E un cerc vicios din care nu stiu cum sa mai ies cu mintea intreaga si fara a traumatiza ( si mai tare) copilul
Inainte sa fiu mama spuneam multe, credeam multe si mai presus de toate aveam un raspuns la orice. Insa nimeni nu m-a avertizat cat de greu e sa fii parinte! Da, fratilor e greu! E al naibii de greu uneori! Iar pentru asta nu te pregateste nimeni, nici familia, nici cartile de parenting nici prea-stiitorul internet. Normal ca sunt si momente frumoase, dar sunt si unele in care efectiv tragi de tine sa supravietuiesti.
Am multe regrete, uneori simt ca am esuat ca mama, ca am facut multe greseli. Nu-mi place deloc cum am am ajuns sa ma comport. Uneori cand are un tantrum am eu si propia mea criza, cu toate cartile citite. Am ajuns sa nu mai am rabdare, sa nu-l mai inteleg, sa ma enerveze pentru ca plange. Si asta ma doare! Am un copil asa minunat si eu nu gasesc puterea in mine sa merg mai departe…
Care e problema?
Sunt mai multe… Nici nu stiu unde sa incep. Cred ca problema sunt eu ca mama in primul rand ca nu il accept asa cum e, si de aici un lung sir de frustrari. In 2 ani inca nu am dormit o noapte intreaga, atunci cand se trezeste la 2 ore e o noapte buna, caci avem frecvent nopti cu treziri la cateva minute. Seara, la amiaza, iarasi foarte greu adoarme: citim, ii cant, iar citim, iar ii cant, uneori renunta de tot la somn. Si aici apare marea greseala, am ajuns sa il cert ca nu doarme, sa ii impun sa doarma, sa insist… Saracu s-a speriat efectiv de mine, mi-a si zis ca ii e frica de mine si de acea nu doarme. Ma simt oribil, am pus egoismul meu mai sus de el si acum de cateva luni avem probleme si mai grave cu somnul si el si eu. Regret ca l-am obligat sa doarma, regret ca nu am stiut sa fiu empatica si calma, regret ca in momentele alea am uitat ce inseamna parinte atasat.
Dupa ce il cert, mereu ii cer iertare, dar tot oribil mi se pare! Eu sunt adult, ar trebui sa ma pot controla! Insa e extrem de greu dupa luni intregi de nopti nedormite, zile fara somn, in care ma solicita la maxim, pur si simplu ma simt deconectata de el. Mi-am dat seama ca am facut o obsesie cu somnul lui, deja am emotii cand il culc, dureaza foarte mult pana adoarme, si 2 ore sau mai mult, se trezeste speriat in somn. Mai nou la amiaza dupa 2 ore de povestit, cantat, supt nici nu mai doarme si e rupt de oboseala si eu la fel. Mai grav e ca ii afecteaza si imunitatea. In ultimele luni s-a imbolnavit cat nu s-a imbolnavit de cand s-a nascut. Eu iarasi sunt in pioneze cu sanatatea, de la dureri crunte de spate, cum toata ziua vrea numai in brate sau e pe mine, toata noaptea dorm intepenita sa aiba acces la san.
Din nou mentionez: stiu ca nu e vina lui! Toate trezirile astea au legatura cu mine, se simte deconectat, poate neiubit si asa incearca sa imi atraga atentia. Doar ca eu am obosit, pur si simplu nu mai am energie, rabdare… Mi-ar prinde bine o pauza sa fac si altceva, dar nu am cand, nu am cu cine sa il las si altele. Si uite asa e un cerc vicios din care nu stiu cum sa mai ies cu mintea intreaga si fara a traumatiza ( si mai tare) copilul. Am ajuns sa cred ca cei care practica CIO poate au copiii mai putin traumatizati, la fel si cei nealaptati. Poate mai bine il intarcam si asa eram si eu mai calma. Dar nu pot sa ii iau sanul cand stiu ce mult inseamna pt el si cand stiu ca nu asta e problema noastra. Problema sunt eu. Eu trebuie sa ma calmez, sa ma linistesc, sa dorm si o sa ne fie bine tuturor. Dar cand, cum? Daca mai aud pe careva ca imi zice sa dorm si sa am grija de mine, zau ca nu mai raspund de faptele mele! Cum sa dorm cand copilul se trezeste la cateva minute, noapte de noapte? Voi ati putea dormi asa? Uneori daca atipesc mai profund ma striga: ,,mami, tzitzi!” Probabil stau in vreo pozitie in care nu are acces.
