
E un cerc vicios din care nu stiu cum sa mai ies cu mintea intreaga si fara a traumatiza ( si mai tare) copilul
Inainte sa fiu mama spuneam multe, credeam multe si mai presus de toate aveam un raspuns la orice. Insa nimeni nu m-a avertizat cat de greu e sa fii parinte! Da, fratilor e greu! E al naibii de greu uneori! Iar pentru asta nu te pregateste nimeni, nici familia, nici cartile de parenting nici prea-stiitorul internet. Normal ca sunt si momente frumoase, dar sunt si unele in care efectiv tragi de tine sa supravietuiesti.
Am multe regrete, uneori simt ca am esuat ca mama, ca am facut multe greseli. Nu-mi place deloc cum am am ajuns sa ma comport. Uneori cand are un tantrum am eu si propia mea criza, cu toate cartile citite. Am ajuns sa nu mai am rabdare, sa nu-l mai inteleg, sa ma enerveze pentru ca plange. Si asta ma doare! Am un copil asa minunat si eu nu gasesc puterea in mine sa merg mai departe…
Care e problema?
Sunt mai multe… Nici nu stiu unde sa incep. Cred ca problema sunt eu ca mama in primul rand ca nu il accept asa cum e, si de aici un lung sir de frustrari. In 2 ani inca nu am dormit o noapte intreaga, atunci cand se trezeste la 2 ore e o noapte buna, caci avem frecvent nopti cu treziri la cateva minute. Seara, la amiaza, iarasi foarte greu adoarme: citim, ii cant, iar citim, iar ii cant, uneori renunta de tot la somn. Si aici apare marea greseala, am ajuns sa il cert ca nu doarme, sa ii impun sa doarma, sa insist… Saracu s-a speriat efectiv de mine, mi-a si zis ca ii e frica de mine si de acea nu doarme. Ma simt oribil, am pus egoismul meu mai sus de el si acum de cateva luni avem probleme si mai grave cu somnul si el si eu. Regret ca l-am obligat sa doarma, regret ca nu am stiut sa fiu empatica si calma, regret ca in momentele alea am uitat ce inseamna parinte atasat.
Dupa ce il cert, mereu ii cer iertare, dar tot oribil mi se pare! Eu sunt adult, ar trebui sa ma pot controla! Insa e extrem de greu dupa luni intregi de nopti nedormite, zile fara somn, in care ma solicita la maxim, pur si simplu ma simt deconectata de el. Mi-am dat seama ca am facut o obsesie cu somnul lui, deja am emotii cand il culc, dureaza foarte mult pana adoarme, si 2 ore sau mai mult, se trezeste speriat in somn. Mai nou la amiaza dupa 2 ore de povestit, cantat, supt nici nu mai doarme si e rupt de oboseala si eu la fel. Mai grav e ca ii afecteaza si imunitatea. In ultimele luni s-a imbolnavit cat nu s-a imbolnavit de cand s-a nascut. Eu iarasi sunt in pioneze cu sanatatea, de la dureri crunte de spate, cum toata ziua vrea numai in brate sau e pe mine, toata noaptea dorm intepenita sa aiba acces la san.
Din nou mentionez: stiu ca nu e vina lui! Toate trezirile astea au legatura cu mine, se simte deconectat, poate neiubit si asa incearca sa imi atraga atentia. Doar ca eu am obosit, pur si simplu nu mai am energie, rabdare… Mi-ar prinde bine o pauza sa fac si altceva, dar nu am cand, nu am cu cine sa il las si altele. Si uite asa e un cerc vicios din care nu stiu cum sa mai ies cu mintea intreaga si fara a traumatiza ( si mai tare) copilul. Am ajuns sa cred ca cei care practica CIO poate au copiii mai putin traumatizati, la fel si cei nealaptati. Poate mai bine il intarcam si asa eram si eu mai calma. Dar nu pot sa ii iau sanul cand stiu ce mult inseamna pt el si cand stiu ca nu asta e problema noastra. Problema sunt eu. Eu trebuie sa ma calmez, sa ma linistesc, sa dorm si o sa ne fie bine tuturor. Dar cand, cum? Daca mai aud pe careva ca imi zice sa dorm si sa am grija de mine, zau ca nu mai raspund de faptele mele! Cum sa dorm cand copilul se trezeste la cateva minute, noapte de noapte? Voi ati putea dormi asa? Uneori daca atipesc mai profund ma striga: ,,mami, tzitzi!” Probabil stau in vreo pozitie in care nu are acces.
Normal ca cei din jur ma acuza, au grija sa imi sublinieze ca e doar vina mea si da asa e, dar nu am nevoie sa imi spuna cineva din exterior care nu e in stare sa imi aduca o vorba buna, o incurajare, nu alt ajutor. Uneori mi-ar prinde bine sa aud doar atat: ,, e o faza, o sa treaca!” Dar nu, eu primesc doar comentarii si sfaturi nesolicitate, ca la asta tot romanul e campion.
Ce imi doresc?
Imi doresc multe! Vreau sa reusesc sa ma reconectez cu puiul meu, vreau sa fiu mai relaxata, mai empatica, mai intelegatoare. Vreau sa stiu sa ma controlez, sa nu mai tip la el, sa nu ma razbun pe el pt ca eu sunt obosita, vorbindu-i urat sau amenintandu-l aiurea ( desi in teorie sunt anti pedepse). Vreau sa ma ierte! Vreau sa ajunga un adult echilibrat si sanatos! Vreau sa invat sa ma accept si pe mine si pe ceilalti asa cum sunt. Vreau sa ma bucur din nou de el, asa minunat cum e! Vreau sa ma bucur din nou de viata si tot ce mi-a oferit ea. Parca in ultima vreme am uitat sa apreciez multe, vad doar ce e negativ in orice.
Foto: Tablou : Young Mother (1898)- Pierre-Auguste Renoir, sursa aici
Stiu ca nu exista parinte perfect, dar stiu ca putem fi mai buni, pentru noi, pentru copiii nostri. A recunoaste ca ai gresit e deja salvator, mai trebuie doar sa si fac ceva in privinta asta. Cartile deja nu ma mai ajuta, am nevoie sa gasesc in mine ceva ce s-a stins. Ma gandesc inclusiv la idea de a apela la un terapeut, dar din nou am problema timpului, ca nu am cu cine il lasa, probabil o sa merg cu el.
Sper sa nu se inteleaga din asta ca a fi parinte e ceva de speriat! Nu asta imi era intentia! Intentia imi era sa ma descarc pur si simplu, am facut o introspectie aici.
Sunt foarte multe parti frumoase, care compenseaza enorm. Sa va dau doar un exemplu, m-a vazut suparata si a venit si m-a imbratisat si mi-a zis ca ma iubeste. Si acum imi dau lacrimile cand scriu. Am un copil asa minunat!!! Daca nu as fi atat de frustrata si orbita de furie, nervi si ura pentru lucruri irelevante si fara nici cea mai mica legatura cu el, cred ca as putea fi fericita.
Trimite-ne și povestea ta vindecătoare pentru a te ajuta pe tine și pe alții. Detalii despre concurs– aici.
Din seria poveștilor vindecătoare puteți citi și Ce se întâmplă când unei palme peste față îi răspunzi cu un ‘Te Iubesc” sau Despre limitele materne sau cum i-am pus ei o pernă peste gura cu urlete.
17 Comments