Lăsați copiii să plângă şi luaţi-i în braţe!

Ne iubim copiii mai mult decât orice pe lumea asta și cu toate acestea, uneori, ne purtăm cu ei așa cum nu am face-o nici măcar cu un străin. Mulți părinți cred că rolul lor este să se asigure că puii lor sunt fericiți TOT TIMPUL și atunci dezvoltă o teamă față de lacrimile lor. Pentru ei, plânsul copilului este un semn că au eşuat ca părinți. Dacă puiul plânge înseamnă că ei au făcut ceva greșit, că și-au ratat menirea.

Nu de puține ori m-am întristat teribil la vederea unor părinți care își jigneau copiii sau îi amenințau pentru a-i determina să nu mai plângă. Probabil deviza după care se ghidează  este “scopul scuză mijloacele”, însă de le cele mai multe ori aceste mijloace lasă cicatrici, care deși invizibile, sunt totuși semnele brăzdate în sufletele copiilor de indiferența, jignirile, țipetele celor pe care ei îi iubesc cel mai mult pe lumea asta.

Un copil cade și se lovește, un altul este anunțat în toiul distracției că trebuie să plece acasă, un al treilea rămâne fără jucăria preferată după ce un alt copil i-a luat-o, etc. Toate sunt situații în care copiii trăiesc emoții puternice și inevitabil încep să plângă.

Cum reacționează părinții lor?

“Nu mai plânge, că te faci urâtă!” (replica asta e rezervată fetițelor din ce am observat), “Gata, gata, nu mai plânge, că nu s-a întâmplat nimic. Te-ai julit un pic”, “Dacă mai plângi, plec și te las aici” …

Acum un scurt exercițiu de imaginație: te-ai împiedicat pe stradă și ai căzut, te-ai despărțit sau te-ai certat cu un prieten/prietenă, șeful tău a ignorat rezultatele tale și a promovat pe altcineva în locul tău. Toate sunt situații cu puternic impact emoțional.  Ești foarte supărat/ă. Te întâlnești cu cea mai bună prietenă, cu soțul/soția și îi spui ce s-a întâmplat. Apar și lacrimile. Cum ar fi acum dacă ți s-ar răspunde cu următoarele replici: “Nu mai plânge, că te faci urâtă!”, “Gata, nu mai plânge, că nu s-a întâmplat nimic. Nu e mare lucru”, “Dacă mai plângi, plec și te las singur/ă”. Ți s-ar părea revoltător și lipsit de empatie, nu? Asta pentru că așa și este. Și atunci de ce abordăm un asemenea comportament cu copiii noștri?

Atunci când plâng, atunci când sunt supărați, copiii au nevoie mai mult decât oricând să fie luați în brațe, să fie acceptați cu toate trăirile lor și iubiți. Veti fi surprinși să constatați că o îmbrățișare lungă din partea mamei, un “sunt aici lângă tine”,  spus cu o voce blândă și plină de dragoste fac minuni și șterg lacrimile de pe obrajii copiilor mult mai repede și mai eficient decât orice amenințare.

Plânsul nu trebuie stigmatizat. Respingând tristețea şi  lacrimile ca pe un semn de slăbiciune sau ca pe un defect le putem afecta copiilor sănătatea emoțională. Copilul trebuie să știe că viața este compusă din  zâmbete, râsete și lacrimi, din clipe de fericire și de tristețe. Și este normal să încerce toate aceste sentimente. Așa e viața!

De fapt, lacrimile chiar au un rol important. E dovedit științific! Prin lacrimi, corpul nostru se eliberează de stres. E ste un mecanism natural pentru calmare.  Mai mult, studii științifice riguroase au arătat că lacrimile generate de stările emoționale puternice conțin un analgezic natural .

În concluzie, nu trebuie să ne fie teamă de lacrimile copiilor. Nu trebuie să le luăm personal. Insă, dacă ei ne permit,  TREBUIE să ne luăm copiii în brațe, să fim alături de ei cu trup și suflet și să le reamintim cât de mult îi iubim în orice moment!

Sursa foto: Poze despre fericire

Citeste si Trebuie să scăpăm de TREBUIE!