Deficiență de atenție sau lipsă de răbdare: a copilului meu sau a mea?

De cele mai multe ori, eu și soțul meu îi reproșăm Mirunei (9 ani) că nu este atentă, că se grăbește, cu nu are răbdare, că nu se concentrează. Și din aceste motive face greșeli la teme sau la teste. Tot din aceste motive nu se spală pe mâini înainte de masă. Și nu își pune haine pe umerașe când vine de la școală. Și nu își prinde părul la masă și când face teme. Și uită de papuci când trece dintr-o cameră în alta.

Și tot așa, și tot așa.

Același lucru l-a observat și doamna învățătoare. În timpul consultațiilor private, mai ales după ultima, cea despre rezultatele de la evaluarea națională, mi-a spus că singurele greșeli pe care le-a avut Miruna au fost numai din neatenție și grabă. În rest, este un copil sociabil și foarte inteligent.

De când era micuță aleargă mult și transpiră pe măsură. Se plictisește repede și de cele mai multe ori spune asta răspicat. La un moment dat, mi-am întrebat toate prietenele dacă copiii lor spun că se plictisesc, pentru că eu am crezut că nu este ok. Copila are atât de multe jucării că nu mai reușim să le depozităm. Are în plus acces la televizor și calculator. A avut tabletă și telefon și se juca tot soiuri de jocuri. Avea și un program de acces la toate aceste „ bunătăți electronice”, unul convenit de comun acord. Și tot se plictisește.

Miruna a făcut dansuri, cam vreo 3 ani. La un moment dat și asta a plictisit-o. Merge la bazin în week-end și îi place bălăceala. Încă mai duc muncă de lămurire cu tatăl ei să fie de acord să o înscriem la un curs de karate. Eu cred că o ajută și pentru consumarea energiei, dar cred că orice fată, femeie are nevoie să știe câteva tehnici de autoapărare.

În stilul meu caracteristic, am început să citesc despre deficiența de atenție, despre ADHD, să învăț tehnici de captarea atenției copilului. Nu cred prea tare în ADHD și în nici un caz în medicație. Asta este părerea mea. Într-o zi l-am descoperit pe sir Ken Robinson. I-am ascultat prezentările la TED, i-am citit cărțile și m-am mai liniștit. Am descoperit o altă perspectivă care m-a ajutat să înțeleg mai multe și să mă mai calmez.

Dar, recent am descoperit altceva care m-a surprins foarte tare. Sau poate nu…. În această dimineață,  dar poate să fie oricare dintre dimineți, am început să citesc 4 articole pe teme diferite. Nu am terminat niciunul. Am început să văd un filmuleț, la fel de interesant, după 15 minute m-am plictisit. Am avut o discuție cu colegii la birou, despre o temă de interes pentru noi și după 20 de minute de dezbateri, pe mine m-au pierdut.

Și Lucian este la fel. Este dependent de funcția  reminder din telefon, nu poate să facă fie atent și la TV și la unul dintre noi, dacă vorbim cu el. Nu mai are răbdare să vadă un film până la capăt. Cea mai groaznică pedeapsă pentru el este să stea, pur și simplu, să stea degeaba. Iar asta face statul la coadă undeva sau așteptatul după ceva sau după cineva, experiențe oribile pentru el.

Prin urmare, tind sa cred ca copilul are un context genetic care îi explică stările. Numai că, nouă părinților nu ne face nimeni observație zilnic. Nu ne atrage nimeni atenția că ne grăbim, că nu suntem atenți, că am uitat să facem ceva etc.

Așa că, eu voi face două gesturi importante azi: 1) o să îmi cer scuze Mirunei că o sâcâi mereu cu observațiile și reproșurile, iar apoi 2) am discut cu Lucian.

Va urma

Andra

Citeste si Țăranul român, țăranul american și toddler-ul

Fotografie- Copyright D’Alex Photography