Îl lovesc pe Mihai! Îl lovesc!

În timp ce scriam povestea cu frații-  câtă gelozie, câtă  dragoste?, Maria și Mihai se jucau în altă cameră cu Tati. Primiseră de la Moș Crăciun câte un trenuleț cu forme geometrice de asamblat, deși Mihai la 10 luni habar nu are ce e cu asamblatul trenulețelor. Dar nah…Moșul de la bunici a vrut să ia tuturor nepoților aceleași jucării, să fie egalitate. Despre egalitate și  despre LA FEL, într-un articol viitor.

Mihai, deși n-are habar să asambleze trenulețele, ia piesele colorate, le analizează și le bagă în gură. Gest ce o scoate din minți pe Maria care utilizează jucăria după destinația sa, ca un copil de vârsta ei.

Ce facem noi, adulții?

Îi repetăm  ca un radio stricat că un trenuleț e al ei și celălalt al lui Mihai și că TREBUIE să îl lase și pe el să se joace, că, vezi doamne, ARE ȘI EL DREPTUL. De parcă dacă nu-i aducea și lui moșul un trenuleț, nu era la fel de indicat să împartă și cu el jucăriile.

Normal că în mintea ei toate cuvintele noastre n-au nici un sens, mai ales că unele explicații nici nu sunt cele mai potrivite. Mihai habar n-are să se asambleze trenulețele, ele sunt oricum amestecate, astfel încât nu se știe exact care e trenulețul 1 și care e trenulețul 2, iar ea e concentrată în munca de asamblare și cineva îi strică logica, concentrarea și o deranjează.

Cum reacționează Maria?

O auzeam din camera în care scriam cum îi spunea lui tati:

• Nu-i dau lui Mihai! E al meu!

Tati-  Batman, Batman! …Maria, un trenuleț este al lui Mihai!

A văzut că tati nu înțelege neam, a trecut la amenințări:

• Îl lovesc pe Mihai! Îl lovesc!

Tati nici nu apucă să-i dea replica lui obișnuită: Pe Mihai nu-l lovești, pe Mihai îl iubești!!!, că Maria anticipează textul chiar înainte ca el să-l gândească și să-l rostească și continuă către tati, cu ton apăsat și ferm:

• Nu-l iubesc pe Mihai! Nu-l iubesc! (de fapt ea vroia doar să spună că nu vrea sub nici o formă să împartă jucăria cu frate-su!)

Tati continuă să stea neputincios, nici nu apucă să își dea seama că Maria e cu 5 secunde în fața lui, că îi demontează replicile chiar înainte ca el să le dea (replici nu numai greșite, dar deja învechite), îmi și imaginez privirea lui cu nițică disperare (cum să nu-l iubești pe Mihai? că doar e fratele tău!!!), nu reușește să scoată următoarea replică răsuflată pe gură, că Maria trece de la avertisment la faptă, ia o piesă din trenuleț, pe cea mai mare și i-o aruncă în capul lui Mihai.

Totul sub privirea neputincioasă a lui Tati care a scos un strigăt disperat:

• Maria, de ce l-ai lovit pe Mihai?!?!?!

Bineînțeles că în locul lui tati puteam fi eu și e posibil să se fi întâmplat același lucru. Ba chiar s-a întâmplat de vreo câteva ori câte o scenetă similară acum câteva luni, săptămâni.

E mult mai ușor să observi problemele când ești în afara lor (chiar și o observare auditivă cum a fost aceasta, din camera vecină).

Însă pe mine mă ajută acum să văd toate aceste greșeli și să încerc să le remediez faptul că:

1. citesc despre tema aceasta care mă preocupă în mod deosebit
2. rememorez multe episoade din relația Mariei cu Mihai și le analizez în contextul celor citite.
3. observ toate gesturile mici și aparent nesemnificative, dar de fapt pline de semnificații (a nu se înțelege de aici că desfac firul în 100) și corelez observarea cu ceea ce citesc și învăț.
4. rememorez scene din copilăria mea cu fratele meu, scene de dragoste frățească. dar și  de gelozie și  violență dintre noi doi, îmi reamintesc trăiri, sentimente, mă gândesc la ele și la cele citite, mă gândesc la copiii mei și la copilul din mine de odinioară
5. observ, gândesc, citesc, rememorez, scriu, recitesc, observ, recitesc
6. țin copiii în brațe și le vorbesc mult, o ajut pe Maria să își exprime sentimentele, îi arăt înțelegere și acceptare și pentru sentimentele ei care se traduc în violență

Ce cred eu (în urma lecturilor) că ar fi trebuit să facă tati atunci?

1. În momentul în care Maria a anunțat că îl lovește pe Mihai să mulțumească în gând că fiică-sa e destul de matură cât să îi transmită întâi un avertisment și să nu treacă direct la fapte și să se asigure că Mihai e în siguranță. Că nu e în raza ei de violență, că nu îi poate face rău în niciun fel.
2. Să îl atragă pe Mihai cu orice altă jucărie (avea o mulțime în jur și Mihai nu e la vârsta la care să nu-l poți atrage cu altceva), asigurându-se astfel că Maria nu e deranjată în jocul ei de asamblare a trenulețelor.
3. Să observe că Maria e deranjată că Mihai îi ia piesele de la trenulețe și să nu insiste cu textul Un trenuleț este al lui Mihai!!!. ci să îi accepte sentimentele și supărarea și să i le recunoască, verbalizându-le, adică să îi spună simplu: Maria, observ că te-ai supărat că Mihai îți ia piesele de la trenuleț. Cred că este foarte enervant să te deranjeze mereu când te concentrezi la o activitate care îți place. Uite, i-am dat lui Mihai altă jucărie astfel încât să te poți juca în liniște.

Voi cum gestionați astfel de episoade de gelozie între frați?