-l rasfete atunci cand, probabil influentat de indarjirea mea de a-i produce lapte, era nervos si agitat. La capatul celor 4 luni am cedat, am acceptat ca nu am cum sa fiu o mama perfecta si sa fac totul ca la carte, ca pur si simplu va trebui sa renunt la visul de a-i asigura lapte de la san pana la un an si asta a fost tot. Am suferit foarte mult si am trait foarte mult timp cu senzatia ca nu am facut totul pentru el. Paradoxal insa, abia dupa ce l-am intarcat am inceput sa ma bucur de el. Abia atunci am inceput sa construim legaturile mama-copil.

In urma experientei mi-am propus ca Alex sa ramana singurul copil pentru cu nu ma mai vedeam in stare sa o iau de la capat cu aceeasi indarjire. Nu mi se parea corect sa mai fac un copil stiind din start ca nu-i voi putea asigura laptele. Atunci cand am aflat ca sunt insarcinata cu Stefania am experimentat un moment de panica, panica aceea profunda in care stii ca esti intr-o situatie fara iesire, o situatie in care, indiferent de decizia pe care o iei nu va fi una buna. Nu s-a pus nici o secunda problema sa renunt la sarcina. In schimb m-am asezat, am cugetat ceva timp, apoi i-am spus sotului meu ca voi face tot posibilul sa o hranesc la san dar daca asta nu va fi posibil nu voi mai proceda ca la Alex. Din fericire Stefi a reusit sa suga din a doua zi de viata si a fost alaptata pana la un an.

Gabriela

Citeste si Probabil semăn cu tatăl meu care atât a știut să facă sau pur și simplu nu sunt facută să fiu mamă

Sursa foto- aici

Trimite-ne si povestea ta despre alaptarea copilului sau despre decizia de a nu alapta pe crestemoameni@gmail.com