Frații bufniță- o poveste despre roluri, etichete, dragoste necondiționată și înțelepciune

De câteva săptămâni se conturează în mintea mea niște povești cu bufnițe. Îmi trec prin cap episoade din viața mea sau din viața prietenilor mei, despre frați și rolurile pe care aceștia le joacă în familie. Fie că vorbim despre roluri auto-asumate, roluri puse de părinți sau roluri definite de frați unul altuia. Este o poveste tot despre dragoste și rivalitate între frați, precum celelalte două din această serie, Frățiorii albină și Gigi și Vivi- surorile girafă, care abordează tema rolurilor, etichetelor, dar și teme precum nevoia copiilor de acceptare, de apreciere, sau despre dragoste necondiționată.  Uneori rolurile în care intrăm, fie că suntem copii sau adulți, ne solicită energia atât de mult încât muncim enorm pentru a ne ridica la “înălțimea” rolului sau a etichetei.  Am scris aici despre rolul meu și relația mea cu fratele meu și ar mai fi multe de scris. Am observat că oricât mi-aș dori să nu compar copiii sau să îi îmbrac cu hainele unui rol, involuntar, adesea, calc strâmb. Așa că și eu, ca adult, am nevoie de astfel e povești care să mă pună pe gânduri sau să mă tragă de mânecă.

Fragmente

BuHuHu si BuHaHa- frații bufniță

BuHuHu si  BuHaHa erau doua bufnite vesele care locuiau in padurea Paiu, din apropierea unui orășel numit Vaslui.

BuHaHa era sora mai mare a lui BuHuHu si de când începuse să vorbească și să înțeleagă ce spun cei din jur, a auzit mereu că bufnitele sunt, au fost și, mai ales, trebuie sa fie intelepte. Asa ca BuHaHa se pregătea in fiecare zi sa devină înțeleaptă, la fel ca mama sau tatal său. Nu de puține ori, insa, BuHaHa statea singura in cuib si se gandea: dar oare ce inseamna sa fiu inteleapta? Si oare cum ajung bufnitele intelepte? Dar oare voi fi si eu la fel de inteleaptă precum mami sau tati? Și dacă nu voi fi înțeleaptă oare ce se va întâmpla?

(…)

BuHuHu, văzând cât de mult muncește sora sa mai mare pentru a fi înțeleaptă, le-a spus părinților și tuturor rudelor sale:

– Eu nu vreau să fiu o bufniță înțeleaptă!

La început dorința lui BuHuHu a fost ceva nemaipomenit în familia bufnițelor și părinții săi s-au întristat puțin. Dar apoi și-au dat seama că tot ce își doresc pentru puii lor era să fie fericiți. Așa că s-au împăcat cu gândul că BuHuHu nu va fi o bufniță înțeleaptă. Uneori însă le era teamă că nu știau dacă luaseră cea mai bună decizie să îi accepte dorința. Așa că îl mai întrebau pe BuHuHU:

-Și tu ce o să faci când vor veni celelalte animale să îți ceară sfaturi?

– O să mă joc! le răspundea BuhuHu.

(…)

Când zbura prin pădure, uneori BuHuHu era oprit de câte o altă pasăre sau alt animal, să îi ceară un sfat.

BuHuHu îi oprea de fiecare dată și le spunea:

• Stăm de vorbă, cu plăcere, dar eu nu pot da sfaturi. Eu nu sunt o bufniță înțeleaptă!
• Nu?!!  se întrebau mirate păsările sau animalele acelea. Dar cum ești?
• Sunt o bufniță și atât. Doar o bufniță?
• Păi și bufnițele nu sunt înțelepte doar pentru că sunt bufnițe?
• Nu!

(…)

Într-o zi, BuHaHa a primit vizita unei mame de iepurași. Doamna Iepuraș i-a spus cu tristețe:

• Dragă Buhaha, am mare nevoie de ajutor și de un sfat bun!

Am 3 copilași mici care par să vrea să se joace cu mine. Dar eu nu știu să mă joc. Am încercat, dar nu îmi reușeste. Am mintea doar la ce să le dau de mâncare, cum să fac culcușul nostru mai confortabil pentru ei, la cum să-i feresc de vulpi sau de lupi să nu-i mănânce.

 BuHaHa a stat și s-a gândit. Și s-a tot gândit. Nu citise nicio carte despre cum să te joci cu puii de iepuraș. Nu exista o astfel de carte la biblioteca bufnițelor. Ea nu se uitase niciodată la puiuți de niciun fel când se jucau. I se părea pierdere de vreme. Jocul e pentru cei care nu trebuie să devină înțelepți, se gândea ea.

Oricât a stat să caute un răspuns, nu a găsit. Iar faptul că nu o putea ajuta pe mama iepuroaică cu un sfat demn de o bufniță înțeleaptă o întrista foarte tare. Stătea la biroul ei unde scria sfaturile înțelepte și creionul îi înțepenise pe frunza care ținea loc de hârtie.

Jos, lângă copac, Buhuhu cânta un cântec vesel și țopăia pe ritmul cântecului așa cum văzuse el la iepurași.

• Ce-i pasă lui? se gândea BuHaHa. Râde și cântă toată ziua. Se joacă, mănâncă și doarme. Nimeni nu-i cere lui să fie înțelept.

De supărare, Buhaha începu să plângă. La început mai încetișor, apoi din ce în ce mai tare și cu sughițuri. Așa cum plâng câteodată copiii când sunt foarte supărați.

BuHuHu auzi plânsul trist al surioarei sale, se opri din cântat și zbură repede în scorbura ei.

• De ce plângi, sora mea cea înțeleaptă? o întrebă BuHuHu în timp ce o mângâie cu aripa sa cu puf moale.

BuHaHa izbucni și mai tare în plâns! Și cu mai multe sughițuri!

• Tu, tu…spuse BuHaHa printre lacrimi, tu n-o să înțelegi niciodată!
• Poate nu o să înțeleg pentru că nu sunt o bufniță înțeleaptă. Dar poate dacă îmi povestești ce te întristează te vei simți mai bine.
• Chiar acum, mi-aș dori și eu să nu fiu o bufniță înțeleaptă. De fapt, dacă mă gândesc bine, eu cred că nici nu sunt o bufniță înțeleaptă. Dacă aș fi înțeleaptă aș ști ce să o sfătuiesc pe mămica iepuroaică.

Și în timp ce se liniștea, BuHaHa îi povesti fratelui ei ce sfat dificil îi ceruse mama iepuroaică.

• De unde aș putea eu să știu cum să se joace iepurii? De fapt, dacă mă gândesc bine, eu nu știu nici cum se joacă bufnițele. De când m-am născut, știu că am făcut doar activități educative, am lucrat cu materiale, am citit și am studiat pentru a deveni o bufniță înțeleaptă.

În curând poveștile vor prinde mai mult contur. Până atunci însă, caut persoana potrivită să le aducă la viață din culori.

Mi-aș dori să lucrez cu copii talentați, ca și în cazul celorlalte povești, dar sunt deschisă și copiilor mai mari (adulților cu suflet de copil) pentru că am fost întrebată.

Aștept desene cu bufnițe inspirate de fragmentele acestea, urmând să aleg un ilustrator cu care să lucrez la conturarea poveștilor.

Va rog să transmiteți schițele la crestemoameni@gmail.com

Din aceeași serie citește și Gigi și Vivi- două surori nedespărțite sau Frățiorii albină