Pe cine are mami în brațe?
Maria a dormit sâmbătă somnul “de prânz” de la 6 la 8 p.m. S-a trezit fără prea mare entuziasm, m-a căutat de lapte, m-a compostat și după o porție bună a început din senin să plângă. De obicei termina cu un mulțumesc, mami! a fost bun! Și toată lumea era fericită. Am ales să continuu să o alăptez și după nașterea lui Mihai pentru că știam că va fi geloasă, că va fi în perioada magică a crizelor de furie și pentru că speram ca ele să fie mai puține în cantitate și calitate/ intensitate. Am citit că în felul acesta se simte că nu e dată la o parte, că nu a fost înlocuită de copilul nou, că e mai puțin geloasă, că simte în continuare atașamentul etc.
Face Maria crize de furie? Țipă în toate felurile și are porniri mai puțin mângâietoare cu Mihai? Ei bine….răspunsul este da.
Cel mai problematic este că nu am termen de comparație. Nu o pot compara pe Maria actuală cu cea care ar fi fost dacă aș fi decis să o înțarc forțat înainte să se nască Mihai. Pentru că cealaltă Marie nu există. Nu o pot compara nici cu alți copii în perioada crizelor de furie, dar care n-au un frate mai mic. Nu o pot compara nici cu alți copii care sunt într-o situație foarte similară cu a ei. Pentru că fiecare copil e diferit, unic, are trăiri și experiențe unice. Fiecare copil se bucură și se întristează din altceva.
Pentru ea este o perioadă foarte dificilă. A trecut de la statutul de “buricul pământului” la cel de soră mai mare. Brațele mamei, locul unde ea își găsea liniștea, confortul și alinarea sunt acum mai mult ale lui. El e mic, e ținut în brațe când mânâncă, când e agitat, când adoarme, când e plimbat. Tot ce a fost al ei și doar al ei odată, tot ce a iubit, acum e mai mult al lui.
Din ce am citit despre crizele de furie, am rămas în minte cu ideea ca atunci când sunt în mijlocul uneia, cel mai bine e să o iau în brațe și să mă conectez cu ea. Să se simtă ascultată și iubită. Așa am făcut și sâmbătă. Am luat-o în brațe. Și am început să turui. Să o fac să înțeleagă că e în siguranță, că e în locul ei preferat. Pentru unii cuvintele de mai jos pot părea non-sens.
- Cine e drăguța mamei? Pe cine pupă Mami? Cine e aici la mami în brațe?
- Mihai!!!
- Cum puiule? Pe cine ține mami în brațe acum?
- Pe Mihai!!!
- Nu, Mami o ține pe Maria în brațe acum. Și o mângâie doar pe Maria.
Și am continuat. S-a calmat într-un final. Metoda a dat rezultate.
Ea are acum 2 ani și 3 luni, iar Mihai 8 luni. Când Mihai avea doar vreo 3 luni a avut una din cele o mie de crize similare. Și atunci am luat-o în brațe și i-am vorbit la fel. Și atunci mi-a răspuns că în brațele mele e Mihai. Am dus-o la oglindă și am pus mâna pe ea. I-am arătat în oglindă că suntem doar noi două: mami și Maria. Mi-a spus că nu e Maria, e Mihai.
Mi-am propus atunci ca în fața ei să-l țin eu mai puțin pe el în brațe, să stăm mai degrabă amândouă în jurul lui, să-l mai țină tati, să mai exploreze el cum e cu mersul în patru labe, să-i dau oportunitatea lui, celui mai mic, să fie mai independent. O posibilitate forțată de împrejurări. Să îi țin pe amândoi în brațe în același timp. Numai bine, fac muschi. Mi-am propus ca Maria să-mi vadă brațele suficient de largi sau suficient de goale cât să știe că sunt și ale ei și că are un loc în ele când își dorește.
Mi-am propus ca atunci când se va uita din nou în oglindă, o voi ține în brațe și o voi întreba cine e la mami în brațe să răspundă: Maria.
După 5 luni, a răspuns tot Mihai.
Duminică am luat-o iar în brațe. Era senină. Nu era în mijlocul vreo unei crize. Am întrebat-o cu teamă pe cine are mami în brațe.
Mi-a răspuns bucuroasă: pe Maria, pe Maria o are mami în brațe.
O voi lua în fiecare zi în brațe când e senină și bucuroasă, ne vom privi în oglindă și vom povesti zi de zi pe cine ține mami în brațe. Sper ca atunci când va trăi un nou moment de supărare și o voi lua în brațe să vadă în oglindă pe cine are mami în brațe.
