Promit ca te ascult…doar pe tine!
Catre tine, draga mea
Am doi copii minunati…veniti pe lume la dorinta lor, intr-un moment pe care nu noi l-am ales, dar l-am respectat.
Teodora, 3 ani fara 3 luni, e cea mai sensibila fiinta de pe acest pamant. Blanda, grijulie, iubeste orice e frumos si adora sa fie stransa in brate si pupata. Ochii ei albastri, parul blond si cret, ma duce cu gandul la zanele din povesti. Imi imaginez ca are o bagheta magica si orice vis devine realitate.
Dar ceva ma intristeaza, acel gand ca a mea fata sufera in sinea ei si nu isi exteriorizeaza sentimentele cu adevarat. Nu stiu daca ii place de mine sau daca invatamintele mele sunt cele potrivite pentru ea…poate timpul imi va spune..
De ce ma gandesc la asta?
De curand a venit in viata ei Victor, un pui de papadie plin de personalitate, un suflet care stie sa se lipeasca de oricine printr-un simplu zambet. Daca puteam sa ma clonez, problema era rezolvata…Dar au fost primele luni grele, si nu fizic, cat spiritual. Mi-ar fi placut sa imi spuna:”De ce l-ai adus? Ia-l…te vreau doar pe mine”..Sa isi arate sentimentele.
Il iubeste, il pupa, il mangaie, se joaca, imi spune sa il iau in brate cand plange, il accepta si pe el la alaptat, il imbraca, ii aduce jucarii (doar ce vrea ea si mai putin ce doreste el). Intr-un cuvant- il adora….Nu toate s-au intamplat de la inceput, dar dupa 6 luni totul decurge normal (in cazul nostru).
Desi nu mai sunt a ei in totalitate, desi nu mai dorm cu ea, desi nu mai sunt eu cea care o mangaie pana inchide ochii. Nu stiu daca e vorba de resemnare sau de acceptare.
Ce e in sufletul tau pui drag?
Cand exista o criza, ma gandesc ca rabufneste pentru tot…pentru toate surprizele din viata ei, unele aparute pe nepregatite. Dar niciodata nu mi-a spus ca nu ii place de el, sa il duc in alta parte…Au fost momente cand nu l-a acceptat in brate..Imi spunea sa il pun jos. Acum imi spune sa il iau si pe el in brate.
Regret primele 2 luni dupa nastere.. Nu am stiut cum sa reactionez in anumite situatii. Oboseala, putina depresie, au determinat ca reactia mea in fata Teodorei sa fie mai vulcanica in exprimare. Mi-a parut rau si i-am spus-o. Dar cine imi garanteaza ca sufletul ei inocent nu a fost afectat? Cine imi spune ca ma iubeste asa cum sunt mama buna sau (ne)buna? Cine imi spune ca m-a iertat?
Draga mea Teodora, te iubesc pan’ la cer si inapoi, cum zilnic ti-o spun. Desi a fost o perioada mai dificila, dragostea mea nu poate fi injumatatita, e aceeasi pentru amandoi. Daca uneori ti se pare ca l-am pupat de 5 ori si pe tine doar de 4 ori, vino si completeaza tu scorul. Daca nu il vrei langa tine, trage-ma in bratele tale. Daca esti suparata pe mine, spune-mi tot sau nu spune nimic, eu te voi astepta.Daca ma vrei doar pentru tine, e momentul tau, spune-mi si voi fi doar a ta. Victor a ajuns la varsta cand poate sta cu tati mai mult de 3 ore. Doar spune-mi, iubita mea…orice gand ai…Promit ca te ascult…doar pe tine.
Iti multumesc pentru rabdare, sensibilitate, intelegere…totul oferit neconditionat..desi stiu ca nu ti-e usor sa o imparti…
A ta,
Mama
Corina
Leave a Reply