Normal ca cei din jur ma acuza, au grija sa imi sublinieze ca e doar vina mea si da asa e, dar nu am nevoie sa imi spuna cineva din exterior care nu e in stare sa imi aduca o vorba buna, o incurajare, nu alt ajutor. Uneori mi-ar prinde bine sa aud doar atat: ,, e o faza, o sa treaca!” Dar nu, eu primesc doar comentarii si sfaturi nesolicitate, ca la asta tot romanul e campion.
Ce imi doresc?
Imi doresc multe! Vreau sa reusesc sa ma reconectez cu puiul meu, vreau sa fiu mai relaxata, mai empatica, mai intelegatoare. Vreau sa stiu sa ma controlez, sa nu mai tip la el, sa nu ma razbun pe el pt ca eu sunt obosita, vorbindu-i urat sau amenintandu-l aiurea ( desi in teorie sunt anti pedepse). Vreau sa ma ierte! Vreau sa ajunga un adult echilibrat si sanatos! Vreau sa invat sa ma accept si pe mine si pe ceilalti asa cum sunt. Vreau sa ma bucur din nou de el, asa minunat cum e! Vreau sa ma bucur din nou de viata si tot ce mi-a oferit ea. Parca in ultima vreme am uitat sa apreciez multe, vad doar ce e negativ in orice.
Foto: Tablou : Young Mother (1898)- Pierre-Auguste Renoir, sursa aici
Stiu ca nu exista parinte perfect, dar stiu ca putem fi mai buni, pentru noi, pentru copiii nostri. A recunoaste ca ai gresit e deja salvator, mai trebuie doar sa si fac ceva in privinta asta. Cartile deja nu ma mai ajuta, am nevoie sa gasesc in mine ceva ce s-a stins. Ma gandesc inclusiv la idea de a apela la un terapeut, dar din nou am problema timpului, ca nu am cu cine il lasa, probabil o sa merg cu el.
Sper sa nu se inteleaga din asta ca a fi parinte e ceva de speriat! Nu asta imi era intentia! Intentia imi era sa ma descarc pur si simplu, am facut o introspectie aici.
Sunt foarte multe parti frumoase, care compenseaza enorm. Sa va dau doar un exemplu, m-a vazut suparata si a venit si m-a imbratisat si mi-a zis ca ma iubeste. Si acum imi dau lacrimile cand scriu. Am un copil asa minunat!!! Daca nu as fi atat de frustrata si orbita de furie, nervi si ura pentru lucruri irelevante si fara nici cea mai mica legatura cu el, cred ca as putea fi fericita.
Trimite-ne și povestea ta vindecătoare pentru a te ajuta pe tine și pe alții. Detalii despre concurs– aici.
Din seria poveștilor vindecătoare puteți citi și Ce se întâmplă când unei palme peste față îi răspunzi cu un ‘Te Iubesc” sau Despre limitele materne sau cum i-am pus ei o pernă peste gura cu urlete.
Foarte frumos relatat. Ana cred ca toate mami trecem, macar 1 data, printr-o perioada de genul. Sunt alaturi de tine, virtual, si te incurajez spunandu-ti ca aceasta perioada dificila va trece.
