Comunicare non verbală- cu dinții – ca de la bebeluș la toddler

De cand a apărut Mihai în viața ei și a noastră, Maria a avut sentimente mixte. Dragoste cu năbădai am putea s-o numim. Cu îmbrățișări strânse, uneori prea strânse , până la sufocare, cu  declarații de dragoste si de război, cu cântece de dor si cântece de luptă . Ba era o zi cu doina , ba  una cu Treceti batalioane române Carpații !

O ciupitura, o pișcătură, o impingere, un tub de crema bagat in gura lui Mihai pe cand avea doar 2 luni, o palma peste față cu sunet de clopoțel pe la 3 luni ale lui Mihai. Era clar ca trebuia să avem ochii cât cepele când erau amândoi în aceeași cameră și că aveam de tratat sentimentele  Mariei cu maximă  atenție.

Asa ca am luat la citit cărți, articole despre cum e cu frații și gelozia dintre ei și cu multă vorbăraie plină de conținut zic eu că suntem pe un drum bun. Există multe atitudini pozitive și cum spuneam și aici, cred că Maria îl iubește sincer pe Mihai, în ciuda geloziei. Rolul nostru e să ajutăm această dragoste să înflorească.

Dintre instrumentele folosite pentru gestionarea geloziei Mariei, pe lângă comunicare, care mi se pare a fi cel mai important, am folosit multe îmbrățișări, timp special cu ea, alăptarea în tandem și când toate astea mă epuizau (ajungeam la răceli pe fond de oboseală), i-am mai oferit niște timp special cu bunicii la ei acasă, unde ea era în centrul atenției.

Pentru mulți prieteni din jur care nu au doi copii și nu se confruntă cu problemele noastre din această perioadă această atenție acordată Mariei intra în categoria extremismelor. Ba chiar risca să fie catalogată în categoria răsfățului și alinturilor exagerate.  Am primit chiar sugestii că neglijăm sentimentele lui Mihai și că el n-a avut și n-o să aibă niciodată parte de exclusivitatea prezenței noastre așa cum a avut Maria. Adevărat, dar nici nu cred că și-ar putea imagina viața lui fără Maria. (Sau da?!) Unii ne-au mai băgat niște săgeți  freudiene de tipul…da..voi amândoi ați fost frații mai mari și vă gândiți numai la Maria (sora mai mare). Pe scurt Mihai primea epitete izvorâte din mila și compasiunea oamenilor din jur. Până și Maria a ajuns să îi spună: sărăcuțul, mititelul, bietul Mihai, bieeetul cu glas duios și milos….ba chiar îl striga prin casă Sărăcuțul de zici că era cel puțin oropsitul sorții.

Într-o seara de grație, după baia copiilor, tati s-a oferit să stea cu amândoi pentru ca eu să mă răsfăț cu o baie în cadă (pentru cei fără copiii…acesta e un fel de lux suprem). Mihai avea vreo 7 luni. Maria 2 ani și 3 luni.

M-am  încuiat în baie (altfel intra Maria peste mine) , m-am așezat confortabil ăn cadă, am închis ochii și am început să visez la insula mea cu soare și liniște….preț de 10 secunde, când am fost adusă subit în realitate de un super urlet. În locul palmierilor verzi și a mării azurii a apărut subit o scenă în care Maria l-a plesnit pe Mihai, i-a dat un cap în gură, s-a urcat cu picioarele pe el, așa că mi-a dispărut orice urmă de zen. Bietul, sărăcuțul, oropsitul și-o luase iar. Dar las că e bărbat și ce nu-l omoară îl face mai puternic. :))

Ei bine, nu…bietul Mihai o mușcase pe Maria de nas. Se pare că se apropiase de el fără intenții belicioase, însă el nu și-a mai asumat riscul de a fi plesnit așa că a acționat preventiv.

De unde mă ridicasem și eram gata să ies din cadă să sar cu explicații, consolări să-l alin pe bietul Mihai, dându-mi seama că situația a fost invers (inițial din muzicalitatea bocetului, apoi dintr-o scurtă informare a lui tati), m-am așezat la loc, am căutat insula din nou,  în timp ce un zâmbet vinovat mi se așeză involuntar pe față.

Mă bucuram că oropsitul ripostase, se apărase, își făcuse dreptate (chiar dacă în stil becalian), îi dăduse soră-sii un semnal că are și el 4 dinți și la nevoie îi folosește.

