Lucrul cel mai important pentru a crește este să ai o mentalitate deschisă la tot felul de oportunități și de idei- Andreea Telescu, 15 ani
Am stat de vorbă cu Andreea Telescu de două ori, prima dată la începutul Clubului de vară pentru copii și tineri din Călărași și a doua oară la încheierea activităților din vara aceasta de la Club. „Nu obișnuiesc să mă deschid foarte mult așa… din prima”, mi-a explicat Andreea, roșind, când am discutat prima dată, în iulie.
Andreea are 15 ani, o pereche de ochi negri, inteligenți și pătrunzători și o frumusețe de păr lung și negru după care o recunoșteam când o căutam din priviri în fotografiile de la Club. Și de fiecare dată era acolo, la datorie, meșterind cocoși din hârtie creponată cu cei mici, jucându-se „Țară-țară, vrem ostași” într-o mare de soldăței jucăuși, potrivind concentrată culori și forme în aranjamente florale, sprijinând grijulie chitara în mâini micuțe și curioase, zâmbind puțin încurcată, la un scaun distanță de primarul orașului Călărași, venit în vizită la Club, sau meditând, inspirată, în cercul de colegi de-o vârstă cu ea mesmerizați de carisma scriitorului și profesorului Parapiru.
Andreei îi place să cânte la chitară („nu m-aș plictisi niciodată făcând asta”) și să citească (genul polițist, psihologic, fantasy). Locurile ei preferate din Călărași sunt camera ei și plaja de la Podul 4, deși „apa e cam murdară”. Se bucură de sprijinul necondiționat al familiei: „Ai mei mă susțin în tot ce fac.”. Imaginea pe care consideră că o au cei din jur despre ea este „un om de încredere și o persoană cu care îți face plăcere să-ți petreci timpul”, dar „nu mi-a plăcut niciodată să ies prea mult în evidență”. Am abordat-o inginerește și am întrebat-o câți centimetri crede că a crescut vara asta și mi-a răspuns amuzată că nu prea știe, probabil numai vreo 2. Se vede treaba că la 15 ani deja începem să creștem oameni mai ales pe dinăuntru.
„Ai lipsit vreo zi de la Club?”
„Doar o zi, când am fost plecată și n-am putut să ajung.”
Conștiinciozitatea – unul dintre atuurile introvertiților – nu este însă singura calitate a Andreei, chiar dacă este o bază solidă pe care să clădești un caracter. Pe măsura ce stăteam de vorbă cu ea, îi descopeream blândețea, umorul, răbdarea, spiritul de echipă, maturitatea în gândire, modestia neostentantivă, diplomația, altruismul, optimismul contagios. Deja începuse să mă enerveze. 🙂 Cu ultimele speranțe, am întrebat-o cum ajunsese să facă voluntariat la Club. I se promiseseră note mari la vreo materie? Previzibil, nu era cazul. Aflase la școală (fiind elevă I- VIII și, de toamna asta, mai departe, la liceu, la Helikon) de proiect și se oferise ca voluntară pentru el: „Îmi place să interacționez cu cei mici, să-i ajut și să simt că fac parte dintr-o echipă unită ca a noastră. Ideea de voluntariat în sine mă atrage, pentru că reprezintă ajutorul nostru față de ceilalți.” Are o soră și verișori mai mici decât ea în familie, așa că nu o sperie responsabilitățile, iar rolul de „soră mai mare” îi este familiar. În ziua aceea fuseseră prezenți la Club și copiii de la Centrul de plasament Sera, pe care îi știa deja, pentru că și de Crăciun au avut un program comun de dans și le-au dăruit hăinuțe și jucării.
„Înțeleg că preferi copiii, adulților?”
„Sunt mulți adulți ce au o mentalitate – să spunem – învechită și de aceea prefer copiii, în anumite circumstanțe.”
Îi prevăd Andreei un viitor strălucit în diplomație. 🙂 Am rugat-o să dezvolte puțin ideea și nu mi-a părut rău: „Consider că lucrul cel mai important pentru a crește este să ai o mentalitate deschisă la tot felul de oportunități și de idei. Îmi pare rău când văd oameni care critică o idee nouă fără măcar să o încerce.” Mi-a povestit că, deși majoritatea colegilor ei de la Helikon erau implicați în proiectul de voluntariat, alături de copii de la alte școli și licee, la început erau destul de împărțiți pe grupulețe. Cu timpul, voluntarii au ajuns să se cunoască mai bine, să fie mai uniți, și chiar au ieșit serile împreună în oraș. Iar pentru ea a fost o ocazie bună „să aprofundez anumite relații, petrecând mai mult timp cu oameni cu care eram deja prietenă”. S-a înțeles foarte bine și cu cei veniți de la alte școli și licee. Mi-a mărturisit, însă, că, „s-au mai luat copii, de-a lungul timpului, de mine și de colegii mei pentru că eram de la Helikon.”
Pentru că vorbeam de creștere – una dintre motivațiile Andreei de a fi prezentă ca voluntară la Club a fost și un fel de pariu cu sine: „Mereu am fost o persoană mai timidă și acest proiect mă ajută să mă exteriorizez mai mult.” Un pariu câștigat, din câte mi-a împărtășit în ultima noastră discuție: „Mă bucur că am făcut parte din acest proiect, pentru că acum, la sfârșitul lui, simt că am mai multă încredere în mine. M-au ajutat mult invitații noștri, dar și energia copiilor și a echipei. A început să nu îmi mai fie frică să vorbesc în public și am devenit mult mai creativă decât eram”.
Ceea ce ne dorim tuturor. 🙂
Baftă multă, Andreea!
Ioana
Fotografii- Clubul de vara pentru copii și tineri
P.S. După cum se vede a fost un interviu la care am zâmbit mult, cu optimism.
P.P.S. Pe noi ne interesează oamenii, care îndiferent de vârstă, educație etc încearcă zi de zi să schimbe în bine lumea din jurul lor. Dacă și pe voi vă bucură aceste povești, vă rugăm să le împărtășiți cu prietenii.
Despre Clubul de vară pentru copii și tineri am povestit aici. Alte portrete și interviuri cu voluntarii de la Călărași găsiți aici:
Leave a Reply