
Multumesc, tati!
Ana se află într-o perioadă foarte frumoasă. Zielele astea trece printr-o înțărcare blândă și se vede cum încet încet devine mai independentă.
Eu, ca tată, fac în sfârșit ceea ce simțeam că trebuie să fac demult. Las alăptatul și relația mamă-fiică (care la un moment dat scindase in două relații: mamă – fiică și fiică – țiți) și ajut întărind frumos relația tată-fiică în cel mai frumos mod pe care îl știu – joacă și citit.
Cu joaca e cam greu pentru că prea des preiau inițiativa în joc în loc să o las pe ea să conducă jocul și să mă conducă frumos în lumea ei.
În schimb cu cititul e “de poveste”. Mie mi-a citit mult tata atunci când eram mic și încă îi aud vocea și intonația în capul meu și mă trezesc că folosesc aceeasi intonație. De aceea trebuie să-i mulțumesc lui pentru răbdarea pe care a avut-o și sunt sigur că și bunicul (sau bunica) la fel i-a citit și lui. Tot când eram mic, de atâta “citit”, ajunsesem să recit poezii de Eminescu, Coșbuc și altele foarte ușor. Îmi mai aduc aminte – știti perioada “de ce-urilor” – tata când iși pierdea răbdarea răspundea cu “De Eminescu” sau “De Ion Creanga” – la fel răspundeam și eu în conversațiile cu adulții necunoscuți băgători în seamă – sigur i-ați întâlnit și în ziua de azi – la fel erau și în anii ’80.
De câteva săptămâni, o adorm pe Ana cititndu-i cărți seara. Totul a început cu Gruffalo, apoi cu 101 Dalmațieni – Ana își alege cărțile de noapte bună și o carte ține cam 3-5 zile, maxim o săptămână.
Din păcate nu am cuvinte să descriu sentimentul pe care îl am seara cand Ana adoarme în brațele mele sau lipită de mine în timp ce îi citesc. E minutat să fii tată!
Multumesc, tată pentru răbdare și pentru lectură! Mulțumesc, Ana pentru că ești să îți citesc! Multumesc soției pentru poze și pentru restul… știti voi 🙂
PS (later edit) : în seara asta le-am adormit pe toate trei (soție, fiică și pisică) la ora 19:30. Am avut timp să pun de-o pâine și să plec și la fotbal 🙂
Narcis
Citește și Tată de poveste
Nota redacției: Dacă cunoașteți tați de poveste, îndemnați-i să ne scrie și să împărtășească cu noi ce înseamnă experiența de tată pe crestemoameni@gmail.com, sau scrieti voi despre faptele lor de super-tată!
2 Comments