“Ce-aţi face în 24 de ore dacă ar fi ultimele voastre ore?”
La ce ne poate duce cu gândul o astfel de întrebare? V-ar trece prin minte că undeva în România, şi probabil nu este un loc singular în ţara noastră, doar nedescoperit încă, s-au adunat o mână de copii, de tineri care chiar şi-au propus să schimbe lumea?! ☺ Şi nu lumea cea mare, mai degrabă lumea lor, de lângă ei, atât cât le permit puterile, ştiinţa sau conştiinţa lor de oameni mici al căror microunivers îl vor îmbogăţit şi cu sens.
Aceasta este întrebarea pe care cei mai mulţi dintre noi nu ne-am gândi să o adresăm unor copii. Aşa s-a dat startul unei întâlniri de grup în cadrul căreia s-au discutat şi hotărât activităţi şi jocuri, timp petrecut altundeva decât în spaţiul virtual, deconectat de sine şi de ce ar reprezenta normalul pentru mare parte dintre părinţi, bunici, copii.
Se întâmplă ca în Călăraşi să există o mână de adolescenţi interesaţi de semenii lor, de copii precum ei. Şi adunaţi de o altă mână de oameni mai mari, cu inimi deschise spre cei de lângă ei, să pună pe roate un proiect de vară, un loc de întâlnire altfel, şi totul sub semnul voluntariatului.
Aşa am cunoscut-o pe Bianca, o fată simplă, altruistă, senină, entuziasmată că poate face un bine şi căreia“ I se pare şocant că adulţii spun că împreună cu echipa lor de voluntari pot să se ocupe de 25 de copii zilnic”. Câtă forţă, câtă putere se ascunde în spatele tinereţii, a disponibilităţii, a umanităţii încă nealterate a copiilor. Noi, adulţii, am uitat ce am putea face dacă am vrea, dacă ne-am opri puţin din goana zilnică, rutină, complacere, zone de confort.
Vă propun să aflaţi şi voi cine este Bianca, să învăţăm şi de la ea ce înseamnă să ieşi din casă pentru alţii, să îţi petreci o parte din vacanţa de vară oferind timpul tău, ideile, energia ta în folosul altor copii, tineri.
Veţi fi surprinşi de simplitatea discuţiei, dar tocmai în asta constă farmecul unei discuţii cu un copil.
C.O.: Bianca, cine eşti tu?
Bianca: Eu sunt.. eu. Nu pot fi altcineva, oricat as incerca. Sunt unica, la fel ca restul lumii. Amuzant este faptul ca poti fi ‘unic, la fel ca orice om’. Dar asa am fost creati. Eu sunt o fata pasionata de muzica si desen. Ascult orice gen de muzica, si desenez mai tot timpul. Imi place sa cant la Ukulele, o chitara traditionala din Hawaii. Cam asta inseamna ‘eu’.
C.O.: De ce voluntariat în cadrul acestui proiect?
Bianca: Am voluntariat in cadrul acestui proiect in primul rand ca sa ies din rutina. Ca sa fac ceva diferit de ce faceam in fiecare vara. In al doilea rand, am voluntariat deoarece am vrut sa ajut copii sa isi descopere talentul
C.O. Ce simţi tu că ai câştigat în urma unei astfel de experienţe? Ai dat şi ai primit?
Bianca: Am castigat amintiri minunate si prieteni noi! In acelasi timp am dat din cunostintele mele despre desen si arte plastice, si am creat lucruri minunate impreuna cu copiii!
C.O. Şi chiar aşa, îmi permit să reiterez întrebarea d-lui Teodor Parapiru: “Ce-ai face în 24h dacă ar fi ultimele tale ore”?
Bianca: Multi spun ca si-ar lua ramas bun de la familie si prieteni, ca ar face ceva memorabil, ca ar incerca sa schimbe lumea. Eu as trai acele 24 de ore ca si cum as trai o mie de ani.
C.O. Cum sunt oamenii de vârsta ta şi cum te vezi tu în relaţie cu lumea din jurul tău?
Bianca: Oamenii de varsta mea sunt copii. Incercam sa parem maturi, sa fim independenti, dar in realitate noi suntem copii. Asa ma consider si in relatie cu cei din jur. Un copil ce nu cunoaste greutatile vietii si nu are experienta
C.O. Simţi că ai putea fi un model pentru copiii cărora le-ai dedicat o parte din vacanţa ta? Crezi că este nevoie de mai mulţi oameni care să facă acest lucru?
Bianca: Nu ma consider un model, dar ce am facut vara asta merita urmat de cat mai multi oameni. Este un pas in fata pentru o lume mai buna.
C.O. : Ai un mesaj de transmis celor care vor citi interviul nostru?
Bianca: Draga cititorule, tot ce faci conteaza. Foloseste-ti talentul sa schimbi lumea in bine. Nu vreau sa aud ca nu ai nici un talent, pentru ca ai. Si nu am sa spun ca nu l-ai descoperit inca. L-ai descoperit. Il folosesti in fiecare moment al vietii tale. Stii ca exista, dar il negi. Accepta-l! Foloseste-l in continuare! Daca nu ai fi, lumea nu ar mai fi la fel.
Îți mulțumesc, Bianca pentru lecția de normalitate!
Mihaela, Bebe plange
P.S. Pe noi ne interesează oamenii, care îndiferent de vârstă, educație etc încearcă zi de zi să schimbe în bine lumea din jurul lor. Dacă și pe voi vă bucură aceste povești, vă rugăm să le împărtășiți cu prietenii.
Despre Clubul de vară pentru copii și tineri am povestit aici. Alte portrete și interviuri cu voluntarii de la Călărași găsiți aici:
Leave a Reply