Draga Ana,
E un cerc închis, nu ? Am trecut prin aceasta experienta… de 2 ori :)) si am supravietuit… dar nu am încercat sa impun somnul, siesta etc… am încercat sa fac fata cum am putut, adaptându-ma ritmului lor. Baiatul meu cel mare (are 14 ani acum), nu dormea decânt 10 minute spre sfârsitul diminetii si uneori atipea cam maximum 20 minute dupa amiaza iar noapte se trezea cam la 2ore!! Deci nou nascut pâna la 4 luni, iar dupa, mi-a facut 1 dintisor în fiecare luna si cu fiecare dinte 2 saptamâni de raceala etc. Pâna la urma am inteles, ca e metabolismul lui asa, ca i se pare ca are multe de facut în timpul zilei, era curios non-stop si privea foarte intens totul în jur… Am inteles ca nu îl intereseaza sa doarma si asta e. In schimb, ne-am plimbat mult pe jos, faceam “sport” fugeam împreuna, iar oboseala fizica în aer liber l-a facut sa doarma profund încet încet am vazut o evolutie. In schimb, indiferent la ce ora îl culcam seara ,la ora 7.00 era gata de atac ;). Acum ca adolescent, bioritmul s-a modificat, hormonii lucreaza si ei, are nevoie de mult mai mult somn mai ales dimineata. Eu cred ca tu esti o mamica formidabila dar care culpabilizeza prea mult 🙂 stii singura ce ai de facut :)… reconecteza-te, asculta-te si încearca sa ai mai multa încredere în baiatul tau care nu are chef sa-si piarda timpul dormind :). Poate nu doarme, pt. ca nu si-a cheltuit suficient energia si ca e “bombardat” de prea multe lucruri pe care îl intereseza… ce ar fi sa nu mai ascultam de programul celorlati si sa îl asculti doar pe el. Reconectare … atât…la noi în tara, teoria siestei e foarte aplicata, prin alte parti, se considera mai important sa respectam ora somnului de seara. Am vazut în România prea multi copii mici care sunt “în plina activitate” chiar si pe la 23.00. Inseamna ca nu au cheltuit toata energia în timpul zilei si trebuie re-adaptat programul. Astfel parintii pot avea si ei un moment de recuperare seara. 🙂 zen…ai încredere in baietelul tau :).
Tot ce are el mai pretios esti tu.
Draga Ana, sunt mama ca si tine, de curând am trecut printr o deconectare cu puiul meu. Încerc sa fac cat mai putin in casa si sa petrec cat mai mult timp cu el s n cele 12 care le sunt acasă si nu la job. sunt momente in care nu mai pot si nu este o exagerare atunci vine îmbrățișarea puiului meu ce îmi da putere ajunge pana in ultima fibra, m as si tiri pt el numai sa fie bine. Te îmbrățișez si îți trimit tooooata energia noastră buna:)
Te inteleg perfect, am trecut exact prin acceasi situatie cu baietelul meu, pe la 2 ani, si eu mai aveam si un bebe mic in acelasi timp. Singura solutie pe care am gasit-o si care a functionat a fost sa ii explic ca este mare si ca primeste titi doar ziua, ” noaptea dormim, ziua papam” a durat vreo 2-3 saptamani, dar a inteles si a inceput sa doarma linistit. El se trezeste de grija sanului, si cand a inteles ca primeste cat vrea el- cand vrea el, dar ziua, nu noaptea, a inceput sa doarma linistit. De asemenea pe la 2 ani jumate am ajuns la concluzia ca doarme mai bine noaptea daca nu doarme si la pranz. Si eu pierdeam 2 ore la pranz si doua ore seara ca sa il adorm. De cand nu mai doarme ziua, adoarme seara rupt si doarme dus
Multumesc pt aprecieri si incurajari, ajuta mult, sa stiti.
Anca, da asa e, acum iarna stam afara maxim 1,5 h, de multe ori e in brate (in SSC) si nu prea are timp sa oboseasca fizic. Cand vremea ne permite (adica nu ploua foarte tare) noi mai mergem in padure, la aer curat si rece si dupa aia suntem Zen amandoi, dar acum la noi ploua mult, e noroi, nu prea am cum urca in padure cu el (il duc tot in SSC, putin merge si el pe jos, se mai joaca, mai aduna bete, mai cautam veverita etc).
Da, asa e, e un copil foarte curios, are ,,treaba” multa, si cred ca si asta e un motiv pt care nu are timp sa doarma. Acum dupa ultima luna cand se trezea la cateva minute, am observat ca a avut un puseu cerebral, dar si fizic (a luat in greutate vizibil), a inceput sa faca lucruri noi, sa spuna cuvinte noi, faze mai ample etc.
