Maternitatea ne ia mintile?!…

Mai zilele trecute am citit chiar aici un comentariu foarte răutăcios din partea unei femei la adresa altei femei care își pusese sufletul pe tavă și scrisese de-a dreptul sublim despre sentimentele care te încearcă atunci când îți ții puiul la piept. Și mi-am dat seama că lumea asta în care trăim e de-a dreptul nedreaptă. Dacă ar fi fost un bărbat care să scrie așa ceva ar fi primit ovații și admirație din partea grupurilor de femei din Fan Club și toate ar fi spus în cor “Uite! În sfârșit un bărbat sensibil care înțelege cum stă treaba asta cu părințeala. Cât sentiment! Câtă profunzime!”. În schimb articolul cu pricina (il gasiti aici), care nu cred ca se voia nici unul de opinie nici unul de propagandă, ci era pur și simplu ceea ce a simțit autoarea intr-un anumit moment, a primit un comentariu despre neuronii acesteia, mai exact, despre lipsa lor…că vezi Doamne de când cu maternitatea n-au mai rămas pe acolo prin cap prea mulți de unde și elucubrațiile despre sentimente și emoții așa în spațiu public. Oare voi nu simțiți niciodata nevoia să împărtășiți lumii întregi bucuria voastră? Din prea plinul sufletului vostru nu simțiți nevoia să dați și altora?

Când l-am născut pe Bubu eram atâta de fericita încât nici nu știu când mi-a luat doctorița sânge din placentă, când m-a cusut și nimic din ce s-a întâmplat până am ajuns în salon. Asistentele toate mi-au spus ca ele n-au mai văzut așa mămică…am râs și am glumit cu ele, le-am urat serviciu ușor, le-am povestit despre pedichiura mea făcuta cu gel că deh, era cea mai importantă și emoționantă întâlnire din viața mea. Dacă aș fi putut aș fi scris pe blog, aș fi scris 1000 de cuvinte și tot nu aș fi reușit să exprim în cuvinte ceea ce simțeam. Și pe undeva, da! Să știți că într-un fel ne ia maternitatea mințile...ne ia mințile de dinainte și ne dă unele mai frumoase, mai empatice, mai puternice.

Dacă mi-ar fi spus cineva AC (ante-copil) că voi schimba un Pampers plin (eu care eram și încă mai sunt siloasă), că voi umbla în cel mai fericit caz în balerini, că voi găti și gusta tot felul de piureuri și combinații de legume, că voi avea răbdare să citesc, să mă joc, să cânt și să mă maimuțăresc cu un copil, i-aș fi spus că nu e adevărat…n-are cum! Mi-am dat seama cât de mult m-a schimbat copilul în momentul în care au venit la noi niște prieteni și trebuia sa mergem împreună undeva. Eu mi-am luat tenișii și am vrut să ies din casă așa cum eram îmbrăcată…de casă.

“Așa mergi? Tu? Fashionista?”

Am rămas mută…În primul rând că nu mă consideram chiar o fashionistă și în al doilea rând că omul avea dreptate…niciodată nu aș fi ieșit așa din casă înainte. Dar lucrurile se schimbă, prioritățile se schimbă, noi ne schimbăm…Asta nu înseamnă că nu mai suntem noi sau că ne îndobitocim, dar deja nu mai suntem noi pe primul loc ci mogâldeața de om care se agață cu brațele amândouă de noi. Poate că drumurile nu mai duc la coafor și cosmetică, ci la locul de joacă și la grădina zoo, poate discuțiile nu mai sunt despre modă ci despre alăptare, dar asta nu cred că ne face mai puțin frumoase, mai puțin interesante sau mai puțin deștepte. Dimpotrivă…ne face complete…maternitatea este darul lui Dumnezeu pentru femei. Că unele aleg să nu îl primească cu brațele deschise, e ok…e alegerea lor…le-o respect, dar le rog să-mi respecte și ele alegerea de a avea copii și să nu mă judece și să nu mă considere inferioară din punct de vedere intelectual doar pentru asta. Intelectul e tot acolo…și e intact.

Ema. Hai sa citim in limba engleza

De aceeași autoare citește și Citim in limba engleza de pe la 2 ani sau Unde o fi empatia?

Fotografie- Copyright D’Alex Photography