Tu nu vezi ca nu ai lapte?

Mi-am dorit foarte mult sa alaptez, ma rugam inca din timpul sarcinii sa pot alapta ( ceea ce inseamna ca mi-era  teama ca nu voi reusi).

Cand mi-am pus prima oara copilul la piept, am trait o profunda senzatie de ireal, de magic, de frumos.  M-a coplesit un profund respect, o admiratie muta fata de fiintele astea atat de mici care stiu atat de bine ce au de facut. Imi contemplam copila cum statea la pieptul meu si tragea  si ma uitam cu mare drag si la ceilalti prunci.

Asistenta trecea pe rand la fiecare pereche mama- nou-nascut si ne corecta pozitiile intr-un mod pe care numai prietenos nu-l gaseam. Cand ajungea in dreptul nostru, aveam grija sa imi tin copila cat mai correct numai sa nu o apuce atat de brutal. Ma rog, intelegeam si atunci ca asta e meseria lor, o fac zi de zi si e imposibil sa priveasca cu ochii tematori ai proaspetelor mame. Eu una, eram stresata ca piscau (stimulau) nou-nascutii care adormeau la pieptul mamelor.

Asta a fost asa…un mic of, dar ce vreau de fapt sa povestesc este atitudinea doctoritei cu care nascusem si care urma sa–mi semneze actele de externare. M-am dus la o ultima consultatie la ea si i-am zis ca tocmai fusesem la alaptat. M-a piscat sceptica de sfarc si mi-a zis “ Tu nu vezi ca nu ai lapte ? Du-te si cumpara lapte praf copilului ca-ti moare de foame.”  M-am speriat, am inghitit in sec, avea doar mai multa experienta, n-avea rost sa mai zic ceva. Cuvintele ei m-au bantuit zdravan vreo doua zile.

Am o prietena care are curs de alaptare– si experienta cu trei copii- si am sunat-o ca sa ii povestesc. Mi-a zis sa am incredere caci copilului meu nu-i trebuie decat  cateva picaturi de colostru, ca e normal sa curga doar atat de putin etc. Nu pot spune ca m-a linistit prea mult, dar am ales sa ii ascult sfatul insistent de a nu cumpara lapte praf ( solutie pe care nu mi-o doream nici eu, de altfel ). Mi-am spus ca merg pe mana ei, m-am rugat sa ma linistesc si sa astept, si, in cel mai rau caz, daca vad ca nu e bine bebelusul, sa mergem sa cumparam lapte praf.  A fost o prima noapte grea, s-a trezit din doua in doua ore fetita, si ma gandeam intr-una ca nu se satura. Desi se trezea plangand des – de foame- am pus-o la piept de o suta de ori – adica de cate ori a cerut- si am lasat-o sa traga cat a vrut.

Am mai avut momente dificile in alaptare, dar n-am conceput o singura clipa sa abandonez. Nici cand am avut dureri crunte – o luna mai tarziu- de-mi venea sa musc din sotul meu, nici cand un an mai tarziu se trezea mult prea des noaptea si eram zombie de oboseala.

Andreea

Citeste si Nimic nu e intamplator…

Fotografie – Alaptarea e iubire – Cristina Nichitus Roncea

Trimite-ne si povestea ta despre alaptarea copilului sau despre decizia de a nu alapta pe crestemoameni@gmail.com