Foto: Maria, uitându-se la încălțările lui Mihai când el era în burtă și ea era în brațe.
Citește și Simfonii cu vioară și contrabas. Perioada crizelor de furie
Daca raspunsul e influentat de stare, nu e oare posibil ca orice demers sa fie inutil?! “Daca eu sunt suparata, mami sa inteleaga! Daca ii raspund cum nu ii place va fi suparata si va intelege supararea mea!” Premisa de la care pleci este ca supararea ei deriva din gelozie. Dar daca nu e neaparat asa? Si daca nu e intotdeauna asa? Nu “speculeaza” oare copilul sensibilitatile parintelui (si in acest caz)? Sa fie oare asocierea gelozie – suparare “convenabila” pentru copil chiar daca nu este reala?
Si atunci, zic, in loc sa ii intarim propriul loc nu ar putea fi mai sanatos sa cultivam si mai mult empatia?
Lipsa experientei poate fi cauza unor orientari gresite – scuze anticipate daca este asa, nu sariti la lupta, e doar o perspectiva….si o curiozitate… 🙂
De cand ai postat aici mi-am dorit sa-ti scriu dar intre renovari si mutari n-am avut timp. Eu cred ca Maria ar fi fost mai fericita daca ar fi incetat alapatatul inainte de sosirea lui Mihai.Pentru Mihai statul la san este o necesitate pe langa toate celelalte motive “subiective”sanul este principala lui sursa de hrana.Pentru Maria sanul inseamna cu totul altceva inseamna iubire , quality time tot ce a construit cu tine in relatia de iubire si timpul ala acolo a devenit din ce in ce mai putin si ea nu intelege sederea lui Mihai acolo ca necesitate ci ca iubire care o daruiesti mai mult lui( stand acolo) decat ei. Asa ca ea cronometreaza tot timpul petrecut de Mihai la san si atunci cand ajunge si ea acolo se simte epuizata emotional. Daca ar fi fost oprita din alaptat inainte de sosirea lui Mihai ar fi perceput asta ca o etapa a evolutiei adica e ” fetita mare ” si sanul este pentru bebelus. Acum va fi destul de greu sa o opresti si probabil va trebui sa o alaptezi in paralel pana cand Mihai va fi gata sa fie intarcat. Nu cred in “Copiii se opesc singuri cand simt ca-s pregatiti” nu cred nici in intarcatul in forta. Cu toti doctorii/parintii cu care am vorbit toti mi-au spus ca parintele trebuie sa pregateasca copilul psihologic sa treaca peste aceasta etapa si sa o doreasca. Eu am alaptat-o pe Mia pana la 22 de luni si desi planul era sa o alaptez pana la 2 ani a trebuit sa ne oprim din motive medicale. Mi-au trebuit cateva luni bune sa o pregatesc emotional pe ea si cam tot atatea pe mine.( Daca o sa-mi permiti am sa iti trimit odata un articolas despre povestea noastra pentru a nu pati si alti parinti la fel)Eu i-am luat fiica-mii un rucsacel cu creioane colorate si prostioare de fetite si am inceput sa-i spun mereu ca Mia e fetita mare nu mai e bebe…de cate ori o lasam sa-si aleaga jucariile sau o rochita sau alte prostioare precizam ca e fetita mare de aia poate face toate lucrurile alea.Si cand incerca sa ma caute in san precizam ca bebelusii papa “titi” dar o lasam sa alapteze si treptat treptat s-a obisnuit cu ideea ca fetitele mari ca ea nu papa titi. Tu trebuie sa o faci sa inteleaga ca sanul pentru Mihai e mancare nu dragoste si sa aveti timp impreuna cand o scoti la o prajitura ceva si ii spui uite Mihai nu poate face asta ca e bebe dar tu esti fetita mare si poti poate asa va intelege evolutia in mod pozitiv ca avantaje nu ca dezavantaje.Sau sa o duci sa-si aleaga jucarii pentru fetite mari sau carti sau sa faceti activitati pentru copii de varsta ei gen o poti scoate la ceiut doar tu si ea sau la salon( nu stiu daca aveti pe acolo aici sunt saloane mama fiica unde copii primesc clamite si prostioare sau chiar isi fac unghiile-eu nu prea-s deacord cu unghiile la copii dar o tunosoare noua cred ca poate primi)etc. Ceva sa o motiveze in a imbratisa noua etapa si nu a mai suferi dupa statutul de bebe…