Ana mi-a placut mult cum ai scris. E normal ce ti se intampla. Esti o mama minunata. O sa treaca si etapa asta.
Buna! Am.un.baietel de 9 luni si sunt oarecum.intr`o.situatie aiurea…are foarte.multa.energie toata ziua ar vrea sa alerge colo.si.colo la.pranz de.multe.ori.ma.chinui sa il.adorm si asta ma enerveaza f tare…si.seara la.fel ma chinui sa il.culc si de.multe.ori tip la.el si.il.oblig sa doarma si apoi.imi.este mila de el cand il vad ca plange.sau are fata de copil care.nu.se poate apara ..stiu ca el.are nevoie de mine sa il.accept asa cum.este el dar incerc sa.ii fac un.program sa.mai.am.si.eu.timp.de relax pt ca.ma.oboseste foarte mult pe.timpul zilei..dk se poate sa ma.ajutati cu niste sfaturi ca.am.vazut.din.comentarii ca.unele.dintre voi aveti copii.mai.mari.sau chiar doi.copii..va multumesc
@ANA,
La 9 luni e si un puseu de crestere, au atat achizitii motorii: mers de-a busilea, sau sustinuti de obiecte, se ridica in picioare etc dar si cognitive: percep lumea din ce in ce mai mult, devin mai curiosi, mai interesati de tot c se intampla. De acea s-ar putea sa nu vrea sa doarma.
La varsta aia fiul meu avea 2 somnuri, unul dimineata si unul dupamasa, dar in scurt timp a trecut la unul singur la pranz.
Pe noi ne ajutau urmatoarele:
– respectarea rutinei lui, adica in fiecare zi cam acelasi program, cam la acesi ora, in functie si de el, doar alaptatul a ramas la cerere. Ieseam dimineata o tura afara ( era vara) , obosea bine, dormea, se trezea, mergeam iar afara;
– evitarea suprastimuparii: fara desene, fara tv, fara dus in spatii aglomerate; incercam sa il pun in pat cand il vedeam mai ,,moale” si citeam putin, cititul ne lisiteste pe amandoi, dupa aia tzitzi si dupa aia dormea;
– acum ca e iarna, puteti in casa sa va jucati, daca e prea frig dimineata, ceva sa-i consume energia, si spre momentul somnului sa cititi sau sa faceti ceva linistitor, iar dupamasa sa iesiti la plimbare;
– la varsta aia aveam baie zilnica, si aia il linistea, dupa aia citeam, tzitzi si nani;
Cand vedeam ca nu vrea sa doarma faceam ceva activitate casnica ( spalam vase, mancare) cu el in sistemm de purtare ( SSC) si sigur il apuca somnul.
Acum din toate de mai sus nu prea functioneaza multe la noi. Insa o sa iti spun ce am scris si in articol, pe termen lung ogligatul asta face mult rau. Stiu ca esti f obosita, poate ai si ajutor putin sau deloc, si e f greu sa rezisti unui copil plin de energie. Si pt mine e important sa doarma ca atunci ma relaxez si eu, ma linsitesc un pic si dupa aia am alt tonus sa ma joc cu el. Dar am invatat ( f greu!) sa accept ca nu-l pot obliga, si el are propia lui nevoie de somn si nu prea am cum interveni.
Apeleaza cu incredere la Otilia Mantelers. Multa iubire si un Crsciun fericit!
Buna draga mea!
Iti inteleg frustrarea si nevoia de a te relaxa putin. Stiu cum e cu obsesia legata de somn, cu nodurile in stomac si durerile de cap atunci cand auzi primul scancet ca s-a trezit, din nou..si din nou…Eu nu am mai rezistat la un punct si am facut ceea ce spui si tu ca ai vrea sa faci si anume am predat armele si am apelat la un specialist. Si sa stii ca nu regret nici o clipa alegerea facuta. Lucrurile s-au schimbat in cazul nostru si am vazut imbunatatiri si in comportamentul copilului, dar si in al meu, dupa ce am inceput sa ma odihnesc suficient. Daca vrei, iti cu cine am colaborat eu, este vorba despre Mona Ciurezu ( are si un site despre acest subiect si participa la diverse emisiuni la Itsi Bitsi, etc). Sper sa te ajute si-ti doresc multa putere in continuare.
