Frica de a greși este un sentiment care trebuie doborât de școală- Iulia, 14 ani
Iulia Florescu, 14 ani
Iulia este una dintre voluntarii care s-au implicat in activitatile de la Clubul de vara pentru copii si tineri. Are 14 ani si prima data cand am citit despre hobby-urile ei pe una din paginile de prezentare a Clubului si voluntarilor care se implica, mi-am dat seama ca noi, adultii, trebuie sa ii ascultam pe cei care sunt in plin proces de a deveni oameni. Oameni foarte buni.
Si am invitat-o pe Iulia, plina de emotii si eu, sa se aseze confortabil si sa imi povesteasca despre ea. Mi-a spus multe, si m-a bucurat ca a inceput cu “Sa ai 14 ani este minunat!”. Eu am uitat complet de aceasta varsta. Oare cum era pe atunci? Mi-a spus ea cum este acum, dincolo de minunat: Este o perioada intermediara, ce separa inocenta copilariei de maturitate. Pentru mine este anul in care profit de fiecare clipa, in care pot vedea frumosul pana si-n cele mai intunecate locuri, este perioada incercarilor, a descoperirii, a riscurilor, este perioada in care nu ezit sa inserez voiosia copilariei in momentele serioase. Îi place arhitectura, arta și muzica rock, iar ca fire, este o fata sensibila si visatoare.
Imi place sa fac mereu un pas in fata si sa ies din rand.
Am uitat ce inseamna sa iei decizii la aceasta varsta si cat de mult esti influentat de cei din jur. Discutand despre asta, Iulia mi-a spus ca nu ii place sa merga cu turma, ci sa faca mereu un pas in fata si sa iasa din rand, „parerea celorlalti fiind nesemnificativa atat timp cat eu ma simt bine in pielea mea. Imi place sa fiu diferita”.
A iesi din rand, a fi autentic – este provocarea cea mai mare pentru un adolescent/o adolescenta din provincie, un loc in care uneori se intampla prea putine pentru a satisface setea de cunoastere a lor si mai ales nevoia de a deveni. Iulia mi-a povestit ca orasul Calarasi „este un oras mic in care toti ne cunoastem unul pe altul macar din vedere. Ceea ce imi place cel mai mult este linistea. Este adevarat ca nu prea exista multe centre pentru entertaiment, insa eu ma bucur mereu de o plimbare prin parc alaturi de cainele meu, de o zi la mica plaja sau de o seara petrecuta cu prietenii la cinematograf (singurul din oras)”. Trebuie sa remarc ca nu e prima data cand a pomenit despre liniste si pot spune ca exact aceasta stare transmite, desi nu o cunosc atat de bine. Dar stiti ce se spune.. cand este, este si se simte.
Orasul ii oferta oportunitati sa faca voluntariat, Clubul fiind una din ocazii, prima incercata, dupa spusele Iuliei. Am rugat-o sa imi vorbeasca despre activitatea de la Club si am fost bucuroasa sa descopar o marturie sincera si plina de valori precum timp de calitate, a invata unul de la celalalt, suntem egali si mai ales faptul ca intelege gesturile copiilor sub forma lectiilor de viata.
„Cred ca este o experienta de neuitat pentru mine cat si pentru copii. In primul rand, toti am petrecut timp de calitate invatand unul de la altul. Este fantastic cand un copil te lasa cu gura cascata atunci cand ii prezinti o idee de lucrare, iar el ti-o completeaza atat de mult, folosindu-si creativitatea, incat devine ceva cu adevarat unicat. Spre exemplu, intr-o zi am venit cu ideea de a confectiona cu ei niste masti de Batman, din carton. Ei bine, un baietel in loc sa decupeze pe modelul propus, a taiat doar aripile, le-a lipit, le-a mai adaugat ceva (el stie mai bine ce a facut acolo), rezultatul final fiind un haios liliac agatat de o crenguta cu capul in jos, uitandu-se cu niste ochi mari si bulbucati la expresia mea uimita. De asemenea, in timp ce confectiona o colorata omida, un copil a tinut sa-mi impartaseasca din cunostiintele sale referitoare la micile vietati. Acolo formam o echipa, toti suntem egali cat se poate. Au invatat sa puna cat mai multe intrebari si sa nu le fie frica de a gresi, acesta este adevaratul mod de a descoperi. De asemenea, i-am invatat ca e bine sa-si afirme mereu parerile si sa se ajute intotdeauna de creativitatea pe care o au din plin”.