Totuși știam că nu e o bucurie “bună” și eram ca împăratul dintr-un basm al copilăriei mele care cu un ochi plângea (pentru Maria) și cu unul râdea (pentru Mihai) .

Am mai stat puțin pe insulă, am ieșit apoi, am primit povestea cu detalii și ca o împărăteasă dreaptă ce eram n-am râs deloc, am fost cât se poate de serioasă, i-am arătat Mariei compasiune și empatie și i-am explicat că Mihai nu a vrut să îi facă rău, că probabil îi era teamă de ea pentru că alte ori l-a lovit când era așa aproape și că nu știe cum să își exprime teama așa că a mușcat-o. Dar că sigur el o iubește.

A fost în mai multe cuvinte, a înțeles, s-a liniștit.

Au mai urmat și alte astfel de episoade când Mihai a mușcat-o sau a tras-o de păr.

De altfel, mușcăturile sunt modul lui preferat de exprimare. Mușcă de foame, de sete, de nas înfundat, de scutec prea plin sau plin cu ceva moale, mușcă de bucurie, mușcă de gelozie. (da, e și el gelos pe soră-sa de ceva vreme, iar uneori când e alăptată ea vine și o trage de păr sau o mușcă de picioare sau mă mușcă pe mine de ce apucă).

Foto: O serie de mușcături ale lui Mihai într-o zi în care era răcit și avea multe să-mi spună.

Aseară, la o zi după episodul cu trenulețele și amenințările Mariei, eram toți 4 in cameră. Maria se juca cu niște animale cu spatele la Mihai, iar Mihai venea în viteză spre ea să îi ia ceva exact din jucăriile ei. Îmi trece repede prin față  o scenetă în care Mihai se ridică pe canapea, îi ia cățelul preferat, Maria îl împinge în timp ce îi smulge cățelul din mână, urlă amândoi și iese ca la Românii au talent, un cor de bocitoare. (sceneta nu e imaginară, e din cele reale imprimate în memorie)

Circulă repede în cap bibliografia cu frații  și o avertizez pe Maria:

• Maria, frățiorul tău vine foarte fericit spre tine. Vrea să te îmbrățișeze și să vă jucați împreună. Ce frumos! Îi pregătești și lui o jucărie pentru vârsta lui?

I-am spus că vine pentru a nu se speria și a intra în defensivă, i-am dat sosirii niște conotații pozitive (fericit, îmbrățișare, ideea de joacă împreună, încântarea mea) și i-am dat ocazia de a decide ea ce jucărie să îi dea, astfel încât să nu se frustreze că el îi smulge din mână jucăria preferată.

Maria s-a întors bucuroasă cu fața la el, i-a observat viteza și bucuria, a luat o vacă și i-a întins-o lui Mihai:

• Uite, Mihai! Pentru tine!

Zgomot de trompete în mintea mea. Surle și trâmbițe! Zâmbete cât casa! Am reușit în sfârșit să aplic ce citesc la momentul potrivit și nu post-factum!!!! Eeee!!!

Îmi țin încântarea în interior. Până și zâmbetele le bag cumva sub haine. Mă abțin de la orice Bravo! (că doar am citit că dacă o recompensez cu Bravo ea se va comporta pozitiv doar pentru a primi aplauze) și îi spun sec, așa cum am citit prin cărți,  că s-a comportat foarte frumos cu frățiorul ei (îi complimentez comportamentul și nu persoana ei). I-aș fi spus de extaz: Bravo, Maria! Ești cea mai bună surioară din lume!, dar așa am citit prin cărți că e incorect.

Totul decurge ca la carte. Maria continuă cu atitudinea pozitivă și îl ia pe Mihai în brațe să îl pupe.

Dar el răspunde sec, c-o mușcătură!

Plânge Maria! Dau înainte cu consolări și explicații.

P.S. Cred că e timpul să caut ceva lecturi despre fratele mai mic și frustrările sale, după ce se dezmeticește.

Mihai -10 luni, Maria 2, 6 ani .

P.P.S. Despre Bravo și de ce nu e bine să îl folosim cu copiii, am găsit un articol de sinteză foarte bun aici, extras din cărțile lui Alfie Kohn:

http://homeschooling.urbankid.ro/2011/01/31/cinci-motive-sa-nu-mai-spunem-bravo-i/