Mamele, frații și dubla măsură

Astă seară la baie cu copiii.

Maria (2 ani și 6 luni) are un obicei care mă scoate din minți. Se joacă cu bateria de la cadă și dă drumul la apă. Mă scoate din minți pentru că face asta foarte des, ritmat și sunetul bateriei care se mișcă sus-jos e mai ceva ca picătura chinezească pe creierul meu. Apoi apa care curge este evident, rece. Și de vreo 2 ori a răcit pentru că a tot dat drumul la apă, a curs apă rece, a stat mult la bălăceală, iar eu am petrecut apoi câte o săptămână ștergând muci și mâncând cătină, printre altele. Apoi, cred că nici centralei noastre  nu-i prea place jocul de-a ridicatul bateriei așa că mi-e teamă să nu cedeze și ea psihic și să ne lase când ni-i lumea mai dragă.

Așa că pentru a evita jocul Bateria-n sus și-n jos trebuie să fiu pe fază. Să o întrețin pe Maria, să compun povești cu apă, să povestesc de n ori poveștile cu Moise și Noe, astfel încât baia să fie plăcută și distractivă.

Aseară îi imbăiam pe amândoi, Maria a prins dor de jocul ei preferat. Eu am încercat iar cu strategii din cărți să îi explic de ce o rog să nu se mai joace cu bateria. Ea avea pur și simplu chef să facă ceva ce știa că mă enervează (sau mai bine zis ceva ce știa că îmi atrage atenția).

În acest timp, Mihai (11 luni) îi analiza toate mișcările. S-a ridicat în picioare, s-a dus lângă baterie, a tras-o cât să ajungă înspre el. Maria a intervenit rapid. A tras bateria spre ea. Iar sus-jos. Iar lupte de convingere cu texte desprinse din cărțile de parenting. Mihai iar trage bateria spre el. Maria din nou spre ea. Din nou sus- jos. În final, la a treia încercare, Mihai reușește să tragă bateria spre el și cu bucurie face și el mișcările sus- jos, de vreo 2-3 ori până ce Maria intră din nou în posesia bateriei.

Eu, încântată de modul în care Mihai învață și mai ales de faptul că îi observ pașii și perseverența, eram toată un zâmbet în timp ce Mihai mânuia bateria. Cum punea Maria mâna pe ea, zâmbetul se transforma în seriozitate blândă și recitam texte de prin cărți pentru a o face să înțeleagă că mă deranjează jocul ei, că vine apă rece, că putem să răcim, că se strică centrala și nu vom mai avea apă caldă etc.

Bullshit! pare să-mi spună Maria care m-a pus la punct imediat.

– Fac ca Mihai!

Adică ea nu mai făcea ceva deranjant pentru mine, ci făcea acel gest  al lui Mihai care mie îmi produsese o mare bucurie în timp ce îl priveam.

În timpul evenimentelor, mă gândeam că uite cum practic eu dubla măsură. Pentru același gest (jocul cu bateria) mă luminasem și mă întunecasem la față de vreo câteva ori în decursul a vreo 30 de secunde. Era exact acceași faptă (e adevărat că diferea frecvența pentru că Mihai încă nu are abilitatea să joace jocul de-a bateria cu o frecvență de 60 de mișcări în jumate de minut). Însă eu o percepeam diferit. O percepeam enervantă când o făcea Maria pentru că ea teoretic e mai mare și mă înțelege. Și o percepeam minunată când o făcea Mihai pentru că îi observam modul lui de învățare. Percepția mea mi se părea perfect îndreptățită. Și cu toate acestea, dacă eu credeam că am dreptate să am reacțiile acelea, nu înseamnă că și Maria îmi înțelegea reacțiile în același mod. Ea e prea mică pentru finețuri din astea și în mod cert a perceput dubla măsură. M-a perceput ca nedreaptă, acceptând un comportament nedezirabil atunci când aparținea lui Mihai.

Așa că am făcut în așa fel încât să Mihai să reușească să se joace cu bateria și a patra oară, mi-am pus fața serioasă și fermă și i-am explicat și lui de ce nu e bine să ne jucăm cu bateria. Ba chiar am rugat-o pe Maria să mă ajute cu explicațiile, să-nțeleagă și Mihai!

– Se strică centrala Mihai! Și nu mai avem apă caldă mâine la băiță! îi spuse Maria cu un ton și o expresie de doamnă învățătoare.

De câte ori, copiii fiind, nu v-au enervat mamele practicând dubla măsură? Ei bine…or fi avut ele vreun motiv rezonabil!

Citește și Frații- câtă imitație, câtă empatie

Sursa foto- aici