Pedepsiți pentru că au mâncat din mărul cunoașterii
Am crescut cu părinți și bunici religioși, dar nu habotnici. Mi-au vorbit de Dumnezeu ca despre un bunic care are grijă de toți oamenii și mai ales de copii, iar Iisus (pentru că am crescut în contextul unei religii creștine) era fiul lui pe care l-a trimis pe pământ pentru a ne învăța să fim buni și iertători cu cei din jurul nostru.
Copiilor le poate face bine, într-o lume pe care o înțeleg doar parțial, să se simtă protejați de astfel de personaje calde și bune. Eu cel puțin m-am simțit aproape de acest Dumnezeu așa cum mi l-au prezentat părinții și bunicii. Am auzit și de rai și de iad de la diverși, dar pentru ca am luat contact cu aceste noțiuni doar superficial, le-am considerat niște povești fantastice la fel ca întâmplările de prin basme. Nu le-am considerat reale. Una dintre cele mai fantastice povești mi s-a părut scena alungării din Grădina Edenului: nu am putut nicicum să-mi explic logic de ce Adam și Eva au fost pedepsiți pentru că au mâncat un măr care le-a fost oferit, deci pe care nu l-au furat, doar pentru că era mărul cunoașterii. Eu credeam că e bine să fim curioși și să vrem să învățăm.
Pe cât m-au apropiat părinții și bunicii mei de Dumnezeu, pe atât însă a început Biserica să mă îndepărteze de el. Nu dintr-o dată, dar treptat. La vârsta grădiniței, țin minte că i-am spus tatălui meu că mie nu-mi place la biserică, pentru că icoanele sunt înfricoșătoare și la fel multe din povestirile preotului. Nu puteam înțelege cum Dumnezeu putea avea o casă așa de neprietenoasă.
Din fericire, am crescut în vremurile în care religia era limitată strict în cadrul familiei și bisericii, și nu am fost supusă la educație religioasă și povești înspăimântătoare la grădiniță sau la școală. Iar părinții și bunicii mei mi-au prezentat totul foarte cosmetizat, încât mi-a fost ușor la vârsta preșcolară să ignor multe din aspectele înfricoșătoare ale creștinismului.
Mult mai târziu am descoperit și cântărit singură multele discrepanțe între pildele din Noul Testament de exemplu și poziția oficială a bisericii ortodoxe: povestea Mariei Magdalena față în față cu intoleranța preoților față de anumite categorii de persoane, povestea negustorilor din Templu și etalarea de galbeni a fețelor bisericești, ca să dau doar doua exemple. Astfel, ca adult, am putut să decid în cunoștință de cauză cum să mă poziționez față religie in general, și față de religia creștin-ortodoxă cu care am crescut în special.
Copiii care cresc azi în România nu mai au luxul pe care l-am avut eu în copilărie, pentru că încă de la grădiniță (și vorbim aici de grădinițe laice) li se face educație religioasă, li se vorbește despre rai și despre iad ca despre niște locuri absolut reale, în unele locuri sunt obligați să se spovedească și împărtășească.
Părinților li se ia astfel controlul dacă și cât vor să le vorbească copiilor despre Dumnezeu, despre religia creștină sau despre alte religii. Iar cel mai important, copiilor li se fură inocența de a crede că Dumnezeu e un bunic bun și grijuliu, și le este dat in schimb sentimentul că Dumnezeu e un bătrân meschin care pedepsește oamenii cu focurile iadului pentru ca mănâncă mere și au curiozitatea de a-și cunoaște lumea în care trăiesc.
Pentru binele copiilor consider deci că educația religioasă trebuie să se facă strict acasă, și trebuie total exclusă din grădinițe și școli. Ne vom fi depășit trauma celor 50 de ani de comunism atunci când vom putea accepta că normal e ca religia să se desfășoare în cadrul dedicat ei și nu să infiltreze toate instituțiile unui stat declarat laic.
Ștefania
Sursa foto- aici
Draga Stefania, sunt de acord cu tine: religia e cu totul altceva decat credinta adevarata, venita din strafundurile sufletelor noastre. Si eu am avut sansa de a avea bunici si parinti “destupati” la minte, care m-au crescut cu principii sanatoase si nu cu frici ancestrale. Nu l-am considerat niciodata pe Dumnezeu un mos razbunator si rau si am ascultat cu atentie povestile despre iad si rai. Fiind insa curioasa din fire, am cautat raspunsuri… si le-am primit doar citind cartile “interzise”. Biblia insa mi-a revelat si adevaruri profunde, cum ar acela ca sunt oameni care nu pot functiona decat pe principiul fricii si al constrangerii. Altfel, mintea lor o ia razna si nu mai au masura… de aceea, suntem atat de diferiti! De aceea, suntem atat de frumosi si umani cand putem face diferenta intre bine si rau!
Ce păcat că doar atât aţi VRUT să înţelegeţi despre Dreapta Credință!
E vorba de ce intelege un copil care are gandire magica si foarte literala in acelasi timp. Ce intelege un adult care merge si citeste textele religioase relevante e cu totul alta discutie. Si cum se bat cap in cap invataturile din texte si anumite atitudini din religia organizata e o a treia discutie separata. Ca adult recunosc ca nu pot reconcilia intoleranta propovaduita de biserica cu toleranta la care indruma Iisus in pildele lui dn Noul Testament.
Un articol foarte bine argumentat! Merita citit!
http://inliniedreapta.net/monitorul-neoficial/adrian-papahagi-argumente-si-false-argumente-privind-predarea-religiei-scoli/
dam dreptul nedreptatii…si o sa culegem ce semnam…daca lasi ghiveciul fara samanata sigur neghina creste mai repede decat crinul…dar va fi prea tarziu.Sunt tatic la un bebe de 4 ani.SI , da, il “indoctrinez” rugamandu-ma cu el in brate, asa cum mama lui , scumpa mea iubita sotioara il “indoctrineaza” cu laptele matern si cu iubirea ei.Dar, daca alegi sa fii orb, sa nu te miri ca te julesti de toti spinii crescuti in nelucrata gradina a inimii lor.A lasa copilul sa isi aleaga e religia e ca si cum mamaica mea trebuia sa ma lase sa aleg din ce buruiana sa mananc si dupa ce ma otravesc sa constat singur ce e bine si ce e rau!Of of offf