Nu vreau sa mergi la fotbal!

Eu merg in fiecare joi seara la fotbal. Sunt 2 ore in care ma deconectez si este cam singurul lux pe care mi-l permit de cand sunt tatic cu norma intreaga.

Ana, 3 ani, deja stie cand vine seara cu fotbal – are ea reperele ei saptamanale, ritmul ei si stie.

Azi a inceput de dimineata. Tati, nu mergi la fotbal, si toata ziua asa a tinut-o. Seara, cand am venit de la serviciu mi-a spus iar.

Nu vreau sa mergi la fotbal. Eu i-am confirmat ca am inteles ca ea nu vrea, si am asigurat-o ca nu merg acum la fotbal ci la ora OPT.

A inceput sa numere: unu, doi, trei, patru, cinci, sase, sapte, OPT… NU! Unu, doi, trei, patru, cinci, sase, sapte, noua, zece. Vezi, nu e OPT, nu mergi la fotbal.

Nu am cedat nici eu, si ea pana la urma mi-a dat binecuvantarea: bine, mergi la fotbal, dar ai grija sa nu te lovesti cu mingea!

Micuta isi facea griji sa nu ma lovesc. Ce bine te simti cand descoperi cauza acestui refuz. Deci nu era nici ca vroia sa stau mai mult cu ea, nici ca eu merg la fotbal si ea ramane acasa.

Pur si simplu vroia sa ma stie in siguranta.

PS: de-abia astept sa vina caldura si sa o iau cu mine la fotbal. Intr-o zi a mers 500 m conducand cu piciorul o piatra pentru ca o admiram si ii spuneam ca daca se mai antreneaza mult, o sa mearga cu mine la fotbal 🙂

Narcis

De același autor citește și Multumesc, tati!

Sursa foto- aici