Două ore

Duminică seara am venit cu toții din parc. Am intrat în casă cu Maria și timp de 2 ore n-am știut ce meteorit a lovit-o.

Mihai intrase în casă cu 5 minute înainte cu tati și i-a venit în cale cu două căni de lapte.

–  N-am nevoie acum de ea, Mihai! Îți mulțumesc, dar acum eu mă descalț și apoi merg să mă spăl pe mâini, da? îi zice Maria cu voce blândă și caldă.

Mihai insistă cu cana, mai-mai să i-o dea de cap. Ea repetă cu același calm ca și prima dată:

– Îți mulțumesc pentru cană, Mihai! Dar acum nu am nevoie! Uite, mă descalț și apoi merg să mă spăl pe mâini.

Se descalță, se spală pe mâini, îl îmbrățisează pe Mihai, îl pupă.

– Haide să ducem cănile la bucătărie! Vrei un pic de lapte? Să-l rugăm pe tati să ne încălzească. Tati, tati, Mihai vrea lapte! Vrei să-i faci, te rog?

Îl mângâie și îi zice cu atitudine de cloșcă blândă:

-Gata, gata! Imediat îți face tati laptele! Trebuie doar să aștepți puțin!

Cât tati face lapte, vine la mine în brațe. Se culcușește și îmi zice calm și serios:

-Să știi că nu mai sunt geloasă pe Mihai!

Eu fac ochii mari și întreb cu o oarecare teamă:

-Da? Cum ai reușit?

-Păi așa! Tu mi-ai explicat și eu am înțeles! Da, am înțeles! îmi zice ea cu naturalețea cu care îmi zice că vrea să facă pipi.

Șoc, groază! Ce mă fac? Va fi liniște în casă! Încercând să nu mă arăt prea șocată sau în extaz, îi zic și eu calm:

-Aha, deci ai înțeles! Ai înțeles că te iubesc foarte, foarte mult și că vă iubesc pe amândoi la fel de mult!

-Da, am înțeles, îmi răspunde pe același ton al naturaleții întruchipate.

-Și il iubesc pe Mihai! îmi adaugă cireașa pe tort. Da, îl iubesc! repetă, de parcă ar vrea să se convingă că așa e.

-Aha! Am înțeles! zic prefăcându-mă că  mi-a zis ceva la fel de normal ca mi-e foame, sete și mi-e dor de codrul verde.

Continuă preț de două ore cu stilul de profesoară empatică și răbdătoare care îi explică totul detaliat și cu blândețe lui Mihai, îl mângâie, îl încurajează, îl consolează. Iar eu visez cu ochii deschiși cum ar fi să fie așa zilnic.

De atâta bucurie se apucă să îmi facă un tort din lego, îmi povestește cum face ea tortul, ce e cu fiecare culoare. Eu sunt beată de fericire, sub șoc, anesteziată, cum vreți să spuneți.

Mihai vine să vadă și el ce e cu tortul și apucă cu poftă dintr-o piesă mare roșie de tort.

-Nuuuuuuuu! strigă Maria în timp ce îl trage cu putere de pleata lui puțină și fină ca puful bobocilor de rață.

Urlete, tunete, plânsete, trosneli și aruncături. Crize de ambele părți.

Un vis frumos și real nu ține mai mult de două ore. Acum! Target pe viitor: creșterea “păcii mondiale” din casa noastra la 3 ore neîntrerupte!

Citeste si Frații- câtă dragoste, câtă gelozie?