Adio, Facebook!

Am decis sa îmi dezactivez contul de Facebook. Știu, e nevoie de multă ambiție și curaj să faci acest lucru. 🙂 Și am reușit.

Am ales să fac acest lucru din mai multe considerente:

• Ajunsesem să devin obsedată de această rețea de socializare. Ca un drog. Mă trezeam în miezul nopții, luam telefonul în mână. Mergeam la baie cu telefonul. Ca sa memorez replicile interesante ale Teodorei, luam imediat telefonul și făceam o postare. Până să ajung la piață, mai verificam o dată notificările. Eram absorbită de anumite subiecte, mă implicam în discuții și în loc să adorm o dată cu copiii, mai treceau alte 2 ore. În loc să petrec aceste 2 ore cu soțul sau citind o carte sau uitându-mă la un film preferam compania Facebook-ului. Cat timp îl adormeam pe Victor luam telefonul și instinctiv intram pe Facebook. Ajunsesem într-un punct în care îi spun Teodorei: „Am de trimis un mesaj și pe urma las telefonul și ne jucam”.
• Prea multe tentații de ordin social și mai ales financiar. Ajunsesem să fiu pe 10 de grupuri de cumpărături și imediat mă alăturam unei comenzi, deși poate copiii nu își doreau neapărat respectiva jucărie. Era efectul de turmă și îl experientam cu succes, fără să analizez bugetul familiei sau să mă consult cu soțul. Partea în care observam viața minunată a altor familii oglindită prin cele mai reușite fotografii sau prin cele mai fericite postări, mă bloca. Mă duceau în altă lume. Dacă ele reușesc să îmbine timpul de mamă cu timpul de femeie care se distreaza în cluburi, eu de ce nu aș reuși? Ce au ele și nu am eu?
• Implicarea profundă în anumite discuții, conducea la creșterea tensiunii, la mult prea mult pierdut în acordarea de motive justificative, care poate nu erau necesare. Dar Corina justițiara nu se putea opri sau efectiv nu puteam să ignor subiectul.
• O mică gelozie nu se poate să lipsească. Din partea ambelor părți. Cine e ăla/aia ? De ce comentează / dă like? Acuma îmi vine să râd, dar atunci purtam discuții serioase. Dacă în cuplu era gelozie, intre prieteni nu știu cum să o numesc acel moment când observi că al tău copil nu a fost invitat la o petrecere exemplificată prin numeroase poze distribuite. Poate nici nu aflam, dacă nu era Facebook să mă anunțe.

Sunt foarte multe beneficii ale unei rețele de socializare. Prima se regăsește fix în denumirea sa: comunicare, socializare, jocuri, noutăți, evenimente, concursuri, premii, regăsiri, reîntâlniri.

Dar toate acestea au un preț: timp și pierderea realității. Pentru că în cazul meu, nu mai reușeam să fac diferența între realitatea mea, intre lumea mea și cea a altora, care îmi părea o fantezie. Eram sub impulsul euforiei și credeam ca pot face aceleași lucruri ca și ei. Chiar dacă nu erau compatibile cu cei din jurul meu. Pentru ca ajunsesem să îmi doresc o libertate care nu mai poate fi a mea. Cel puțin, nu acum! Pentru că viața mea nu e cea de pe Facebook. Alta e viața mea.

Ce greu mi-a fost să recunosc acest lucru. Dar mă simt eliberată. Pentru că zâmbetul pe care mi-l vedeți în poze nu e tot timpul. Pentru că mă vedeți cea mai bună mamă, răbdătoare și iubitoare- sunt momente când îmi doresc sa nu fi avut copiii. Pentru că mă vedeți cea mai devotată soție- sunt zile când doar cu o privire rece reușesc să îl fac să se simtă mai puțin bun. Pentru că mă vedeți cea mai buna antreprenoare- am proiecte care nu au reușit și vina se resimte în continuu. Pentru că mă vedeți fericită – nu sunt. Nu tot timpul!

M-am săturat să mă prefac, m-am săturat să trăiesc în două lumi paralele, m-am săturat să simt teama de abandon atunci când basmul în care simt că trăiesc se năruie și realitatea își arată puterile. M-am săturat să visez frumos. Pentru că Facebook-ul e doar un vis. Un loc în care ne simțim cei mai frumoși, cei mai buni, cei mai fericiți, cei mai distractivi, cei mai fideli, cei mai credincioși, cei mai. . . . Suntem cei care ne dorim să fim și nu reușim în lumea reală. În lumea noastră. Pentru că nu mai știm să facem o linie de demarcație intre realitate și fantezie.

Pentru că și lumea noastră poate fi frumoasă. Sau putem să o facem mai frumoasă, dacă ne concentrăm puterile doar pe ea și uitam de fantezia Facebook-ului. Putem să avem și noi vise atâta timp cât nu uitam să fim noi înșine. În orice context. Atâta timp cât nu îți dorești mai mult viața și oamenii de pe rețelele de socializare în detrimentul celor care îți sunt aproape, cred ca poți trăi liniștit și cu Facebook activat.

Pentru o perioadă Îți spun ADIO , dragă Facebook! Voi reveni! Nu știu când și nu știu cum și nu știu cum voi fi, dar în acest moment simt că îmi consumi energia fizică, îmi distrugi visele, mă îndepărtezi de cei dragi, mă faci să plâng  și să trăiesc ceva ireal. Ireal pentru mine. Atâția ani mi-ai fost un prieten la care apelam să ies din rutina obișnuită. Astăzi Îți spun adio și merg să îmi îmbrățișez familia și prietenii adevărați! Cei pentru care merită să trăiești!

Corina

Sursa foto- aici