Ciocolata și jumătățile Mariei

În ultima perioadă Maria a tot primit ciocolată: ba la lansarea de carte, ba de la grădiniță, de la iepurașul de Paști.

S-a bucurat foarte tare, ce copil nu se bucură când primește ciocolată?! Așa că nu mi-am mai bătut gura cu texte de genul nu e sănătos la infinit. I-am zis doar că nu e sănătoasă și că acum va fi o excepție. Nu mai zic că am mai făcut și altă dată o excepție, cumpărându-i eu ou kinder, așa că am zis să nu fiu ipocrită.

În schimb, am ajutat-o să termine ciocolata cât mai repede, mâncând cot la cot cu ea.

Ieri mai rămăsese o singură bucată.

Mihai dormea, așa că a luat bucata și cu poftă mi-a zis:

• O să mănânc jumătate și jumătate îi las lui Mihai.
• Aha, zic eu, surprinsă că i-a trecut măcar prin gând să îi dea și lui Mihai ceva.

Își mănâncă jumătatea după care îmi zice pe ton foarte serios.

• Mihai e mic și ciocolata are chimicale și zahăr, nu e bună pentru el, mai bine împart jumătatea lui în două și îi las și lui o jumătățică.
• Bine, zic, așteptând să văd ce urmează.

Și tot așa a continuat discursul ei foarte grijuliu pentru Mihai cel mititel și i-a rămas lui Mihai fix o liniuță de la kinder și chiar atunci a dat semnalul de trezire.

A fugit în viteză și i-a băgat în gură jumătățica jumătățicii jumătățicii.

El a mâncat-o bucuros și a îmbrățișat-o strâns pe Maria de parcă era cea mai mare jumătate din lume.

Ea are sentimente amestecate, practică deja disonanța cognitivă, se zbate între cea mai grijulie soră din lume și cea mai mare fană a ciocolatei.

Recunosc, cred că în scenarii similare din copilărie eu mâncam toată ciocolată și mă prefăceam că n-a exista vreodată. Evident, pentru binele lui frate-meu. Probabil dacă Mihai nu se trezea la timp, se ajungea tot în punctul ăsta, că doar așchia nu sare departe de trunchi :)).

Despre frate-meu și jumătățile noastre am scris aici: Nu ești ca soră-ta! sau Jumătatea mai mare