Mama de baiat sau mama de fata? Ce e mai greu?

Tot timpul m-am gandit ca sa fii mama de fata e cel mai greu pentru ca haine, pentru ca oja, pentru ca farduri, p0entru ca vad zilnic o multime de fetite intre 10-15 ani imbracate care mai de care mai provocator. Credeam ca sa fii mama de baiat e usor pentru ca nu folosesc farduri, pentru ca numarul de posibilitati vestimentare e mai redus, pentru ca aveam vaga impresie ca baietii nu sunt atat de vulnerabili din punct de vedere sentimental emotional ca fetele. Ei bine, incep sa ma trezesc din amortirea falselor ganduri ca a fi mama de fata e mai greu, incep sa vad avantaje in a fi mama de fata, adica, fiind femeie e, poate, mai usor sa rezonezi cu sentimentele ascunse in spatele gesturilor si afirmatiilor facute de o fata , ca doar am fost si noi fete , insa ce fac acum cand in loc de fata am baiat?

Cand am aflat ca am baiat, am intrat in aceasta stare de amorteala, bucuroasa ca am scapat de lupta vestimentatiei mai mult sau mai putin indecente , am scapat de traumele dezamagirii in dragostea timpurie  si alte cele …Acum citesc “Crescandu-l pe Cain” si fiecare fila intoarsa e ca o picatura de apa inghetata pusa ape creierul meu adormit … Cum sa rezonez cu sentimentele de baiat cand eu nu le-am trait si nu stiu ce inseamna ? Cum sa inteleg eu, dupa ce mai creste, ce inseamna presiunea de a “fi barbat”, sau “destul de barbat”? Cum sa inteleg ca agresivitatea vizibila e rezultatul unor trairi intense bine ascunse deoarece  lasarea lor la vedere nu insemna altceva decat ca nu e destul de barbat?

Traiesc intr-o lume predominant masculina, asa traiesc de pe la 15 ani, si pana acum am fost mult inclinata spre aceasta lume care imi oferea un sentiment de forta, de putere , de confort psihic si fizic.  Am ascuns fizic tot ceea ce ar putea sa imi tradeze feminitatea si vocabularul l-am adoptat cat se poate “barbatesc”. Ma ungea la suflet de fiecare data cand imi spunea un baiat ca sunt “barbata” sau ca de multe ori sunt mai barbat ca un barbat (asta in stricta legatura cu reactii la anumite evenimente, la anumite intamplari  si acum realizez ca aceasta afirmatie are legatura directa cu capacitatea mea, deloc feminina de a-mi ascunde temerile si frustrarile sau proiectarea acestora asupra altora). Sa va spun ca in momentul in care mi-am cunoscut sotul nu aveam nici macar o fosta in dulap sau macar o pereche de pantofi? Sa va spun ca prima trusa de farduri mi-a cumparat-o sotul? Sau sa va spun ca dupa vreo 2 ani de relatie mi-a spus ca el crede ca “e suficient un barbat in casa, nu e nevoie de doi”.

Dar asta sunt eu? Un barbat in trup de femeie? Nu! Sunt cat se poate de femeie , de sensibila, de speriata si frustrata… (a nu se intelege ca acestea sunt trasaturi specific feminine) Incerc de multe ori sa inteleg de ce m-am ascuns (si inca o mai fac , mai ales cand sunt in situatia de a nu sti ceva sau intru in criza de timp …Atunci sunt cea mai “puternica”, dar sunt oricum numai puternica nu). Citind aceasta carte (Crescandu-l pe Cain) in unii dintre baietii prezentati in carte m-am regasit in mare parte ( si totusi sunt femeie) .

In aceste conditii, teoretic ar trebui sa pot rezonez foarte bine cu fiul meu, doar am trait si crescut cu un temperament de baiat … si totusi sunt in postura ingrata de a nu putea face acest lucru . Chiar si foarte baietoasa sunt totusi femeie  si sunt limitata in a intelege ce simte si traieste copilul meu , in special dupa ce va mai creste. Aceasta carte mi-a deschis ochii spre ceea ce inseamna sa fiu mama de baiat  si se pare ca sunt luata prin surprindere. Zilele trecute strigam in gura mare ca am pierdut deja conexiunea cu copilul meu de nici doi ani si deja imi respinge orice dovada de afectiune. Astazi strig ca nu reusesc sa rezonez cu sentimentele masculine si nici nu reusesc sa le vizualizez  sau sa le inteleg … As vrea sa ma fi nascut baiat, atunci rezonam mai usor cu copilul meu, sau nu? Probabil daca ma nasteam baiat ascundeam prea multe sentimente si reprimam prea multe amintiri si tot nu reuseam sa il inteleg … Arata ca un cerc vicios … sunt mama de baiat si imi doresc din suflet sa cresc un barbat bine alfabetizat emotional , care sa nu se simta nevoit sa ascunda ceea ce simte , sa nu fie nevoit sa faca acte de teribilism pentru a putea ascunde o nisa deschisa in comunicarea in familie sau la scoala, dar cum sa o fac?

Nu exista reteta pentru asta, nu exista manual de utilizare si nici macar salvatorul buton de on – off sau macar de pauza …si de ce nu zice nimeni ce inseamna sa fii mama? Cred ca oricate eforturi de a fi o mama buna voi face, niciodata nu voi reusi sa ma ridic la nivelul acestui statut genial de “mama buna”.  Sunt o mama speriata de evolutia rapida a copilului , sunt o mama ingrozita de mica adolescenta care urmeaza imediat , sunt si mai ingrozita de adolescenta si tot ce va aduce ea si sunt pur si simplu speriata si as vrea sa ma fac mica mica si sa intru in mintea copilului meu …poate asa as putea intelege.

Larisa

Citeste si Băiețeii și căruciorul roz

Sursa foto- aici