Full-time job, part-time mama.

Poate e ciudat, dar pe langa principala preocupare, aceea de a fi mama, imi iubesc job-ul. De cele mai multe ori el este o prioritate si ma dedic acestuia in totalitate; stau peste program, nu raspund prompt apelurilor personale si de cele mai multe ori le aman pana uit de ele. Lucrez cu deadline-uri, asa este in publicitate, dar te tine activ, nu te plictisesti iar diversitatea si oamenii pe care ii intalnesti m-au facut sa nu cunosc rutina. Fiindca am nascut pe cand aveam doar 22 ani, mi-am reluat activitatea part-time cand Clara avea 3 luni, si m-am reintors definitiv cand a implinit 1 an. Slava Domnului, am primit ajutor neconditionat din partea mamei mele si mi-am putut permite orice moft, orice pauza de la a fi mama. Am continuat sa ies atunci cand simteam nevoia impunandu-mi statutul de ‘mama moderna’. Nu mi-am rasfatat copilul dar am fost toleranta si am alintat-o pana la luna si inapoi. Este o fetita vesela, autonoma, empatica si generoasa, are un dram de incapatanare absolut delicios, este extrem de sociabila si amuzanta. Intotdeauna i-am spus adevarul, unde ma duc si cat stau; ne-am luat la revedere, ne-am imbratisat si nu a plans niciodata.

Are un comportament diferit fata de mine, de iubire extrema si de respect. Nu am fost stricta dar m-am impus cand a fost cazul. S-a conformat de fiecare data pentru ca asa era obisnuita, asa s-au intamplat lucrurile dintotdeauna, nu stia altfel, nu am fortat-o niciodata, si recunosc ca nu am avut greutati, pur si simplu asa au stat lucrurile.

Pana la 3,5 ani dormea in camera ei, se baga in pat, citeam 2-3-5 povesti, ne imbratisam si adormea  singura, ceva de invidiat.  Este un copil fericit, insa avea nevoie de atentia mea, pe care incepuse  sa  mi-o ceara din ce in ce mai insistent. In fiecare noapte se trezea la 5 fix si venea la noi in pat. Apoi,  ori de cate ori o trimiteam inapoi gaseam dimineata patul ud; au inceput negocierile ‘lasa-ma  sa  adorm la voi si ma muta tati in patul meu’, adormea pe furis, pe unde apuca prin casa, isi dorea sa-i  facem cort in camera si sa se culce in el. A inceput sa refuze serile petrecute la bunica  de teama de a nu ramane acolo. De la orice activitate extra scolara, era musai sa o luam unul dintre noi. Punctul  culminant a fost atunci cand mi-a spus ca niciunul dintre prietenii ei nu isi petrece  atat de mult timp  cu bunicii. Si am inteles. Asa cum eu nu am putut sa ma desprind de tabieturile mele, nici ea nu poate  altfel. Am citit, am mers la cursuri de parenting, am petrecut mult mai mult  timp doar noi doua,  ajungeam acasa si ma focusam doar asupra ei, weekendurile ii sunt acum dedicate, doarme cu noi  oricand isi doreste si am ridicat limitele. Facem exact ce simtim. O iau cu mine  peste tot, chiar si  atunci cand merg la evenimente in weekend, ii spun cand sunt obosita, ii povestesc ce m-a facut  fericita si ce m-a deranjat, empatizeaza cu situatia in care ma aflu si este din nou  deschisa fata de  bunici si nu mai cere promisiuni; doarme singura de luni pana joi – vineri incepe weekendul cu  petrecere in pijamale doar ca fetele -. Suntem  fericite si avem incredere una in  cealalta. Ce ma bucura  cel mai mult este ca si-a gasit o metoda de a-mi arata ce simte, iar eu, ca am inteles ce este cu  adevarat important.

Carmen

Citeste si Despre comori, căutări și moșteniri