Pierdut iubire! Cum s-o gasesc?
Îmi caut iubirea. Ați văzut -o undeva? O aștept acasă. Încă o aștept.
Cred ca mi-am pierdut iubirea. De fapt sunt convinsă că e rătăcită undeva și nu își mai găsește calea. Sau asta încerc să cred. E atât de derutată, încât nu e sigură dacă mă mai vrea. Pentru că am rănit-o.
Pentru că am lăsat-o să plece și nu m-a interesat unde merge. . .
Pentru că am jignit-o, fără să simt un regret. . .
Pentru că am uitat să o țin aproape de mine, și a început să se topească. . .
Pentru că am uitat să o privesc și a început să își ascundă privirea de mine. . .
Pentru că nu am mai atins-o și a început să caute alte mângâieri. . .
Pentru că am încetat să o mai iubesc și iubirea fără iubire se stinge.
Deși simțeam cum ne îndepărtăm, nici unul din noi nu făcea nimic să reușească să ne aproprie. Pentru că întotdeauna foloseam scuze și, de cele mai multe ori, timpul cu copiii era vinovatul înstrăinării noastre. Și totuși copiii te unesc, nu te despart, cele mai înțelepte vorbe care îmi răsună în minte.
Totul a început lin, fără să observi greșelile care de cele mai multe ori se sfârșeau în supărări și în orgolii prostești care nu permiteau apropierea. Astăzi întorci spatele, mâine ai o privire agasanta și poimâine nu îți mai pasă. Și ajungi într-un moment al nepăsării, încât începi să pronunți tot mai des cuvântul despărțire.
„Pleacă, poți să pleci. De ce nu pleci?”
Ea nu pleacă, dar nici prezentă nu mai este. Și încearcă să uite aceste vorbe și nu poate. Îi răsună în continuu. Și nu reușește să doarmă, încearcă să îmi vorbească, dar se izbește de un zid. Încearcă să găsească o ieșire, dar labirintul e prea complicat. Și e pierdută, s-a rătăcit.
Și nu mă strigă, pentru că știe ca degeaba o face. De fiecare dată când încerca să îmi vorbească eram prea ocupată cu alte activități sau pur și simplu nu ascultam. Orice vorbă mi se părea un reproș și plecam sau îmi astupam urechile și fredonam o melodie.
Și nu mă mai strigă, nu mă mai alintă. Uneori îmi spune pe nume. Dar tonul nu e acel de odinioară. Cel care mă făcea să tresar când îl auzeam. Care mă făcea să simt fluturi în stomac de care orice îndrăgostit vorbește. Ei chiar există. I-am simțit și eu. Acuma nu mai simt nimic. Nimic
Nu mă simt vinovată, dar nici dreptatea nu e de partea mea. Sunt responsabilă să o ajut să mă regăsească. Pentru că nu a plecat, e doar pierdută și obosită în căutarea drumului corect spre inima mea. Pentru că știu că își dorește să nu plece.
Pentru că deși mi-a zis că în lumea asta toată nici un bărbat nu m-ar mai suporta, îmi confirmă că sunt cea mai bună alegere din viața lui.
Pentru că deși îmi spune că vorbesc prea mult, e mândru că iubita lui e inteligentă.
Pentru că deși îmi spune că nu mai sunt soție, recunoaște că sunt o mamă extraordinară.
Pentru că deși l-am respins de atâtea ori, a avut răbdarea să mă aștepte.
Pentru că deși simțea că îmi pierd controlul, lua copii și mă lăsa în casă 3 ore să mă uit la cel mai romantic film.
Pentru că deși eram veșnic nemulțumită de lipsa lui de surprindere în cele mai prețioase momente, el mă asigura că nu avem nevoie de surprize.
Pentru că deși îi ceream și luna de pe cer, și cele mai abstracte flori și cele mai romantice momente, el îmi răspundea că putem fi fericiți și fără ele.
Iar eu mă încăpătanam să nu văd iubirea lui. Pentru că iubirea lui e diferită de cea din filme. Pentru că el nu îmi cumpără flori, nu mă strânge de mână când ne plimbăm, nu mă săruta de la revedere, nu face surprize. Pentru că eu am uitat cum era când ne-am cunoscut. Pentru că eu „am uitat ce am avut și am ajuns indiferenta”. Și tot caut motive să îl îndepărtez, fără să realizez că de fapt indiferența mea l-a determinat să plece. Dar nu mi-a spus adio. Încă. Semn ce mă determină să fac tot posibilul să mă regăsească. Nu știu de unde să pornesc și ce să fac. Care e primul pas și Cum să reacționez. Când să vorbesc și când să tac. Când să iert și cum să iubesc.
Suntem de 12 ani împreună și în mai puțin de 3 ani am reușit să îmi pierd iubirea.
Oare o voi mai regăsi?
Corina
Fotografie- Copyright D’Alex Photography
2 Comments