Cum se implică tații în creșterea oamenilor?

Până să citesc articolul lui Silviu despre brațe de plumb, aveam impresia că brațele taților sunt de oțel și că tații nu sunt niciodată prea obosiți.

Maternitatea a avut pentru mine nenumărate provocări și a venit la pachet cu un bilanț păgubos pe unele părți, așa că tendința mea a fost să văd totul exclusiv din punctul meu de vedere. Nopțile nedormite, întârzierea sau anularea oricăror proiecte personale,  răcelile succesive în ciuda kilogramelor de cătină mâncate etc. s-au cumulat într-o stare de frustrare care adesea a dat pe-afară.

Principalul vinovat care-mi ieșea în cale era tati. Doar el mă lasase gravidă așa că era dator să îmi asculte toate răbufnirile. (Menționez că decizia de a avea copii  a fost o decizie conștientă și de comun acord.)

Așa că astăzi mi-am propus să fac un exercițiu și să mă gândesc la 3 motive pentru care sunt bucuroasă de existența lui tati în viața noastră:

1. Sunt bucuroasă pentru că n-am tăiat niciodată unghiile celor doi copii. Nu știu alții cum sunt, dar mie dacă îmi dă cineva o foarfecă în mână este recomandat să luați distanță față de mine. Fac parte din categoria oamenilor cu două mâini stângi și, mai presus de toate, degețelele de bebeluș sunt incredibil de fragile. Dacă n-ar fi fost tati să aibă răbdare să le taie unghiile copiilor, probabil mi-aș fi lăsat copiii să și le roadă până reușeau să și le taie singure.
2. Sunt bucuroasă pentru că tati mă completează, făcând viața copiilor noștri mai frumoasă.  Tati plimbă copiii cu orele pe bicicletă, în timp ce le explică despre clădiri, autoturisme, oameni, semne, imagini. Tati îi va învăța să înoate. Cu tati montează mobilă, învață despre șuruburi, bormașini și alte aspecte tehnice care mie nu-mi trezesc niciun interes.
3. Sunt bucuroasă pentru că am privilegiul de a petrece alături de copii o perioadă minunată. Să le văd primii pași, primul dinte, să le aud primele cuvinte, să îi observ, să îi cunosc, să îi miros, să mi-i lipesc de piept și de suflet, să dansez cu ei, să cânt, să mă plimb în parc, să le citesc și să le inventez povești. Am vărsat niște lacrimi de bucurie când am auzit primul MAMA. Iar când am auzit primul TATA m-am chinuit să fac copilul să mai spună încă o dată pentru a filma și pentru a-i transmite lui tati filmulețul. I-am zis lui tati că a fost primul TATA. Muncind dedicat și cu seriozitate la serviciu, tati a reușit să îmi ofere privilegiul ca eu să văd, să simt, să respir și să aud toate minunile din primii ani de viață ai copiilor, în timp ce el s-a hrănit cu fotografii, filmulețe și povestiri atunci când mai reușeam să vorbim seara. În ultima vreme, de când avem doi copii care ne solicită foarte mult atenția, serile au fost atât de aglomerate încât nici nu mai reușeam să îi povestesc întrebările ingenioase ale Mariei, așa că tati a ajuns să afle informații despre proprii copii de pe blog.

Sigur că au fost multe momentele în care tati m-a supărat peste măsură, dar astăzi îmi propun să văd jumătatea plină a paharului. (și dacă fac puțin efort mai găsesc vreo 10 motive pentru care sunt bucuroasă)

Un om inteligent (i-am uitat numele) spunea că “atunci când soțul sau soția te enervează uită-te la o poză cu el de când era copil.” Așa că pe frigiderul nostru avem 2 poze cu noi doi, copii.

Uitându-mă la tati, copilul de odinioară, îmi vine să-l pup și să-l strâng în brațe chiar și atunci când mă enervează. Mi-am pus și propria fotografie pe frigider pentru că pun pariu că numărul momentelor în care tati a fost supărat pe mine este egal cu momentele în care el m-a supărat pe mine.

În ce mod se implică (vă implicați) tații din familiile voastre în creșterea copiilor?

Citește și Cum pot tații de fete să își ajute fiicele să aspire la cariere bine plătite

Fotografie- tati a fost și el copil