27 septembrie 2015
A mancat cainele suzeta!
Ieri am descoperit ca odichi (suzeta) s-a spart. Era ceea ce asteptam , pretextul ideal sa renuntam la ea. Am avut o lunga perioada cu doua odichi si de cealalta am scapat tot dupa ce s-a rupt si am hotarat impreuna sa o dam la ham (la caine).
Dupa ce am ajuns acasa de la serviciu, l-am rugat sa mi-o arate pe odichi. Mi-a adus-o si mi-a zis : “aie gaua” adica are gaura. Am continuat sa vorbim:
– Vai ce gaura mare are, nu te prinde de limba cu gaura aia mare?
– Odichi muca de imba (adica “suzeta musca de limba”).
– Ce zici, i-o dam la ham sa o pape, daca tot are gaura asa mare si te musca de limba?
Sta pe ganduri, o baga pe odichi in gurita si zice: “Nu dam odichi a ham, odichi ta pe pat” ( adica “nu o dam pe suzeta la caine, suzeta sta pe pat”).
O iau totusi cu noi cand iesim afara .
Nici nu apucam bine sa iesim din scara si pe campul din fata blocului il vede pe catelul cu care se joaca el in ultima vreme, un pui urias de ogar afgan de 5 luni, care il atinge in inaltime .
– A init ham afaiă ( adica “a venit ham afara”), spunea el.
– Da, mami, a iesit si el la joaca. Vrei sa mergi sa il saluti si sa te joci cu el ?
– Daaa, a spus el bucuros.
– Te ajuta mami sa te dai jos din trici si sa fugi la el.
Si alearga fericit catre caine. De departe ii striga vesel : ”saut ham, saut!” (salut ham , salut).
Cand ajung si eu langa ei , imi spune:
– Aci dagă a ham (“ii fac draga-draga la ham”).
Dupa vreo jumate de ora in care se provoaca amandoi la joaca, se alearga reciproc si se tavalesc prin iarba, de parca nu ar exista nici un fel de diferenta de rasa intre ei (cand ma uit la ei cum se joaca, pot sa jur ca ei chiar comunica), il intreb: ”Ce zici mami , ii dai suzeta rupta la ham? ”
Ca si in casa , ia suzeta, o baga in gurita si pica pe ganduri. Se intristeaza. Scoate suzeta din gura si se indreapta incet spre catel, se misca atat de incet incat parea un film dat in slow motion. Cand ajunge langa caine, ii intinde suzeta. Stapana ingheata, cainele e si el pui, daca o inghite? ne rugam amandoua ca nu va face asta. Intinde botul, curios, catre suzeta, o miroase si o ia din mana copilului. O linge putin, o intoarce pe toate partile si cumva, ferita de ochii copilului reusesc sa i-o iau de sub ochi si o bag repede in ghiozdan. Piticu vine si se uita dupa suzeta, moment in care cainele, parca stiind ce planuisem mi-a devenit complice fidel si a inceput sa isi linga botul ca si cum ar fii mancat cine stie ce bunatate. Piticul se uita dezamgit la el si zice: ”Ham ghiţit odichi, odichi a ham butica acum” (cainele a inghitit suzeta, e in burta la catel acum). Dupa jumate de minut imi zice: “Piecam acata” (plecam acasa). Era foarte devreme pentru mers in casa, eram de maxim o ora afara, in conditiile in care stam de obicei minim 2-3 ore .
– Pai, mami, cum sa mergem acasa ? Uite inca nu e noapte ! Hai sa mai stam afara sa te joci cu ham.
– Niuuuuu,meiem cata! (nuuu, mergem acasa).
– De ce vrei sa mergi in casa?spun eu, incercand sa identific sentimentele. Esti suparat pe ham?
– Da , zice un da scurt, gatuit si incet.
– Te-ai suparat ca ham a inghitit-o pe odichi?
– Da , la fel de scurt si cu ochii umezi… meiem cata (mergem acasa).
– Bine mami, daca tu vrei, dar sa stii ca ham e tot prietenul tau, a luat-o pe odichi pentru ca tu i-ai dat-o si el e puiut si nu a stiut ca nu trebuie inghita (sper ca aceasta afirmatie nu l-a facut sa se simta vinovat ca i-a dat singur suzeta).
– Uca upaiat , meiem cata (Luca e suparat , mergem acasa).
– Iubitule, si eu as fii suparata daca as pierde ceva drag mie, ceva ce iubesc, dar se intampla ca lucrurile dragi noua sa dispara la un moment dat.
– Uca ubit odichi (Luca a iubit-o pe odichi).
– E ok si sa plangi dupa ceva drag, sa stii ca si mami plange uneori.
– Uca nu pange (Luca nu plange).
Am pornit incet spre casa. Cand ajungem in casa, se razgandeste si iesim iar afara. Pe camp il vede si pe Max, alt prieten catel si o fetita cu vreo 5 luni mai mica decat el, care zburda printre catei. Cand ajungem langa ei, ca erau la o distanta considerabila de noi, surpriza… ce avea fetita in gura? O suzeta!
– Da odichi a ham , upta odichi! (adica “da suzeta la caine, suzeta e rupta”)
Fetita se uita nedumerita la el si roade fericita la odichi ei! Fiind pusa intr-o situatie care nici prin gand nu mi-a trecut, incerc sa o dreg cumva.