O sa fie mai bine, o sa treaca CU SIGURANTA!
Te imbratisez
Multumesc Alina pt sugestie! Sunt in tratative si eu cu un terapeut, pt mine evident, copilul e perfect, el reactioneaza ca un burete la starile mele si le oglindeste.
Nu stau in Bucuresti, deci e mai greu de facut terapie prin tel/Skype, prefer totusi interactiunea directa.
Calm down! Toate astea or sa traca si or sa treaca mai repede decat crezi!
Maine-poimaine o sa te intrebi cum de a crescut atat de repede! Profita cat poti de timpul petrecut cu el si incearca sa vezi jumatatea plina a paharului. Cand o sa incepi serviciul o sa fii obosita si stresata din alte cauze asa ca gandeste-te ca esti obosita dar este o oboseala buna, placuta…
Si eu stau acasa cu copiii, si eu sunt super stresata din cauza oboselii si ma trezesc ca tip la copii si la sot si apoi culpabilizez…
Poti sa citesti noptile mele de mamica pe http://www.3xmama.com
Toata chestia asta cu nedormitul este un fel de test pentru mame, cred… E menit sa ne intareasca!!!
Buna, sunt o mama imperfecta care nu a fost pregetita sa fie mama si care nu crede ca va ajunge vreodata sa fie ceea ce descriu unii a fi o mama buna, sunt o mama cu o internare la psihiatrie cand avea copilul un an jumate, o mama care si-a facut singura bagajelul si s-a internat, de frica sa nu faca rau copilului. Cam asta sunt si am fost eu pana acum ca mama. Totusi de ceva vreme( poate cateva luni) incoace pare ca am inceput o noua faza in drumul meu de mama, mai luminoasa, mai calda si mai plina de dragoste si intelegere, cu copilul si in familie in general si o sa va spun imediat cand am observat eu ca a inceput vremea buna dar mai intai o sa incerc sa va spun constatarile sau mai degraba observatiile mele din vremurile grele de mama.
Am avut o sarcina grea cu dureri de tot felul care au continuat si dupa nastere( de spate, de picioare, de cap, de toate) iar asta era un motiv de tristete tot timpul din moment ce inainte de sarcina eram o zvarluga de femeie tanara si gata sa rastoarne lumea, puternica si sanatoasa.Era un motiv constant de nemultumire faptul ca dintr-o femeie sanatoasa am ajuns o epava parca.Mai apoi am inceput sa fiu stresata ca alti copii mergeau in picioare la 11 luni iar al meu la un an inca nu umbla, asta in loc sa fiu bucuroasa ca e sanatos si sa renunt sa-l tot compar cu alti copii, sa inteleg ca pruncul meu nu e alti copii, nu e toti copii, pruncul meu e el insusi cu ritmul lui de dezvoltare.
Alt motiv de nervi si de furie constanta era ca nu adoarme la programul pe care scria cartile ca trebuie sa-l faci copilului de mic ca sa se dezvolte sanatos. Nu spun ca nu poti primi sfaturi utile din carti dar daca ajungi sa-ti raportezi copilul sau pe tine ca mama la carti, in loc sa te accepti asa cum esti si sa accepti ca nu poti lua cartile ca standard general valabil pentru toti copii, poti ajunge sa-ti transformi viata intr-un iad de frustrare si nemultumire.
