Regele tuturor sălbăticiunilor- despre crize de furie, etichete și dragoste

Să fie vreun an  sau mai bine de când tot zic să scriu despre cartea aceasta și nu apuc. O citesc de obicei seara cu Maria și las pe a doua zi scrisul despre ea și tot uit.

Regele tuturor sălbăticiunilor, o poveste scrisă și ilustrată de Maurice Sendak, a apărut pentru prima dată în anul 1963 în SUA, fiind pentru câțiva ani interzisă în librării, datorită imaginilor sale aparent înfricoșătoare. În România, cartea a fost tradusă și publicată de Editura Arthur, în 2014.

Versiunea în limba engleză are 338 cuvinte, mai multe ilustrații decât text, însă este ca o perlă. Nu e niciun cuvânt de prisos, ci fiecare cuvânt pornește tot felul de rotițe în suflet și în minte, activând o ploaie de cuvinte și întrebări în mintea copiilor și adulților ce o citesc.

Menționez din start că pentru a fi înțeleasă această carte și pentru a fi iubită e necesar să fim foarte atenți la copii, să ne dorim să îi înțelegem și să îi educăm cu blândețe, să fim conștienți de noi și de educația pe care o oferim copiilor.

Max este un băiețel care s-a costumat în lup și a făcut tot felul de năzbâtii prin casă: a bătut cuie în perete, a alergat după cățel cu furculița în mână de parcă ar fi vrut să-l prindă, să-l mănânce, iar după ce a făcut toate acestea, mama sa l-a numit SĂLBĂTICIUNE, iar el i-a răspuns: O SĂ TE MĂNÂNC, așa că Max a fost trimis la culcare fără a primi nimic la cină.

Cinci rânduri de text care expun simplu intriga. Max, ca orice copil, face năzbâtii, însă mama nu poate/ nu știe/ nu are timp să discute despre faptele sale cu blândețe, să identifice cauzele, să încerce să redirecționeze comportamentul, să se joace cu el. În loc de o comunicare non-violentă centrată pe identificarea nevoilor neîmplinite ale copilului, mama îl etichetează: sălbăticiune.

Ce se întâmplă apoi?

Eticheta devine profeție auto-creatoare.

Max se înfurie și se transformă într-o sălbăticiune. În jurul său cresc copaci, apare pădurea, apa, se urcă într-o barcă și ajunge pe tărâmul sălbăticiunilor, al căror rege devine, după ce îi intimidează privindu-i drept în ochi și strigând la ei: STAȚI CUMINȚI!.

Însă după ce se consumă tărăboiul sălbatic, Max trimite sălbăticiunile la culcare fără să ia cina.

Max, puternic și autoritar, a ajuns să repete comportamentul mamei sale. Acel comportament care i-a produs durere și care l-a adus în tărâmul sălbăticiunilor. Însă, după ce a făcut asta, s-a simțit singur și și-a dorit să fie acolo unde el era cea mai iubită ființă dintre toate.

Îmi place atât de mult povestea aceasta, pentru că în economia textului reușește să oglindească perfect sentimentele mamei și ale lui Max.

Max decide să plece din ținutul sălbăticiunilor, însă acestea îl roagă să nu plece:

O, te rugăm, nu pleca- o să te mâncăm– așa de mult te iubim!

Sălbăticiunile îi spun lui Max, așa cum Max i-a spus mamei sale: o să te mănânc, însă acum fraza e mai largă. Sălbăticiunile își exprimă dragostea în cuvinte, dragostea pe care mama și Max nu și-au putut-o exprima la începutul poveștii. Max, în imaginația sa, vorbește prin gura sălbăticiunilor.

Călătoria în tărâmul sălbăticiunilor l-a ajutat să își consume furia, iar călătoria înapoi spre camera sa îl ajută să se liniștească. Deși călătorise săptămâni în șir și încă o zi, cina îl aștepta în cameră și încă era caldă.

Și povestea se termină aici. Eu am scris în mod singur mai multe cuvinte decât apar în carte, dând atâtea explicații, pentru că Maria mi le-a cerut, deși le intuia. Voia să îi spun explicit că mama a greșit că i-a spus sălbăticiune.

De ce a găsit cina caldă, m-a întrebat?

Pentru că după ce l-a trimis pe Max la culcare fără a lua cina, mama s-a simțit la fel ca Max atunci când a trimis sălbăticiunile la culcare fără a lua cina: adică s-a simțit singură și tristă și s-a gândit că poate a fost nedreaptă cu Max, că poate avea nevoie de ea la joacă etc. Și atunci i-a dus cina în cameră.

M-a pus să i-o citesc și să i-o recitesc de foarte multe ori. Și m-a bombardat mereu cu întrebări. Și am simțit cum prin sufletul ei pâlpâie tot felul de sentimente. E minunată cartea și numai pentru faptul că oferă oportunitatea aceasta de a discuta despre greșelile pe care le fac părinții față de copiii lor, despre emoțiile părinților atunci când conștientizează aceste greșeli, despre emoțiile copiilor și despre cum putem repara relația.

M-a întrebat desigur multe și despre sălbăticiunile din ilustrații, fără însă a se speria deloc de ele. Le-a analizat după mâini, picioare, gheare să vadă cu cine seamănă, de unde provin, cu o curiozitate care nu avea nimic în comun cu teama.

Minunată această carte. Atât de simplă, atât de plină, atât de profundă, atât de scurtă. Sper ca într-o zi să scriu și eu o carte ca aceasta. 🙂

Așa am simțit eu cartea, prin ochii experiențelor mele materne, prin butoanele pe care a apăsat în sufletul meu și al Mariei. Sunt sigură că poate fi simțită și în alte feluri și sunt curioasă să aud ce ecouri are la voi în casă.

Mereu caut și versiunea în limba engleză a cărților, Mariei îi place să le asculte și să facă asocieri de cuvinte atunci când știe poveștile pe de rost.

Am găsit cartea citită pe youtube și în filmul de mai jos puteți vedea toate ilustrațiile și asculta tot textul în limba engleză.

P.S. Nu spun cine :), dar cineva m-a întrebat dacă am dat bani pe cartea asta. Nu înțelegea de ce aș fi făcut asta. Am dat bani, eu și alți 19 milioane de oameni, atâtea exemplare s-ar fi vândut până acum. O găsiți de cumpărat aici.

Citește și Frederick- o pastilă de filosofie pentru copii

Puteți citi despre alte cărți din biblioteca noastră în Biblioteca Mariei