– Iubitule, odichi fetitei inca nu s-a rupt si ea e inca mica, dupa ce va ajunge la varsta ta si odichi ei se va rupe si cu siguranta va veni aici sa i-o dea la ham .
– Tita mica, odichi faia gauia (fetita mica, suzeta fara gaura).
– Tita mica chete i da odichi a ham (fetita mica sa cresti si sa dai suzeta la ham ).
Nu stiam daca sa rad sau sa plang, mamica fetitei, intelegand ce a zis Luca, a inceput sa rada, dar era stanjenita mai ales cand i-am zis ca noi am renuntat la suzeta de vreo ora.
Ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, au inceput sa imparta o punga de ceva biscuit cu susan, apoi jucariile, apoi iar la catei, apoi la pietre etc. S-a jucat foarte frumos, atat cu fetita cat si cu cateii. Am intrat in casa dupa ora 21:00. In casa era de o veselie greu de inteles in conditiile in care renuntase la iubirea lui odichi. Am mers la baie, apoi am mers impreuna in pat. Aici imi cere suzeta:
– Dragule , i-ai dat odichi la ham, ii spun eu.
– Nu dat odichi ham, dat udeta (nu am dat-o pe odichi la ham , am dat suzeta)
Ok, panica, panica, copilul meu neaga realitatea. Ce sa fac? Cum sa fac? Nici la asa ceva nu ma asteptam.
– Luca dar suzeta e odichi , Odichi e numele ei asa cum numele tau e Luca!
– Uca dat odichi a ham (Luca i-a dat odichi la ham)
Pfuuuu am rezolvat asta.
– Te-ai suparat cand ham a inghitit-o pe odichi?
– Da, spunea el.
– Ai vrea ca odichi sa fie in pat langa tine si faptul ca ea e in burtica la ham te supara.
– Daaa, ocu u odichi pat (locul lu’ odichi e in pat).
– Pai mami, odichi a stat cu tine in pat pana s-a rupt, acum , ca s-a rupt s-a mutat in burtica la ham.
– Odichi guia Uca (odichi in gura la Luca), Uca ghitit odichi, odichi buta Uca (Luca a inghitit-o pe odichi, odichi e in burta la Luca).
– Nu Luca a inghitit-o pe odichi, ham a inghitit-o.
– Ham ghitit…..(ham a inghitit-o).
– Vrei sa o tii e mami de mana pana adormi? Sau vrei sa dormi la mami in brate?
– Nu mami bate, pat, aduca mana a Uca (nu la mami in brate, in pat, sa dea mami mana).
M-a tinut o vreme de mana, apoi s-a ridicat in fund si a zis “Domiiiit” (am dormit!).
Si a inceput sa se urce pe mine, sa facem di calul, apoi sa ne iubim si sa ne rasturnam in pat unul peste altul, apoi amandoi peste panda (un urs urias alb de plus care nu lipseste din pat). Am ras amandoi in hohote, si ne impingeam unul pe altul si radeam, apoi iar se urca peste mine si iar radea in hohote, si apoi a inceput sa se invarta in pat tot roata, si povestind, o poveste doar de el stiuta si inteleasa a adormit .
Ma asteptam sa planga , sa faca o criza de furie ceva …. A reactionat ingrijorator de bine. De ce ingrijorator? Probabil pentru ca sunt inconjurata de peroane reci care nu isi exteriorizeaza sentimentele, eu insami fiind o persoana mai rigida din acest punct de vedere (si eu reprim sentimente pana explodez). De ce e ingrijorator? De ce sunt speriata ca puiul meu nu plange, in situatii pe care eu le vad dramatice ? Nu stiu sa raspund. Imi doresc sa imi auda copilul ca plange ? Nu, Doamne fereste , mi se rupe sufleul cand il aud plangand . Ma face sa ma simt bine plansul copilului meu? Nici pe departe, din contra imi ofera o stare de neliniste permanenta si dureroasea !
Vazand situatia aceasta cu care ma confrunt in ultimul timp, nevoia mea de a avea un copil bine alfabetizat sentimental, un copil care sa nu isi ascunda sentimentele in spatele unui chip linistit sau chiar vesel… de unde vine nevoia asta, de ce? Incerc sa imi rascolesc trecutul sa vad ce anume de acolo ma bantuie si ma sperie cand vad ca puiul meu de nici doi ani e asa de puternic (nu gasesc alt cuvant in acest moment). Ori am reprimat eu amintiri de acolo, ori chiar nu exista ceva care sa ma bantuie, poate ma sperie doar faptul ca eu anticipam crize de furie, plansete si in schimb am observat retinere, sau chiar veselie. Poate aceasta antiteza dintre astepari si intamplari m-a scos din zona mea de confort, creand neliniste in sufletul meu, poate, faptul ca pana acum totul era un plan de obiective bine pus la punct de la care nu m-am prea abatut, iar acum, de cand e Luca in viata noastra totul e un mare imprevizibil … poate asta ma sperie, si aceasta spaima o proiectez asupra copilului spunand ca isi reprima sentimentele …. Sau poate chiar asta face …sau poate … pur si simplu nu stiu …
Sursa foto aici
One Comment