Un alt motiv pentru starea deplorabila in care ajunsesem era ca stateam non stop cu copilul de dimineata pana seara sapte zile din sapte. Oricat de mult ar arunca cineva cu pietre in mine voi sustine intotdeauna ca o mama are nevoie sa se deconecteze cateodata de copil si sa aiba un timp doar al ei, in care saiasa la cumparaturi de exemplu sau la o cafea cu o prietene, dar fara copil. In momentul cand devenim parinti nu inseamna ca nu mai suntem noi cei dinainte cu nevoie de prietenie sau concediu sau relaxare, suntem tot noi, dar cu o noua responsabilitate. Cu toata vorbaria asta vreu sa spun defapt ca atunci cand aveam privilegiul sa las copilul cu mama si sa plec trei zile in concediu cu sotul, ma intoarceam alt om, mai vesel, mai relaxat, cu forte noi si mai rabdatoare.
Alt motiv sau alta frustrare pe care mi-am fabricat-o singura a fost aceea ca pruncul nu a mai vrut sa doarma la amiaz, asta in timp ce in conceptia mea si a altor mame un copil ca sa creasca armonios trebuie neaparat sa doarma o ora macar ziua.
As putea sa va enumar la nesfarsit motive de nemultumire care m-au facut nefericita pe mine si implicit familia si copilul meu, dar nu ar avea rost. O sa va spun in schimb cand am inceput sa invatam sa ne iubim si sa fim fericiti cu adevarat:
1) am inceput prin a ma ierta si a intelege ca nu exista parinti perfecti( ca in filme) exista doar parinti care sunt oameni normali cu bune si rele, dar care pot invata sa incline balanta spre lucrurile bune pe care le pot oferi copiilor, si anume afectiunea de care ei au nevoie, timp petrecut cu ei si o educatie buna( asta e o chestie prea ampla ca sa vorbesc despre ea aici.
2)am constatat ca daca vorbesc cu cineva despre lucrurile astea si despre starea mea, totul devine parca mai ……nu neaparat mai usor dar parca ma pot detasa un pic si pot analiza din exterior cumva lucrurile, ba chiar pot sa-mi dau seama de unde mi se trag unele nemultumiri( dar asta trebuie sa fie neaparat cu cineva dispus sa te asculte nu cu cineva care vine de acasa cu sfaturi si pareri batute in cuie).
3) am constatat ca daca fac in asa fel incat sa petrec macar trei ore eu cu mine sau cu o prietena , ma intorc acasa alt om ( asta a fost posibil totusi cu ajutorul sotului care a inteles multe lucruri despre a fi mama cu norma intreaga si care el insusi nu si-a fortat limitele, cu care am comunicat si pentru care am invatat sa-i multumesc Lui Dumnezeu neincetat)
4) am constatat ca o mama ( eu ca mama mai precis) care invata sa fie fericita, sa se bucure de orice lucru marunt dar frumos pe care il primeste in fiecare zi, e o mama care la randul ei isi poate face copilul si sotul fericit ( aseara de exemplu a dat o grindina de mi-a pus multe la pamant prin gardina dar eu sunt bucuroasa ca mai sunt cartofii si , ceapa si morcovii in picioare, daca as fi ales sa raman cu nemultumirea ca rasadurile pentru care am muncit atat sunt una cu pamantul, as fi fost nemultumita multe zile de aici inainte, as fi fost nervoasa, as fi repezit si copilul in mod sigur fara sa aiba vreo vina si am fi fost toti stresati si nervosi o vreme…..stau si ma intreb daca intelege cineva , ceva, din toata povestea asta alambicata )
5) am invatat ca nu pot sa-mi cresc copilul cu ,, nu-i voie, vezi ca te murdaresti, nu fugi ca o sa cazi, nu plange ca baietii nu plang( asta e o prostie totala), nu te juca in living ca faci mizerie, nu atinge, nu pune mana, nu, nu, nu….” ( eu asa am crescut si am fost tentata sa fac la fel)
6) am fost crescuta pe principiul,, nu-i arata copilului dragoste ca si-o ia in cap, impune-i reguli stricte si nu rabda nici un comentariu ca doar asa faci om din el” ( o prostie totala, daca unui copil nu-i oferi toata dragostea de care are nevoie nu-ti ofera ascultare, Doamne mult mi-a luat sa invat asta, o spun spre rusinea mea)
