Matematica cu mere si radicali

Cand il intrebi pe Alex ce meserie vrea sa aiba cand va creste, iti spune simplu: matematician. Am incercat sa-i spun ca matematician nu prea e o meserie si ca poate fi profesor de matematica sau inginer. Raspunsul lui: ”pai ce Arhimede sau Galileo Galilei nu au fost matematicieni? Eu de ce sa nu fiu?” (tinteste sus nu gluma :)).

Discutia asta se poarta de la nivelul in care el este pasionat maxim de matematica in timp ce eu am urat-o profund. Incerc, atat cat ma pricep, sa-i raspund intrebarilor si curiozitatilor. Incerc, pe cat pot sa-l sprijin in pasiunea lui si sa ma lupt cu impresia generala din jurul nostru ca nu ar trebui sa-l incurajez „pentru ca se va plictisi la scoala” sau „sa-l las sa invete in ritmul scolii”.

Ok, inteleg …ritmul scolii…Dar daca acesta nu este si ritmul lui? Sa-i infranez dorinta de a descoperi doar pentru ca nu e in tiparele varstei?  Sa-i neg accesul la informatie pentru ca scoala nu ii da ocazia sa-si exploreze pasiunea?

Sper ca atunci cand va creste sa gaseasca un profesor care sa-i inteleaga si incurajeze pasiunea fara ca asta sa insemne neaparat  olimpiade, competitii. Fara presiune, doar din dragoste pentru cifre. Pana atunci….la scoala numaram merele din copac si cotoarele ramase dupa ce o parte au fost mancate….iar acasa scoatem radicali si vorbim despre patrate perfecte.

Si cateva „perle” de copil de 6 ani si 11 luni:

Vine cu caietul de matematica la mine si imi spune:

• Da-mi niste calcule sa fac….dar pune si tu niste inmultiri si impartiri….si baga si niste paranteze.

Discutie la ceas de seara:

• Stii ce mi-am dat seama azi? Ca orice numar multiplu de cinci, daca e inmultit cu un numar par da rezultat cu zero la sfarsit, daca e inmultit cu numar impar da rezultat cu cinci la sfarsit.

Gabriela

De aceeasi autoare, citeste si Dimineața la grădiniță