Eram curioasa daca au fost momente neplacute si am gasit in raspunsul ei un exemplu sa ma imbarbatez de fiecare data cand ma simt pierduta. Mi-a spus ca a avut un moment de panica atunci cand a vazut cati copii vin in fiecare zi la Club, insa a transformat totul in „provocarea verii mele”. Atat de simplu. Si merge acasa zambind: „Am constientizat ca dupa o zi la Club plec acasa cu un geamantan mare si greu in care se afla zeci de imbratisari si zambete primite de la copiii pe care i-am indrumat”.
Bine bine, si ce faci tu zilnic acolo? – am intrebat-o.
„La ora 9 intru pe usa Consiliului Judetean, indreptandu-ma spre sala de la etajul 2, unde au loc activitatile. Totul se petrece intr-o incapere foarte mare, luminoasa, de unde se poate vedea tot centrul orasului. Aceasta a fost impartita in mai multe centre de creatie: pictura, lucru manual, jocuri de logica, confectionatul bijuteriilor. Eu, de la 9 la 10, vin in fiecare zi cu o noua idee din zona de arte si colaje, pe care o pun in practica cu ajutorul colegiilor mei (totul se face in echipa). De la 10 la 11 au loc jocuri, de care copiii sunt tare bucurosi si atrasi. Au loc jocuri de atentie, de logica, cat si de cunoastere. In ultima ora, de la 11 la 12, ori ma duc sa predau lectii de toba impreuna cu Alex Garleanu, colegul meu, si Andrei Iordache, ori ii insotesc pe copii la dansuri, integrandu-ma si eu printre ei. Bineinteles, dupa fiecare interval orar cei care au pachet de acasa pot manca, eu si ceilalti voluntari avand grija de si interactionand cu ei.”
Apoi a luat o gura de aer si mi-a dat de inteles ca e o activitate foarte placuta pentru ca ajuti „generatia tanara sa se dezvolte intr-un mod neconventional, distractiv si practic”.
Scoala ideala ar fi una asemanatoare cu ce facem noi la voluntariat: invatam prin joaca si mereu cu modele si activitati practice
Mereu spunem fiecarei generatii ca ei sunt viitorul, asa ca am rugat-o pe Iulia sa imi zugraveasca tabloul unei scoli ideale. Mi-a spus foarte repede ca joaca este foarte importanta in invatare si ca relatia dintre elev si profesor este definitorie. Frica de a gresi este, in viziunea Iuliei, un sentiment care trebuie doborat de scoala si incurajata cooperarea intre elevi si profesori, sublinierea calitatilor astfel incat acestia sa castige incredere in ei. Mi-a mai spus ca sistemul de notare este unul nedrept si foarte ineficient. „Dar daca un elev este mediocru pe un anumit domeniu, iar la altul este genial?” vine intrebarea Iuliei si m-am bucurat ca este retorica, pentru ca nu am stiut ce sa ii raspund in parametrii actuali de notare. Asa e, avem elevi in clasele primare etichetati cu buni si slabi – cum bine remarca si un copil de 14 ani. Dar Iulia vine si cu o idee frumoasa : „saptamanal ar fi eficienta o intalnire, avand invedere ca notele ar fi scoase, in care sa se traga linie, iar fiecare sa spuna cu ce a ramas dupa o saptamana de scoala. Asa isi dau seama singuri de capacitatea lor si de cat au evoluat”. Asa deci, sa vorbim siguri despre ce am acumulat invatand. Mi se pare minunat!
Iulia, iti multumesc pentru ca mi-ai dat ocazia sa scriu despre tine si sa te cunosc. Si iti multumesc pentru implicarea ta in comunitate, astfel incat copiii nostri sa aiba parte de invatare distrandu-se intr-un mediu de oameni implicati si profesionisti.
Mama PRO
Pe noi ne interesează oamenii, care îndiferent de vârstă, educație etc încearcă zi de zi să schimbe în bine lumea din jurul lor. Dacă și pe voi vă bucură aceste povești, vă rugăm să le împărtășiți cu prietenii.
Despre Clubul de vară pentru copii și tineri am povestit aici. Alte portrete și interviuri cu voluntarii de la Călărași găsiți aici:
Leave a Reply