7) un copil e un om in miniatura cu preferintele lui si cu felul lui de a fi , caruia daca ii impui sa fie cum vrei tu, sa-i placa lucrurile care iti plac tie….etc, va fi un copil care se simte neinteles si implicit va fi un copil frustrat ( mi-a luat 4,5 ani sa inteleg treaba asta! )
8) Nu cred ca e cazul sa mai continui pentru ca probabil as plictisi pe toata lumea dar o sa va spun acum la final ca lucrurile in viata mea de mama au inceput sa se schimbe cu adevarat cand am invatat sa-i multumesc Lui Dumnezeu pentru toate lucrurile bune din fiecare zi, ca ma pot scula din pat in ciuda tuturor afectiunilor care imi limiteaza viata, ca am mai apucat o dimineata si copilul meu s-a trezit e vesel si se joaca in voie chiar daca isi revine greu dintr-o pneumonie si pare sa nu mai scape de o alergie( nici medicul nu stie la ce), ca afara ploua si legumele care mi-au mai ramas prin gradina dupa grindina, se vor face frumoase, si se va indesi si gazonul pentru care m-am caznit impreuna cu sotul de ni-au sarit capacele 🙂 , ca am o casa deasupra capului si ca am putut si luna asta sa platim rata la banca( de luna viitoare se va ingriji Dumnezeu), ca am acces la apa si hrana si educatie pentru copilul meu si pentru toata familia in conditiile in care sunt triburi in care intr-o zi mananca barbatii si intr-o zi mananca femeile sau alte situatii mai rele, ca daca te uiti la stiri ai de unde alege, lista poate continua la nesfarsit, motivele pentru care pot fi multumitoare si fericita sunt mult mai multe decat cele de nemultumire.
Si ca sa nu credeti ca ma laud o sa va spun ca toate lucrurile astea le-am invatat greu , in 5,5 ani de zile de cand sunt mama si 8 ani decat sunt sotie si inca nu le stapanesc pe deplin asa ca nu am cu ce ma lauda dar sper din tot sufletul ca toata povestea va fi de folos cuiva macar un pic, macar de incurajare ca am mai trecut si altele prin stari de care nu suntem mandre dar ca putem iesi din ele, ne putem ierta si putem invata sa fim mai bune de acum si pana ne tine Dumnezeu in viata.
Na ca am facut greseli de ortografie si acum nu stiu cum sa le corectez, am facut ceva ce n-am facut niciodata, am dat drumul la poveste fara corectare, dar am o scuza ma grabesc sa jos Pantonimo, sper sa ma iertati!
Iti multumim mult Flore pentru deschidere, pentru onestitate si pentru lectiile de viata impartasite. Asa e, daca vedem jumatatea plina a paharului putem inchide ochii la micile neajunsuri care de cele mai multe ori chiar sunt nesemnificative si ne streseaza inutil. Copiii simt tot ce simtim si e bine sa simtim cat mai frumos. Te imbratisez!
Îți recomand acest articol legat de somn:
http://www.janetlansbury.com/2014/02/the-subtleties-of-baby-sleep-4-important-things-to-know/
În cazul nostru am observat că doarme mai bine când îi respectăm programul, îl scoatem la plimbare, nu lăsăm prietenii / rudele să-l agreseze și are activități ce-l relaxează înainte de culcare (ne implicăm amândoi).
În plus, îl ducem în pat doar când observăm că e pregătit de somn (în general adoarme la sân).
Hristos a înviat,sunt un tata de fetiță acuși pe 28 aprilie face primul anișor,plin cu bucurii și evenimente plăcute și neplăcute. Cele neplăcute sunt la capitolul somn trecem printr-un calvar ,pe scurt ne i-a și câte 1-2ore sa o adormim plus ca se trezește și de 10 ori pe noapte (la câteva minute). Trecem exact ca în descrierea de mai sus. Suntem terminați psihic. Dragi părinți va rog insistent sa ne ziceți și nouă cum s-au rezolvat această problemă la dvs. Ce sa facem? Unde sa mai mergem? Are acuși un anișor și este tot mai rău. Menționez ca este hrănită diversificat și la san.