
Ora de creatie
Ora 3:40. Cam tarziu in noaptea asta, de obicei trezirea este in jurul orei 2:00, ora la care ma trezesc si imi permit sa las frau liber gandurilor si ideilor ce nu lasa somnul sa-si faca datoria. Este liniste pentru moment si ma apuc de scris. De fapt, daca stau bine sa ma gandesc, asa a inceput totul.
Acum mai bine de 3 ani, cand Emma, fetita mea, nu implinise 1 an, ma trezeam ca si acum, tarziu in noapte si scriam. Pe atunci aveam un mic jurnal din perioada sarcinii, unde imi notam trairile mele ca si viitoare mama. Acolo am trecut fiecare sentiment si traire ce au facut parte din mine, din frumoasa transformare de la femeie la mama-femeie. Il pastrez alaturi de mici amintiri, si am in gand sa i-l dau Emmei atunci cand va fi vremea ca si ea sa fie o viitoare mama.
Mai apoi, pe cand avea ea 8 luni, am trecut la mediul online, unde am continuat o perioada sa notez cateva din etapele ei de crestere si dezvoltare, cat si o mica parte din transformarea mea ca mama. De ceva vreme m-am oprit din a mai scrie, fara sa cunosc un motiv anume, pur si simplu nu s-a mai intamplat. Trezirile tarziu in noapte inca se mai intampla, insa probabil mi-am canalizat gandurile catre altceva.
Imi lipseste acea perioada, a fost o perioada in care simteam mai mult si faceam mai putin, in care traiam mai mult clipa si gaseam ragaz sa ma opresc din tot si sa fiu, eu cu mine, eu cu ea, eu cu el. Toate astea se intampla si acum, insa fiecare etapa a vietii este construita in asa fel incat sa te lase pe tine sa alegi cat si cum dozezi trairile si sentimentele, in functie de ceea ce simti si esti, pana la urma. Ma bucur de ce am si ma consider un om implinit, liber sa fac ceea ce imi doresc si simt, dar toate astea fac parte dintr-un proces, pe care il imbratisez cu totul. In final, nu conteaza destinatia, ci procesul prin care ai trecut ca sa ajungi acolo.
Ora 4:05. Emma se trezeste si ma intreaba ce fac, de ce nu dorm cu ea si cu tati. Ii raspund, iar mai apoi imi spune ca ea va merge la toaleta si ma invita sa nu mai stau mult singura si sa vin langa ei, ca: “noaptea e noapte ca sa dormi”. Face sens cumva 🙂
Cum trece timpul. Mai acum ceva vreme, eu si cu taica-su aprindeam o lanterna si paseam pe varfuri in camera ei, sa ne asiguram ca totul este in regula, ca doarme, ca mai respira… Asta se intampla dupa ce abia reusisem sa o adormim si dupa ce vedeam cateva episoade din serialul preferat. In 50% din cazuri evident ca se trezea, ea avand un somn usor de fel, tresarea la fiecare pas pe care il faceam pe parchetul zgomotos 🙂
Merg alaturi de ei. Pe curand!
Ramona, FreeSchool
Leave a Reply