21 februarie 2017

Matei cere. Și de multe ori i se dă!

Unul dintre cele mai folosite cuvinte din copilăria mea era “rușine”! Cu variațiuni mai lungi, de tipul: “Te vede lumea!”, “Nu se cade!”, “Da’ ție nu ți-e rușine?”. Și compania.
Motiv pentru care eu mi-am însușit BINE această expresie și mi-e rușine, dom’le! Mi-e rușine! Sau jenă, mai sofisticat spus. Ați obținut ce ați dorit!

Părinții mei or fi rupt și ei niște lanțuri de învățăturile părinților lor. Am rupt și eu câteva! Ăsta cu rușinea cred că a fost primul!
Le-am zis băieților că nu există rușine! Nu există! Putem vorbi de disconfort. Putem vorbi de un moment penibil pe care să îl catalaghezi TU ca atare (dacă mai și râzi de el e și mai tare!), putem vorbi de o gafă, (după care îți poți cere scuze, apropo!), dar nu accept să vină să vă arate cineva cu degetul cu “E rușine!”. Sub nicio formă!

Și dacă așa i-am crescut, așa îi am! Mie îmi e jenă de nu mai pot să cer! Pică soarele pe mine! Și luna după el! Dacă îmi dai tu, bine! Dar să vin eu să îți cer… Nu nu nu!
Ei, Matei-Ăsta-Minunat de 7 ani jumate cere! Cere ajutor (asta mai rar), cere brioșe la piesele de teatru, cere jucării cu împrumut, cere maiouri la campionatele de baschet la care nu urma să joace! Cu bun simț, firesc, non invaziv. Cere. Și de multe ori i se dă!
Duminică școala la care a fost până de curând și grădinița fratelui lui au organizat un campionat de baschet. Noi am anunțat că trecem să salutăm doar, pentru că aveam deja bilete la Micuța Dorothy.
Dar când și-a văzut colegii jucând, Marele Blond a prins și dânsul o mare poftă!
S-a dus și a cerut frumos un maiou de la Corina și a intrat în joc. Lucrurile pot fi atât de simple uneori!
Am atâtea de învățat de puiul ăsta! În fiecare zi!